Despre Francisc şi maşinile de import

0
359

{jcomments off}

Despre Francisc şi maşinile de import

Faptul că nou-alesul pontif şi-a luat numele de Francisc, a provocat un nou val de discuţii despre sărăcia la care ne îndeamnă Evanghelia și despre modul în care acesteia nu-i corespund apropiaţii noștri. Faptul că noi nu prea îi corespundem – fie, nu e atât de important. Dar iată apropiaţii noştri …

Cu adevărat Sfântul Francisc de Assisi este unul dintre cei mai apreciaţi sfinţi ai catolicilor, cunoscut pentru devotamentul său sărăciei. El s-a născut în Italia medievală, într-o familie de negustori bogaţi, dar a respins totul pentru Hristos. Într-o lume fixată pe agonisire de averi (cum este şi a noastră) și prestigiu (mai mult decât a noastră), el a ales să trăiască în sărăcie și umilință, dorind să-l urmeze pe Hristos. Nu este necesar de a relata aici povestea vieţii lui – este bine cunoscută, vom menţiona doar că el a avut un impact imens asupra Bisericii Catolice pentru multe secole înainte, dar şi aspra întregii lumi.

Cum i-a reuşit? Secretul lui este simplu – este secretul tuturor oamenilor care au schimbat ceva, care au adus beneficii şi au avut un anume impact. El şi-a recunoscut propria responsabilitate în fața lui Dumnezeu. El a perceput poruncile evanghelice, nu ca pe unele adresate altora, dar ca pe unele adrsate însăşi lui.

Biserica Catolică din timpul lui Francisc avea acelaşi defect fatal, că şi Biserica Ortodoxă din prezent, defect, care adesea a împiedicat multor minți strălucite ale epocii să o ia în serios – era formată din oameni. Iar oamenii sunt păcătoși. Fiul negustorului ar fi putut găsi cu ușurință un călugăr nevrednic, într-o trăsură scumpă – astfel de exemple în literatura acelui timp nu sunt o raritate – și cu dispreţ să i se adreseze – „și acești oameni ne învață cum să trăim!”.Și în continuare închizând problema cu Dumnezeu, să-şi continue viața destul de fericit. Desigur, că mulţi aşa şi au procedat, însă istoria nu le-a păstrat numele.

Dar Francisc l-a ales pe Hristos. Și din acest moment el nu mai era interesat, cum ar putea derâde pretenţiile călugărilor îmbuibaţi de a-l învăța viața. El a devenit cointeresat doar de un lucru – de a-I fi pe plac Domnului. El nu a cerut altora să trăiescă în sărăcie, lipsuri și umilințe, și să predice Evanghelia – a început el să predice, îndurând sărăcia și umilinţa.

El îndrepta Biserica contemporană lui, nu prin certarea celor ce nu corespundeau idealului – ci prin faptul că el într-adevăr a încercat să urmeze acest ideal. Pentru că el îşi dorea să fie plăcut lui Dumnezeu. Dumnezeu nu acționează prin intermediul oamenilor care cer schimările de la alții. Dumnezeu lucrează prin oameni care doresc singuri să se schimbe. Anume prin ei, El şi shimbă ceva în viaţa altor oameni, a Bisericii, țarii și a lumii.

De ce noi nu suntem astfel de oameni? Răspunsul este simplu – pentru că nu vrem. Și pot fi alese două căi de conduită. Noi putem tinde să ne schimbăm, dar putem depune şi mai multe eforturi pentru a construi un sistem de motive şi scuze de ce nu vrem să ne schimbăm.

Când în ziua cea mare a Judecății, vom fi întrebaţi – „ce va împiedicat să deviniţi sfinţi?”, poate că vom răspunde „dar a fost un călugăr, cu o maşină de import, iată el m-a împiedicat!”. Dar, atunci poate surveni şi următoarea întrebare, „cum anume a făcut-o? Și de ce atunci nu i-a împiedicat pe alţii care erau alături?” Și e puţin probail că vom avea ce răspunde.

Pentru că nimeni, absolut nimeni nu ne poate împiedica să-I slujim lui Dumnezeu din toată inima, dacă noi o vrem. Cum nimeni nu ne poate impune, dacă noi ne-o dorim. Întrebarea este, ce ne dorim noi cu adevărat.

 

traducere şi adaptare Natalia Lozan

site sursă http://foma.ru/