Ce trebuie să ştim când venim la biserică?

0
3149
Ce trebuie să ştim când venim la biserică?

1.Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică?

Noi, toţi creştinii, suntem datori a merge la Sfânta Biserică în toate Duminicile şi sărbătorile de peste an când auzim glasul clopotelor, prin care sfinţiţii liturghisitori cheamă pe toţi creştinii a lua parte cu folos la dumnezeieştile slujbe.

Privitor la această datorie a noastră, Sfânta Scriptură grăieşte: „Sărbătorile Domnului, numite sfinte le veţi vesti la vremea lor… Atunci să nu faceţi nicio lucrare, ci să aduceţi Domnului laudă” (Levitic 23, 37). De nu putem să ne îndeplinim această datorie creştinească, din diferite cauze binecuvântate, apoi măcar să serbăm creştineşte Duminicile şi sărbătorile de peste an, nu în destrăbălari ori nebunie, ci având în suflete necontenitul dor după cele duhovniceşti.

2.Ce rugăciune trebuie să rostim atunci când intrăm în biserică?

Orice rugăciune s-ar spune şi oricât de scurtă ar fi, este bineprimită înaintea lui Dumnezeu. Să se spună numai. Să nu intrăm în Biserică, cum intrăm într-o sală de teatru. Biserica este casă sfântă de rugăciuni şi bunul creştin de la prima cruce pe care şi-o face intrând pe uşă, trebuie să se roage.

3.Când trebuie să vină şi să plece creştinii de la Sfânta Biserică?

Bine ar fi dacă omul credincios, cu sufletul, trupul şi cu inima curată (nu înbuibat de mâncare sau mahmuri de ospeţe şi beţii), fiind în bună pace cu toţi, ar pleca la biserică mai de dimineaţă, ca aşteptându-l pe preot în Biserică, să poată primi binecuvântarea sa. Însă bun şi folositor lucru este să fim de faţă măcar la întreaga Sfântă Liturghie. Odată ajunşi în Sfânta Biserică, noi nu trebuie să mai părăsim, fără vreun motiv binecuvântat, locaşul sfânt, ci trebuie să stăm aici cu frică şi cu cutremur până la sfârşitul slujbei, lăsând toată grija cea lumească şi să ne îndreptăm minţile, prin rugăciune către Dumnezeu, dând slavă şi mulţumire pentru binefacerile dar şi pentru încercările ce ni le-a îngăduit asupra noastră , din marea Sa iubire de oameni. Aşa cum la un ospăţ mergem mai dinainte cu ceva vreme şi nu plecăm decât la timpul cuvenit, aşa trebuie să procedăm şi când venim la Ospăţul cel dumnezeiesc care se face în casa lui Dumnezeu, în Sfânta Sa Biserică. Nerăbdarea şi graba unor creştini de a ieşi din Sfânta Biserică înaintea terminării slujbelor vine de la diavol care se teme ca nu cumva, odată ascultat, Cuvântul lui Dumnezeu să se sădească în inima credinciosului şi astfel să facă rod.

Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă: „ N-ai venit până acum la biserică? Vino de astăzi! Ai venit şi te-ai învrednicit sa-L întâlneşti pe Hristos? Nu pleca până nu se termină slujba! Dacă pleci înainte de ase termina, eşti vinovat la fel ca un fugar. Atâtea zile, atâta timp cheltuieşti pentru satisfacerea dorinţelor tale pământeşti şi nu poţi dedica un ceas două nevoilor tale duhovniceşti şi lui Dumnezeu?”.

4.Cum se cuvine să stăm şi ce trebuie să facem în Biserică?

Cînd intrăm în Sfânta Biserică să nu uităm niciodată că intrăm în casa lui Dumnezeu, într-un locaş sfinţit. În Biserică se intră „cu credinţă, cu frica lui Dumnezeu şi cu bună evlavie”. Păşind în Sfântul locaş să părăsim povara grijilor de toate zilele şi sus să avem inimile. Apoi, să ne închinăm cu cuviinţă şi cu evlavie în faţa sfintelor icoane, fără a zăbovi prea mult, pentru a îngădui şi altora să-şi facă rugăciunile lor. Să luăm aminte să nu împiedicăm pe slujitorii sfântului locaş în împlinirea slujbei. Totodată, dacă Sfânta Liturghie a început deja, nu mai venim în faţă să sărutăm Sfintele Icoane, ci cu smerenie aşteptăm sfârşitul slujbei pentru a face asta.

