Prutule , apă rănită…

0
1579

Prutule, apă rănită…

Prutule , durutule ,

Ce mai faci , tăcutule?

Că de când jeleşti , curgând ,

Ba în şoaptă , ba în gând ,

Că de când ţi-e malul rană

Care sângeră şi cheamă,

Mă-ntreb iar , şi înc-o dată .

Cum nu-ţi e apa sărată ?

Cum de nu e roşioară

Că-i prin inimă de ţară ?

Prutule , apă curată ,

Tot cu lacrime udată ,

De suspine-nvolburată ,

Şi de mamă , şi de tată ,

Şi de fraţi şi de surori

Cu malul în trei culori…

Prutule, te-aş blestema

Dac-aş şti că-i vina ta,

Dac-aş şti că tu ai vrut

Să fii vad de netrecut ,

Să fii tu sârmă ghimpată

Între fiu şi între tată,

Să fii lamă de cuţit

Între cei ce s-au iubit,

Să fii hat tovărăşesc

Între cei ce se iubesc…

Prutule , te-aş blestema

Dac-aş şti că-i vina ta !

Dar şi tu eşti , vai de tine ,

Trist eşti , Prutule , ca mine !

Plâns de ape , plâns de ploi ,

Trist eşti , Prutule , ca noi !

Ştiu că nu e vina ta

Dacă-mi curge lacrima !

Ştiu că şi ţie ţi-e greu

Să mă vezi pe malul tău

Tot jelind cu pumnii goi

– Daţi-ne fraţii-napoi !

Prutule , râu mărginaş ,

Nu mă tem de cel ostaş

Ce-i cu puşca pregătit

Să îmi spună :„bun venit ”!

Nu mă tem de glonţul său

Ci mă tem de Dumnezeu !

Nu mi-e frică , dragii mei ,

Ci mi-e jale de ai mei !

De-ai mei fraţi păziţi mi-e dor

Şi mă frâng de mila lor!

De-ai mei fraţi mi-e grijă mare

Că prea-s între noi hotare,

Prea sunt multe puşti deodată,

Prea multă sârmă ghimpată !

Prea mă doare rana lor

Că şi-n mine-are izvor !…

Prutule , râu grănicer,

Pe pământ nu-i ca în cer :

De-asta ne frige şi-n somn

Lacrima lui Stefan-Domn ,

Că porunca i-am călcat

Şi-am lăsat înstrăinat

Glie , frate , râu , iubiri

Altare de manăstiri…

Cum să-mparţi o mănăstire ?

Cum să sfâşii o iubire ?

Cum să nu te plângi de soartă

Când curg lacrime pe hartă ?

Nu cunosc al meu păcat

Dar mă simt că-s vinovat !

Nu ştiu frica , dar ştiu plânsul

Şi-mi înec amaru-ntrânsul !

Prutule , cin’ te-a făcut

Să fii râu de netrecut

Ar trebui blestemat :

Să rămână ne-ngropat,

Să n-aibă odihnă-n groapă,

Să doarmă-n sicriu de apă,

N-aibă cruce niciodată

Nici odihnă moartea toată ,

N-aibă lacrimi de jelire

Nici colac de pomenire,

Nici tămâie pe tăciune,

Nici preot la-ngropăciune ,

Nici clopot ca să-l jelească,

Nici pământ ca să-l primească !…

Prutule , cin te-a ursit

Să fii râu înţelenit

Ar trebui blestemat !…

DAR blestemu-i un păcat !

Şi românu-i bun , mereu,

Cu frică de Dumnezeu !

El , sărmanul , n-a-mpilat ,

Pâinea nimănui n-a luat,

Alt pământ nu a călcat,

Alt neam n-a înlăcrimat !…

Prutule , apă rănită ,

Prutule , apă păzită ,

Cine ni te-a pus hotar ,

Cine te-a făcut amar,

Nu-i făcut , de bună seamă ,

Din durerile de mamă ,

Ci pesemne-i lepădat

Ca un lucru necurat!

E născut din cine ştie

Şi-i făcut din duşmănie !

Nu-i făcut la ceas de bine

Că prea-i curge ura-n vine,

Nu-i născut în zi cu har

Că prea-i lacom şi barbar…

Când te-a prins cel rău o dată

Ţi-a smuls mamă , ţi-a smuls tată !

De te pupă mai hoţeşte

Hotarul i se lăţeşte !

Şi la sânu-i când te strânge

Chiar şi lacrima ţi-e sânge !

Ba-ţi şopteşte c-aşa-i bine

Şi să nu plângi , că-i ruşine !

N-ar strica să-i mulţumeşti

Şi degeaba te boceşti

Aşa-i treaba-ntre vecini :

El îţi ia…tu i te-nchini !

El te-njunghie…tu zaci !

El tot latră…tu tot taci !

„Prietenii ” – s vestiţi , se ştie,

Sunt …”chirurgi” de meserie :

Taie făr—anestezie !

Operează tot pe viu

Însă fără bisturiu :

Doar cu tancul şi racheta

Şi un pic… cu baioneta !

