Din greşelile părinţilor…

0
622

Din greşelile părinţilor…

Câteva mame discută pe un forum de internet despre viaţa sexuală a adolescenţilor. Din discuţia lor, am ales două puncte de vedere, care pe mine m-au întristat…

„Mai devreme sau mai târziu, lucrurile astea se întâmplă şi sunt, cu adevărat, un mare eveniment în viaţa adolescenţilor. Şi cred că un astfel de eveniment nu ar trebui umbrit de tristeţe atâta timp cât copiii ştiu să se protejeze, sunt de aceeaşi factură, se înţeleg şi se simt fericiţi…”

 „Eu sunt o mamă de domnişoară. A mea încă e micuţă, are doar 12 ani (în curând). Să vă spun cum văd eu treaba asta cu viaţa sexuală… În primul rând eu sunt genul de mamă care discută cu fata ei orice… Am acoperit deja probleme legate de sex, poziţii, contraceptive, naştere, masturbare, homosexuali, … mă uitam cu ea împreună la serialul «Totul despre sex»… Asta deoarece nu vreau să vorbească cu copiii pe la colţuri şi să-şi formeze idei greşite sau preconcepute despre asta… Discuţiile au fost întotdeauna serioase, dar pe un ton vesel, glumeţ, astfel încât să fie un dialog ca între două prietene şi să nu se ruşineze de mine… Întotdeauna când discut cu ea îi spun că decizia începerii vieţii sexuale îi aparţine în totalitate, dar şi responsabilităţile.”

 

 „Ce părinţi marfă…”, ar putea spune unii cititori, gândindu-se cât de rău le este lor cu părinţi moralişti, fixişti, exagerat de pudici, care, dacă ar şti cu ce se îndeletnicesc odraslele lor, ar face un scandal monstru…

 

 Înainte să vorbim despre aceşti părinţi „marfă”, să vorbim mai întâi puţin despre părinţii „fixişti”… Puţini dintre ei au fost credincioşi în tinereţea lor. Cei mai mulţi au trăit o viaţă de păcat, o viaţă de desfrâu, şi acum au un singur target: să îşi ferească copiii de păcatele pe care ei înşişi le-au săvârşit cu ani în urmă. Numai că, întrucât ei înşişi nu au avut o tinereţe creştină, nu se pricep să îi înveţe pe copii să aibă o anumită linie echilibrată în vieţile lor, adică nu îi ajută pe copii să aibă parte de o tinereţe frumoasă. Îi agasează cu o serie de „Nu-uri”, care pe copii mai mult îi incită decât îi cuminţesc. Pentru că numai cu repetarea unor „Nu-uri” părinţii nu îi ajută să Îl cunoască pe Dumnezeu.

 Parcă aud unele voci care se apără: „Cum? Nu ne-am ajutat copiii? Dar de mici i-am dus în fiecare duminică la biserică, am făcut rugăciune şi dimineaţa şi seara, am fost cu ei în pelerinaje… Am făcut tot ce am putut…”

 „Înseamnă că aţi putut cam puţin…”, le-ar răspunde copiii, cu o umbră de tristeţe în suflet… Copiii au nevoie să vadă în părinţii lor modele de viaţă. Să vadă că părinţii lor sunt mai frumoşi sufleteşte decât părinţii care nu merg la biserică, să simtă o dragoste care lipseşte din celelalte familii…

 Cum ar trebui să fie părintele ideal? Asta nu ştiu încă nici eu, mă străduiesc să aflu. Şi tot ce am aflat deocamdată este cum nu ar trebui să fie – nici prea laxist, nici prea sufocant…

 Am auzit nu o dată că un foarte mare rău îl fac părinţii care îşi doresc să aibă copii cât mai credincioşi, vrând să facă din ei preoţi, preotese, călugări sau călugăriţe, şi le impun copiilor o viaţă religioasă foarte austeră. De obicei, la vârsta la care aceşti copii ies de sub sfera de influenţă a părinţilor, se aruncă cu capul înainte în tot felul de păcate…

 Dacă aveţi parte deci de astfel de părinţi, care şi-au luat rolul de inchizitori casnici, vă va fi puţin cam greu să depăşiţi bariera pe care aceştia o pun între voi şi Hristos… Dar luaţi şi voi viaţa în serios… Puteţi să depăşiţi această barieră… Şi, dacă voi veţi duce o viaţă curată, până la urmă se vor sătura şi ei să vă pună cătuşe şi o să înţeleagă că aveţi nevoie şi de libertate…

 Am făcut această paralelă, referindu-mă la părinţii inchizitori, pentru a-mi domoli puţin supărarea produsă de poziţiile moderniste pe care le-am reprodus la începutul acestui articol…

 Cuvintele mamei domnişoarei de 12 ani m-au lăsat aproape fără glas… „Am acoperit deja probleme legate de sex, poziţii, contraceptive, naştere, masturbare, homosexuali, … mă uitam cu ea împreună la serialul «Totul despre sex»…” Ce mai urmează? Peste zece ani ce destăinuiri o să mai facă? O să scrie că îi cere voie fiicei să asiste la orgiile în grup la care aceasta participă, pentru a se asigura că totul se desfăşoară igienic şi conform manualelor de specialitate?