Bărbatul este dator să se roage fără a avea capul acoperit iar femeia să îşi acopere capul încă de la intrarea în sfântul locaş, cu un acoperământ decent. Sfântul Apostol Pavel spune: „Tot bărbatul, rugându-se (…) cu capul acoperit ruşinează capul lui, şi toată femeia, rugându-se (…) cu capul dezvelit, ruşinează capul ei, căci totuna este ca şi cum ar fi rasă. Că de nu se înveleşte femeia, să se şi radă. Iar de este lucru de ruşine femeii a se rade, învelească-se!” (I Cor. 11, 4-6). Sfântul Ioan Gură de Aur vine şi ne lămureşte aceste cuvinte ale Apostolului neamurilor, precizand mai întâi că „a se împotrivi cineva acestora, adică a grăi împotrivă, este a fi iubitor de ceartă şi nicidecum om cu cugetare sănătoasă”. „Aşadar, a se acoperi (femeia) este semn al supunerii. Apostolul prin aceste cuvinte pregăteşte şi îndeamnă femeia de a căuta în jos, de a se sfii şi de a-şi ţine însuşirea sa femeiască”.

Nu umbla şi nu te mişca fără rost în sfânta Biserică, ci rămâi în linişte la locul pe care ţi l-ai ales dintru început, pentru a păstra liniştea şi buna rânduială ce trebuie să domnească în Casa Domnului. Nu sta tolănit în strană, ci drept, în picioare căci aşa ne îndeamnă şi cuvintele „Să stăm bine, să stăm cu frică şi să luăm aminte Sfânta Jertfă cu pace să o aducem!”. Nu vorbi şi nu râde, ci să te gândeşti că şi îngerii se roagă alături de noi, însă cu frică şi cu cutremur! Dar mai ales nu-ţi roti ochii împrejur, ca să vezi cine a mai intrat sau cine iese, ori ce mai face vecinul tău, ci urmăreşte cu băgare de seamă rânduiala slujbei, luând parte cu trupul şi cu sufletul la cântările Sfintei Liturghii.

5.Se cuvine să cânte în biserică credincioşii?

Desigur, însă să nu cântăm doar cu glasul ci şi cu inima însă fără să producem tulburare cântând mai tare decăt ceilalţi, pentru ca să ni se audă glasul, luând-o înainte sau rămânând în urmă şi încurcând astfel pe cântăreţi, căci lucrul acesta este neplăcut şi urechilor noastre şi Domnului şi este spre paguba noastră sufletească. Iar dacă nu ştim a cânta ori nu avem voce sau simţ muzical, ori auzul ne-a slăbit şi nu putem cânta în bună rânduială, să ne rugăm în linişte, să ne rugăm fierbinte, cu credinţă şi din tot sufletul.

6.Ce metanii facem în biserică şi când îngenunchem?

S-a obişnuit ca în biserică să se facă două feluri de metanii: Metania mare, atingându-se pământul cu genunchii, mâinile şi fruntea şi Metania mică, cu plecarea capului şi mâinile pe lângă corp. Înaintea fiecărei metanii se face semnul Sfintei Cruci. Metaniile, mai ales cele cu genunchii, sunt semne ale întristării şi pocăinţei, de aceea se fac în timpul postului, acasă şi la biserică, înainte de începerea slujbei sau după ce s-a terminat, nefiind obligatorii decât pentru cei care au canon de la duhovnic. Dar luaţi aminte, în toate duminicile de peste an sunt oprite metaniile mari la biserică, pentru că duminica este zi de bucurie, în cinstea Învierii Mântuitorului.

 

7.Până când putem aduce daruri şi pomelnice la Sfântul Altar?

Părinţii Bisericii ne învaţă că putem aduce daruri şi pomelnice la sfântul Altar în timpul Utreniei şi la începutul Sfintei Liturghii, până la ieşirea preotului cu Cinstitele daruri. Iar acest lucru deoarece până atunci se pomenesc pomelnicele la Sfânta Proscomidie. Preotul nu trebuie întrerupt de la rugăciunile pe care le citeşte în taină, în faţa sfintei Mese, în timpul Liturghiei.

8.Când ne închinăm în Biserică?

