Doar prin răbdare şi iertare putem avea o familie fericită

0
749

Doar prin răbdare şi iertare putem avea o familie fericită

Într-o predică, un preot a povestit o întamplare: „Venind obosit de la serviciu, soţul s-a culcat în pat fără să mănance. Deşi era târziu, soţia s-a dus să arunce la ghenă gunoiul şi punga cu scutecele pampers murdare ale bebeluşului şi, când s-a întors, a uitat să încuie uşa de la intrare.

Dimineaţa, când să plece la serviciu, soţia a văzut că peste noapte uşa rămăsese descuiată. S-a dus şi l-a sculat pe soţ, nervoasă.

– Uite, puteau intra hoţii. De ce nu eşti atent? Vrei să intre cineva să ne dea în cap şi să ne fure tot?

– Am încuiat-o, eu ştiu că am încuiat-o. Dar, dacă tu zici că am uitat să o încui, înseamnă că aşa o fi. Iartă-mă.

– Ai uitat. Iar ai lăsat-o deschisă. Tot timpul vrei să ai dreptate. Mai lasă-mă în pace.

Soţia a plecat trântind uşa. Era nervoasă din cauza unui conflict pe care îl avea cu o vecină şi îşi descărca nervii pe soţ. De când soţul ei lucra numai după-amiaza, şi stăteau puţin timp împreună, relaţia dintre ei devenise puţin tensionată. Ajunsă în faţa blocului, soţia văzu cum gunoierii încărcau gunoiul. Işi aduse aminte că în seara precedentă ieşise la ghenă după ce soţul ei venise de la serviciu şi îşi dădu seama că l-a certat degeaba. Avea de ales între a se întoarce acasă să îşi ceară iertare sau a prinde tramvaiul care tocmai se vedea în depărtare.

De pe telefonul mobil sună la serviciu şi îi ceru voie şefului ei să lucreze în tura de după-amiază. Fără să îi ceară vreo explicaţie, şeful o învoi. S-a întors acasă şi a deschis uşa încet, ca să nu îl trezească iar pe soţ. Dar l-a găsit stând în fotoliu, trist. Comportamentul ei îl rănise.

– Ce e, iubito, ai uitat ceva? Întrebă el, grijuliu.

– Nu, am venit să te rog să mă ierţi, îi spuse ea, îmbrăţişandu-l. Dimineaţa asta răman cu tine, m-am invoit de la serviciu. Ieşim în parc? l-a întrebat ea, bucurandu-se că soţul i-a trecut cu vederea ieşirea nepotrivită pe care o avusese.”

Fraţilor şi surorilor în Hristos, continuă preotul predica, şi voi trebuie să fiţi cât se poate de iertători cu micile greşeli pe care le fac soţiile voastre sau soţii voştri. Că numai aşa rămane familia unită, spre slava lui Dumnezeu.

Erau doi fraţi călugări care de multă vreme trăiau în dragoste împreună la un loc. Iar vrăjmaşul diavol, zavistuindu-le traiul lor cel bun, a vrut să-i despartă pe unul de celălalt. Deci a făcut între danşii pricină ca aceasta: fratele cel mai mic a aprins lumanarea şi a pus-o la locul ei. Iar diavolul, făcand pacoste, a doborât lumanarea şi a stinso. Fratele cel mare, scârbindu-se de aceasta, l-a lovit cu manie pe fratele său peste obraz, iar el cu smerenie i s-a inchinat lui pană la pământ, zicând: „Iartă-mă, frate, că te-am scârbit, ci aşteaptă puţin până o voi aprinde iar”. Dar puterea lui Dumnezeu l-a muncit pe acel diavol până ce s-a făcut ziuă. Dacă s-a făcut ziuă, diavolul a mers în capiştea idolească şi se jeluia mai marelui său, spunândui toată întâmplarea şi ce a făcut acelor călugări şi cum s-a smerit călugărul cel mic celui mai mare. Pentru această smerenie l-a muncit pe el puterea lui Dumnezeu pană la ziuă.

Acestea diavolul spunându-le şi jeluindu-se stăpânului său în capiştea idolească, iar templierul întamplându-se ân acel ceas acolo şi auzind cum se jeluia acel drac, se mira de neputinţa lor şi, umilindu-se în inimă, a mers la o mănăstire şi s-a făcut călugăr iscusit şi smerit. El spunea fraţilor: „Smerenia risipeşte puterea vrăjmaşului, căci eu am auzit dracii grăind şi vorbind între dânşii cum că «de vom face oarecare tulburare şi galceavă între călugări şi se va întoarce unul dintr-inşii şi smerindu-se se va închina fratelui său, atunci acela toată puterea noastră o risipeşte»”. Aceasta auzind noi, fraţilor, să ne silim să câştigăm smerenia, care risipeşte puterea diavolului. Şi aşa Dumnezeul păcii va fi cu noi şi ne va feri de toate laţurile vrăjmaşului. A Căruia este slava in vecii vecilor. Amin.

Danion Vasile, Patericul Mirenilor