 Am auzit eu de mulţi părinţi ciudaţi, de fapt ciudaţi din punct de vedere creştin, pentru că din punctul de vedere al lumii păgâne sunt foarte normali… Întrucât există destui părinţi care nu sunt capabili să dea o educaţie morală copiilor lor, strig în gura mare rugămintea mea către aceşti tineri: „Nu luaţi aminte la cele spuse de părinţii voştri referitor la aceste subiecte. Dacă îi ascultaţi, vă pierdeţi sufletele…” Astfel de oameni poartă cu nevrednicie numele de părinţi… Le cumpără copiilor toate bunătăţile de pe lume, dar îi lipsesc de ceea ce este mai important: frumuseţea sufletească…

 Am fost şi eu profesor de religie, şi am văzut că unii părinţi s-au apropiat de Biserică datorită copiilor lor… Aceşti părinţi şi-au recunoscut lipsurile sufleteşti şi nu s-au ruşinat să fie duşi la biserică de copiii lor… Dar în acelaşi timp am văzut că există şi părinţi foarte refractari la orice noţiune legată de religie. Părinţi care încearcă să îşi crească copiii lăsându-i să îşi facă de cap, la vârsta la care o educaţie morală şi-ar pune o amprentă puternică…

 Unul dintre motive este că părinţii înşişi duc o viaţă imorală… Una dintre cele mai puternice amintiri ale copilăriei mele este imaginea unor fraţi – el avea vreo patru ani, iar sora lui era mai mare cu câţiva ani – care încercau să facă sex lângă un tufiş, într-un părculeţ. Fiind destul de mici, bineînţeles că nu reuşeau să facă mare lucru… Noi ne-am strâns o gaşcă de puştani şi râdeam de ei. S-au ridicat, nemulţumiţi că le-am întrerupt joaca.

 „Dar ce făceaţi aici?”, i-am întrebat noi. „Ne jucam de-a doctorul…” „Păi, de unde ştiţi că aşa e la doctor?” „Eu ştiu, a zis fata, că la noi când pleacă tata de acasă vine doctorul şi face aşa cu mama. Şi acum am ieşit afară, că a venit iarăşi doctorul…”

Au vrut şi alţi băieţi să se joace cu fata de-a doctorul, dar nu i-a lăsat… Cred că pe undeva conştiinţa îi spunea că ceea ce făcea nu era tocmai bine…

 Nu cred că e nevoie de multe argumente pentru a arăta de ce – atunci când părinţii duc o viaţă imorală – copiii nu trebuie să asculte sfaturile lor greşite. Chiar dacă sunt date cu „dragoste”…

 Sunt situaţii în care, fără a fi modele greşite, pur şi simplu părinţii le lasă copiilor deplina libertate de a face toate nebuniile, pentru că în copilăria lor părinţii înşişi au avut experienţa traumatizantă a unor părinţi foarte rigorişti. Şi atunci, având la rândul lor copii, tinerii de ieri refuză să se implice astăzi în vieţile acestora: „Să facă ce vor, nu le vom sufoca libertatea…”1

 Nimeni nu spune că libertatea tinerilor trebuie sufocată. Dar tinerii au nevoie de repere, au nevoie de educaţie. Altfel, ajung pe drumuri greşite. Şi, când îi ia salvarea sau când sunt duşi la secţii de dezintoxicare în urma consumului de droguri, părinţii îşi smulg părul din cap pentru că nu i-au educat cum trebuie…

 Părinţii trebuie să găsească calea de mijloc – nici să nu vă sufoce cu prea multe „Nu-uri”, dar nici să vă lase să vă faceţi de cap…Din păcate, diavolul îi îndeamnă din ce în ce mai insistent pe părinţi să nu se mai implice în educaţia copiilor… Da, diavolul, cel care pare a fi marele manipulator al unui larg segment al mass-mediei…

 „04-09-2005: Tocmai mă pregăteam să dau Shut Down PC-ului… Dar ce văd într-un cotidian on-line? O ştire de-o idioţenie rarisimă2! Părinţii ar trebui să cumpere prezervative copiilor: «Prezervativul rămâne principalul mijloc de apărare împotriva acestor boli. S-a observat că 80,2% dintre tinerele participante la studiu şi 30,3% dintre bărbaţi nu au avut niciodată un prezervativ asupra lor în decursul celor 12 luni premergătoare anchetei. Dr. Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului Matei Balş, a precizat ieri că părinţii trebuie să-şi educe copiii să folosească prezervativul: «încă din clasa a IV-a sau a V-a, mama sau tata ar trebui să explice copilului ce este şi la ce foloseşte prezervativul, iar de la 12-13 ani ar trebui deja să i le cumpere şi să i le pună în geantă» (Libertatea, Sâmbătă, 3 Septembrie 2005).