În biserică, după ce am ocupat locul cuvenit, nu ne închinăm fiecare când vrem sau când ne- am trezit din alergarea gândurilor nestăpânite. Să-l urmărim pe preot şi să ne închinăm când se închină şi el. Dacă nu-l putem vedea, fiind perdeaua Sfintelor Uşi lăsată, să fim atenţi când zice „Al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Tot la fel să ne închinăm când aceste cuvinte le auzim rostindu-se la strană, de către cântăreţ.

În biserică, de fiecare dată când credincioşii sunt blagosloviţi cu Crucea sau cu Evanghelia, cu o icoană sau cu potirul, îşi fac semnul Crucii şi îşi pleacă capetele. Când sunt blagosloviţi cu lumânări, cu mâna sau sunt tămâiaţi cu cădelniţa, creştinii ortodocşi nu se cuvine sa facă semnul Crucii, ci doar să îşi plece capetele. Totuşi, în vremea săptămânii Sfintelor Paşti, atunci când preotul cdelniţează având Crucea, toţi ne facem semnul Crucii şi răspundem „Adevărat a înviat!” Astfel se cuvine să deosebim între închinăciunile datorate lucrurilor sfinte şi cele datorate persoanelor, chiar de sunt din rândul preoţilor.

9.Se vorbeşte şi se salută în Biserică?

Este scris în cărţile de rânduială pentru preot ca, după ce s-a închinat în mijlocul bisericii, să se încline în dreapta şi în stânga spre credincioşi. Acesta trebuie să fie salutul lui în biserică. Acelaşi lucru îl putem face şi noi credincioşii, dar mai înainte de începerea slujbei. Cunoştinţele pot fi salutate cu un gest scurt şi discuţiile vor fi amânate până după slujbă. În timpul slujbei sfinte să fii sfânt. Suntem înaintea lui Dumnezeu, vorbim cu el în rugăciuni şi în cântări. Dacă am întârziat, ne luăam locul, fără a ne închina pe la icoane, fără vorbe de salut ori strângeri de mâini a prietenilor şi cunoscuţilor. Nu este rău ca şi bunii creştini să aducă la ordine pe cei care vorbesc în timpul slujbei, în biserică, dar cu blândeţe şi fără zgomot.

„Pe vremea apostolilor, casele erau biserici; acum biserica a ajuns casă; pe atunci nimic lumesc nu se grăia în casă; acum, nimic duhovnicesc nu se grăieşte în biserică; chiar aici, în biserică, aţi adus piaţa. Dumnezeu vă grăieşte, dar voi, în loc să ascultaţi în tăcere cele spuse, aşi schimbat lucrurile şi vorbiţi de cu totul altceva. Şi de-aţi vorbi de treburile voastre! Dar nu, vorbiţi şi auziţi cuvinte ce nu se cuvin! De asta plâng şi nu voi înceta a plânge!” (Sf. Ioan Gură de Aur)

„N-am batjocori atât de mult biserica dacă am aduce în ea băligar, cât o batjocorim, cu vorbele noastre, grăind unii cu alţii cât suntem aici de câştiguri, de afaceri, de neguţătorii, de cele ce n-au nicio legătură cu mântuirea noastră. Ar trebui să fie aici coruri de îngeri, să facem din biserică cer, să nu se ştie de nimic altceva decât de rugăciuni necontenite, de tăcere desăvârşită pentru ascultarea slujbei şi a predicii”. (Sf. Ioan Gură de Aur).

10.Se iau flori din biserică?

Este, fraţi creştini, obiceiul, după cum ştiţi, un frumos obicei, ca să se aducă flori la biserică şi să se aşeze la icoane şi la crucea Mântuitorului. Florile aduse la biserică sunt un dar al dragostei creştineşti, sunt un dar curat de mulţumire adus lui Dumnezeu, un semn de cinstire pentru sfinţii reprezentaţi pe icoane. Florile acestea trebuie să rămână acolo până se vor ofili. Ele au fost închinate lui Dumnezeu şi Sfinţilor. Cine ne dă nouă dreptul să luăm din darul adus Sfinţilor? Aşadar, acestea odată aduse vor rămâne în biserică până la veştejire, în afară de cazul când preotul le împarte, cum ştim că se face în Vinerea Mare, înainte de a se înconjura biserica cu sfântul Epitaf, pentru ca toţi cei din procesiune să cânte cu flori în mână.

 Prot Victor Mihalachii