Părinţi buni pentru copii minunaţi

0
680

Părinţi buni pentru copii minunaţi

Dacă nu te ocupi cum trebuie de educaţia copiilor tăi, cred că orice altceva ai face bine nu contează prea mult. J. Kennedy

Idealul familiei tradiţionale, în care tatăl aduce bani în casă, iar mama are grijă de copii şi de cămin, este unul deja perimat în societatea actuală. Mame sau taţi, suntem obişnuiţi să lucrăm de dimineaţă până seară, iar copiii să-i lăsăm de la vârste fragede pe mâna bonelor sau a creşelor. Îngrijirea copiilor a ajuns să fie văzută de femeia modernă ca o ocupaţie obositoare şi fără satisfacţii, o adevărată piedică în calea succesului profesional. Pe de altă parte, dependenţa financiară faţă de soţ este socotită înjositoare. Mulţi părinţi din ziua de astăzi pun pe primul loc în viaţă succesul personal şi realizarea financiară, sacrificând astfel timpul, energia şi atenţia pe care ar trebui să le acorde copiilor.

Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că orice copil are nevoie de atenţie. Fiinţele omeneşti sunt făpturi complexe, la care comportamentul nu este instinctual, ci se învaţă. Aceasta înseamnă că toţi copiii trebuie învăţaţi să iubească, să aibă încredere, să se ataşeze, să construiască relaţii cu semenii lor. Iar această experienţă a învăţării se petrece în chip nemijlocit în cadrul vieţii de familie. „În absenţa unor astfel de interacţiuni, copiii devin retraşi, antisociali şi nesiguri, îşi fac prieteni cu greutate şi au dificultăţi în a menţine o relaţie” (Detroit Free Press, 1999).

 

În general, părinţii prea ocupaţi susţin că, deşi nu le acordă foarte mult timp copiilor, pot recupera cantitatea prin calitate: pot trăi într-o oră petrecută împreună cu cei mici clipe mai valoroase decât într-o zi întreagă de companie plictisitoare. Totuşi, specialiştii au ajuns la concluzia că „momentele speciale” nu pot înlocui niciodată timpul nelimitat petrecut împreună. Explicaţia este că momente memorabile se produc atunci când ne aşteptăm mai puţin şi este mult mai probabil să se întâmple în decursul unei zile întregi decât seara, într-o oră sau două înainte de culcare. Părinţii au multe lucruri de explicat copiilor în vederea pregătirii lor pentru viaţă, iar aceste lucruri trebuie explicate în mod practic, în momentul în care copiii se confruntă cu ele, nu ulterior şi nu teoretic. Şi, bineînţeles, cu aceste lucruri copiii se întâlnesc pe parcursul întregii zile şi nu doar în puţinele clipe în care părinţii moderni reuşesc să fie alături de ei.

Creşterea unui copil este o ocupaţie mult prea importantă pentru a fi lăsată în seama unor străini. Dr. Laura Schlessinger, într-o carte care tratează magistral această temă (Greşelile părinţilor îi pot distruge pe copii, Editura Curtea Veche, 2004) ridică o întrebare care ar trebui să ne pună pe gânduri: Oare dacă am avea o maşină nou-nouţă, extrem de scumpă, am lăsa-o în fiecare dimineaţă să fie condusă de un străin şi noi ne-am mulţumi să o admirăm câteva ore seara? Cu cât este mai important un copil decât o maşină?

Ar trebui să recunoaştem că nici un străin nu poate să ne îngrijească copilul cu mai multă atenţie, sensibilitate şi iubire decât noi. Nu există nici o cale prin care bonele sau serviciile publice şi private să poată oferi (indiferent de suma percepută) pentru fiecare fiinţă omenească unică aflată în creştere acea relaţie strânsă, protectoare, afectuoasă şi atentă pe care mama şi tatăl o pot dărui în chip firesc. Îngrijirea oferită de către alte persoane ar trebui rezervată situaţiilor disperate, cum ar fi criza financiară sau moartea ori abandonul partenerului. Desigur, rolul de părinte este de multe ori dificil, obositor, solicitant, dar în aceeaşi măsură este o adevărată provocare, mult mai importantă decât succesul propriu în carieră: succesul copilului tău în viaţă, în societate şi în viitoarea familie.