Mă tem că va veni ziua în care elevii nu vor fi primiţi în şcoală dacă nu au prezervativul la purtător! S-ar putea să-i oblige să-l şi folosească în pauze, ca nu cumva abţinându-se să fie prea stresaţi… Lăsând glumele macabre la o parte, trebuie spus că mare responsabilitate au părinţii creştini, mai ales în vremurile noastre… care, oricum ar fi ele, sunt vremurile mântuirii noastre!”.

Ei bine, dacă părinţii le vor pune elevilor prezervative în ghiozdane (sau în carnetul de elev, sau în buzunare, sau cine ştie unde…), şi pentru ei, şi pentru copii, vremurile vor fi ale pierzării, şi nu ale mântuirii…

„Şi tu, ce soluţii dai? Numai arăţi cum greşesc unii şi alţii?”, aş putea fi întrebat. „Cum crezi că ar trebui să pună problema părinţii noştri?”

Soluţia e foarte clară, dar nu simplă: copiii să înveţe să Îl iubească pe Dumnezeu şi să trăiască virtuţile… Aceasta este cea mai bună „metodă anticoncepţională”.

„Dar părinţii creştini trebuie să le facă educaţie sexuală copiilor lor? Că dacă nu li se explică cum stă treaba, tinerii vor fi păcăliţi foarte uşor…”

Greu de răspuns pe scurt la o întrebare atât de importantă. Oricum, în spaţiul duhovnicesc soluţiile nu pot să le dea decât cei sporiţi în virtute… Eu, nefiind unul dintre aceştia, nu îmi pot permite să dau verdicte. Tot ce pot face este să repet şi eu răspunsul pe care l-am auzit şi de la unii părinţi, şi de la unii preoţi: „Educaţia sexuală în familia creştină trebuie să se facă cu foarte multă delicateţe… Copiii noştri nu trăiesc sub un clopot de sticlă. Numai că atât mediile în care cresc, cât şi structurile sufleteşti ale copiilor sunt foarte diferite. Nu învaţă doi fraţi la fel de repede o limbă străină.. Cu fiecare din fraţi părinţii creştini trebuie să aplice metoda pe care o consideră cea mai potrivită, sfătuindu-se îndeaproape cu duhovnicii… Să înţeleagă că, dacă vorbesc prea multe cu copiii, le vor stârni imaginaţia, iar dacă vorbesc prea puţin sau deloc, îi vor determina pe copiii să caute răspunsurile la alţii. La alţii cărora păcatul li se pare virtute…”

Danion Vasile

NOTA:

1„O tânără mamă stătea împreună cu fiul său pe o banchetă a metroului, în faţa unei bătrâne. Băiatul s-a apropiat de bătrână şi a început să o lovească de mai multe ori cu piciorul. Aceasta, supărată, s-a adresat mamei: «Mă scuzaţi, dar nu credeţi că ar trebui să vă cuminţiţi fiul, pentru că, dacă nu o faceţi dumneavoastră, o voi face eu, cu o palmă la fund». Femeia i-a răspuns: «Este liber să facă ceea ce doreşte. În plus, legea nu ne permite să batem copiii, iar dacă îl atingeţi, voi cere să vă aresteze!». Băieţelul a continuat să o lovească pe biata bătrână până ce metroul a ajuns într-o staţie aglomerată. Aici, o tânără care stătea pe bancheta din faţa femeii s-a ridicat să coboare. Era îmbrăcată în stil punk, cu părul roşu şi verde, aranjat în formă de spirale şi ţepi, cu inel de aur în nas şi cu cizme negre înalte. Când a trecut prin faţa mamei copilului neas­tâmpă­rat, în drum spre uşa de ieşire a metroului, i-a scuipat în faţă, spunându-i: «Şi nenorocita de maică-mea m-a crescut în libertate»” (Arhiepiscopul Hrisostom de Etna, Elemente de Psihologie Pastorală Ortodoxă, p. 132).

2. Din păcate, vom vedea din ce în ce mai multe ştiri de o „idioţenie rarisimă”… Şi astfel, idioţenia nu va mai aparţine unei „elite”, ci va deveni comună, va fi un „bun” al tuturor…