Putin le cere femeilor ruse să nască cel puţin câte trei copii

0
247

Putin le cere femeilor ruse să nască cel puţin câte trei copii

Preşedintele Vladimir Putin a solicitat familiilor din Rusia să facă mai mult de trei copii, pentru ca naţiunea să aibă încredere în viitor. În discursul său anual în faţa naţiunii, Putin a făcut apel pentru creşterea demografică. “Trebuie să punem în aplicare condiţii favorabile, în primul rând pentru femei, astfel încât să nu le fie teamă că naşterea celui de-al doilea sau al treilea copil le va pune capăt carierei”, a spus el.

Potrivit lui Putin, ruşii trebuie să sprijine familiile numeroase pentru ca Rusia să nu devină in timp “o ţară săracă şi îmbătrânită”. Dacă naţiunea nu este capabilă să se păstreze şi să se reproducă, atunci nici nu mai avem nevoie de un duşman extern, căci totul se va prabuşi de la sine.” a avertizat el.

Rusia are în prezent circa 143 milioane de locuitori, pierzând peste cinci milioane după destrămarea URSS în 1991, iar studiile publicate în ultimii ani prevăd continuarea unui declin demografic serios.