Prezenţa mamei alături de copil îi oferă celui mic un sentiment unic de siguranţă, care începe să se consolideze încă din primele zile de viaţă ale copilului.

Prima relaţie emoţională a bebeluşului cu mama va fi baza pentru relaţiile emoţionale cu alţi oameni de-a lungul întregii vieţi. Dacă copilul se simte în siguranţă când este mic şi nevoile lui sunt cu adevărat în atenţia părinţilor, el îşi va dezvolta o personalitate stabilă şi o conştiinţă de sine puternică. Specialiştii recomandă ca mamele să nu lucreze până când copilul împlineşte vârsta de doi ani, perioadă cheie în dezvoltarea lui psihologică, deoarece se confruntă cu temerile de pierdere a mamei. De asemenea, se recomandă ca până la trei ani copilul să nu fie trimis la grădiniţă, deoarece abia după această vârstă el este pregătit emoţional să plece de lângă mama lui şi să se joace cu alţi copii. Dacă mamele amână întoarcerea la serviciu până când copiii au între 6 şi 11 ani, perioada de adaptare a copiilor va fi mult mai rapidă şi cu rezultate mai bune. Mama a stat alături de copil în primii ani de formare, i-a dezvoltat sentimentele de valoare, l-a hrănit emoţional, l-a ajutat să-şi formeze trăsăturile esenţiale de caracter. În momentul în care copilul merge la şcoală, anii de formare s-au încheiat.

O altă caracteristică a părinţilor din ziua de astăzi este dorinţa de a le oferi copiilor cele mai bune oportunităţi educative, înscriindu-i de mici la tot felul de programe sau cursuri după orele de şcolarizare. Acest comportament, în aparenţă bine-intenţionat, este mai degrabă distructiv pentru sănătatea psihologică a celor mici. Copiii ajung să fie fiii ocupaţi ai unor părinţi ocupaţi, iar comunicarea şi apropierea dintre ei devine din ce în ce mai slabă. Fiind mereu înconjuraţi de alţi copii, vor ajunge să se ataşeze de aceştia. Treptat, aprobarea şi atenţia grupului de copii devin mai importante decât cele ale părinţilor şi apar inevitabil problemele de comportament. Acest lucru poate fi evitat prin simpla prezenţă a unui părinte iubitor, care se implică activ în disciplinarea şi orientarea copilului său, într-un timp cât mai lung petrecut alături de acesta.

Odată ajunşi părinţi, apar în viaţa noastră alte responsabilităţi, deci şi alte priorităţi. Creşterea copiilor ar trebui să fie mai presus de carieră, de bani sau de dorinţe egoiste. Dacă vom lucra mai puţin, vom avea mai puţini bani, dar vom câştiga mai mult timp pe care să îl dăruim celor dragi – şi, oare, nu este acest timp mai valoros decât orice jucării, haine sau mâncăruri scumpe pentru care, paradoxal, muncim să le putem dărui copiilor? Să învăţăm să ne bucurăm de copiii noştri, să fim cât mai mult împreună cu ei! Să trăim împreună cu ei plăceri simple şi fireşti precum scrisul, cititul, pictura, plimbările, broderia, conversaţia sau gătitul – în locul, de pildă, al vizionatului la televizor.

Una din cele mai mari răsplăţi ale vieţii este să ne vedem copiii maturizându-se şi dăruindu-ne înmiit ceea ce am investit în ei. Aceasta ne poate costa lacrimi, nelinişti, griji, nopţi nedormite – dar într-o bună zi vom descoperi că a meritat efortul făcut.

Psiholog Irina Constantinescu Articol aparut in nr. 10 al reviste “Familia Ortodoxa”