…Prutule , durutule,

Prutule , tăcutule ,

Eu te ştiu , fratele meu ,

Văduvit de curcubeu…

Îţi simt plânsul şi amarul

Că ni-e trupul tău hotarul;

Îţi simt jalea şi veninul

C-ai sporit tu , ţării, chinul ,

Ţară şi aşa durută,

Dulce , blândă şi tăcută ,

Prea „iubită” de vecini ,

Prea dorită de străini ,

Răstignită de ani grei

Pe crucea istoriei !

Te-au pus ca să ne separi,

Fraţi de fraţi să îi dezbari ,

Ţi-au dat straie de soldat

Şi-ordin să ne-mpuşti ţi-au dat !

Şi ţi-au „explicat” de sus

Că nu eşti român , ci rus !

Şi ţi-au ordonat cândva

Să curgi cum vrea Moscova :

Nu prin albie curată

Ci prin inimă de tată !

Nu pe plaiul românesc

Ci prin suflet omenesc!

Să nu fii apă curată

Ci să fii un zid de piatră !

Frontieră tu să fii

Între mame şi copii :

Interzis pentru oftat !

Interzis pentru scăldat !

Interzis să-l traversezi !

Interzis şi să-l visezi !

Interzis şi viu şi mort

Dacă nu ai paşaport !

Au crezut c-o să uităm,

Poate c-o să şi iertăm…

Au crezut că ce-au tăiat

S-o opri din sângerat…

Când s-au închis vămile

Ni s-au deschis rănile !

Când pe mal ţi-a apărut

Fâşie de netrecut

Mi s-a rupt în piept ceva

Chiar de n-a fost vina mea !

Prutule , râu înjunghiat ,

Mă mir cum de n-ai secat !

N-ai secat c-ai fost udat

Tot cu lacrimi de bărbat .

N-ai secat de dor şi teamă

Că te-au plâns lacrimi de mamă !

N-ai secat c-ai fost vegheat

De un frate-ndurerat ! N-ai secat că eşti de dor

Lacrimă de sfânt popor !

Cin să ne-audă oftatul ?!?

Prea de sus venea diktatul…

La ce porţi să ne rugăm ?

Pe cine să-nduplecăm ?

Cui să plângem , să jelim ,

Fraţii noştri să-i cerşim ?

Cui să cerem înapoi

Taţi , surori , pământ , nevoi ?!?…

Dar porunca era dată :

„România – sfâşiată !”

Prutule , dacă-i aşa ,

Parc-aş vrea a te-ntreba :

– În ce parte-i ţara ta ?

…Dar nu-ntreb , fiindcă te doare

Apele-ţi că sunt hotare!

De-aia : strigă româneşte ,

Şi întreabă omeneşte,

Plânge celui ce greşeşte

Că te-ai săturat , fârtate ,

De-atâta străinătate !

Pe-un mal- plâns, pe celălalt- plâns

Iată unde s-a ajuns !

Nu din lupte neluptate

Ci din pricini de tratate,

Nu din laşităţi de frate

Ci din jaf şi din diktate !

Prut cu apele amare,

Eşti Golgotă curgătoare!

Tu eşti crucea noastră sfântă,

Durere ce nu cuvântă !

Tu eşti graniţă de sânge,

Eşti o inimă ce plânge,

Eşti un suflet răstignit

Între fraţi încremenit

Şi-i desparţi , colo-colea,

Să nu fie-alăturea !

Au vrut parte ei din ţară ?

Să scoatem morţii afară,

Să-i întrebăm şi pe ei

De sunt ruşi ori pui de lei ?!?

Nu-mpărţim cenuşa sfântă ? Moaştele ce nu cuvântă ?

Păsările , nu-mpărţim ?

Cerul , nu-njumătăţim ?

De la Dunăre-n Carpaţi

Nu e ţară să împarţi ! De la Tisa pân la Prut

Mai avem ce am avut !

De la Prut la Nistru , însă ,

E un colţ de ţară plânsă ;

E un colţ de rai ciuntit ,

E un colţ de rai răpit!

De la Prut la Nistru , vai,

E-n lacrimi un colţ de rai…

Prutule , albia ta

Chiar şi mâine de-ar seca

Parcă nu m-aş întrista :

Te-aş muta-n inima mea !

N-ai vină c-ai fost sortit

Să fii lamă de cuţit

Împlântat în piept de ţară

Ani şi ani ca să ne doară…

Prutule ,iubitule ,

Ce faci , necăjitule ?

Că de când ne-au săgetat

Liniştea nu ne—am aflat,

Nici noi şi nici tu , bătrâne ,

Şi poate-om muri ca mâine,

Cu obrazul nezvântat

Cu sufletu-nlăcrimat …

Prutule , durutule ,

Curgi mereu , tăcutule !

Fie-ţi apele curate

Nu cu maluri blestemate!

Fie-ţi lunca înverzită,

Nu cu sârmă străjuită !

Curgi , sărmane, curgi , bătrâne,

Că poate-o veni şi-un MÂINE

Când te-om trece fără teamă,

Fără paşaport şi vamă !

Uneşte-ne iarăşi . frate ,

Dar pentru eternitate!

Fă-ne iarăşi cum eram,

Întregeşte-ne ca neam,

Redă fratelui pe frate

Şi în viaţă şi în moarte !

Nu mai fi tu sabia :

Redă-mi BASARABIA !

Paraschiva Radoi