Fa ce spune popa, nu ce face popa!

0
763
Fă ce spune popa, nu ce face popa!

Aceste vorbe pline de ironie și neadevăr, în cele mai multe dintre cazuri, le auzim rostite foarte des de către exponenții luptei anticlericale și antieclesiale de pe la noi.
Ce-i cu aceasta zicere, totuși? De ce a devenit ea, o expresie de care nu se mai feresc să o folosească până și unii credincioși care, totuși, mai trec pragul bisericii?
Să încercăm să o despicăm în două, pe propoziții pentru a înțelege tâlcul ei; să facem, cu smerenie, o analiza pe text!
Bineînțeles că, în acest demers critic, e bine să tragem cu ochiul și la realitate pentru a nu fi contraziși de evidențe, Doamne ferește!
„Fă ce spune popa” este o propoziție corectă, un îndemn bun, un sfat folositor. Ceea ce deranjează este acest cuvânt „popa”, care apare și în a II-a propoziție, iar această a doua parte este cu totul ireverențioasă, jignitoare, nedreaptă!
Desigur, că nu toți preoții sunt popi și nu toți popii sunt niște sfinți de pus în calendar. Dacă din această tagmă ar face parte doar ființe perfecte coborâte din cer, născute supranatural, imaculați în viața lor pământească, atunci probabil că aceștia nu s-ar mai numi oameni; apoi nici răi, nici iad n-ar mai fi, nici cer, nici pământ, ci toate ar fi una și toți la fel, o singură specie; ar fi toți – dumnezei.
Pe planeta Pământ locuiesc oamenii, care fiind ființe evoluate în raport cu celelalte creaturi au menirea de a se desăvârși și de a ajunge la sfințenie, în cele din urmă.
Numai că, acest drum este lung și anevoios, cu urcușuri și coborâșuri, alteori întortocheat, chiar și pentru preoți, care sunt și ei oameni, cu aceeași fire ca și a celorlalți semeni de-ai lor. Preoții nu sunt din altă specie. Și ei întâmpină aceleași dificultăți în lupta cu păcatele, cu necazurile vieții, ba aș zice că sunt supuși permanent unui asediu cumplit din partea duhurilor rele, întrucât lupta lor cu acestea este deschisă, directă, permanentă.
Nu au mai putine ispite, nu sunt acestea mai mici, iar rigorile vietii sunt mult mai mari, ca si pretentiile, dealtfel, care vin de la oameni; de asemenea si asteptarile din partea lui Dumnezeu sunt pe masura, deopotriva si exigentele morale.
Deci nu este usor sa fii „popa”, asa cum isi imagineaza unii, iar preot este cu mult mai greu. Iar, sa fii sfant, adica ireprosabil in cuvant, in fapta si in gand este un lucru cu totul dumnezeiesc, de care se invrednicesc foarte putini.
Si apoi, bine ar fi sa fie si judecatorii „popilor”, mai intai ei niste crestini adevarati, pe urma ar fi indreptatiti, catusi de putin, sa le ceara acestora socoteala.
Deci, daca nu este usor sa fii ca simplu credincios un om desavarsit sau cel putin exemplar, cum poti tu sa ceri altuia perfectiune!?
Perfectiunea este o stare de continuu progres a carei finalitate dinamica se regaseste in acest progres al fiintelor de a tinde la infinit spre Fiinta absolut perfecta, care este Dumnezeu.
Asadar, desavarsirea nu este un punct terminus, o stare finala, ci este o miscare ascendenta in si spre indumnezeirea creaturilor, deci si a omului. Nici ingerii nu se opresc in cunoasterea lui Dumnezeu, nu s-au asezat static in contemplare, ci sunt mai aproape sau mai departe de Domnul, in asemanare si nu in sensul unei pozitii identificabila in coordonate de spatiu si timp.
Diferenta dintre oameni si ingeri este ca oamenii au pacate, iar ingerii nu, iar diferenta intre sfinti si oamenii obisnuiti este ca, cei dintai nu mai pacatuiesc prin caderea in patimi, desi sunt supusi greselilor si ei, iar cei de pe urma savarsesc pacate fara oprelisti, desi ar putea si ei sa nu mai pacatuiasca.
Diferentele dintre ingerii buni si cei rai sunt multe, insa una este evidenta anume ca, unii au ramas in ascultare deplina fata de Dumnezeu, iar ceilalti nu, chiar daca si demonii „se tem, cred si se cutremura”; primii Il iubesc pe Stapanul lor si Ii slujesc cu credinta, iar cei rai il dispretuiesc si lupta impotriva Lui.
Ceea ce au in comun toate duhurile este aceasta libertate morala, insa cei buni o interpreteaza in sensul unei ascultari statornice, a unei slujiri cu dragoste si smerenie, spre sfintire si desavarsire. Aceasta lucrare se poate realiza printr-o miscare continua spre Izvor ori dimpotriva, se poate „intelege” aceasta libertate in sensul eliberarii de „jugul” Stapanului in avalul pacatului.
Preotii fiind oameni cu aceleasi trebuinte ca toti ceilalti oameni, atat in plan spiritual, cat si in plan material, isi doresc si ei, pentru ei insisi si pentru familiile lor aceleasi certitudini pentru ziua de maine. Majoritatea preotilor au o credinta mai mare decat a celorlalti, se roaga mai mult, postesc, slujesc lui Dumnezeu mai tot timpul, insa pe langa toate virtutile pe care le-au dobandit, mai au si ei cate o slabiciune prin care ii smereste Dumnezeu.
Daca ar fi perfecti asa cum isi inchipuie unii ca trebuie sa fie, probabil s-ar semeti cu o slava desarta greu de suportat pentru cei din jur, apoi ar privi de sus pe muritori cu sentimentul ca ei sunt niste zei infailibili. In felul acesta se pot smeri si ei si se pot apropia de oameni cu mai multa ingaduinta si cu mai multa dragoste, „fiind intru toate asemenea lor afara de har”, ca sa parafrazez. Fara pacat a fost doar Hristos; chiar si sfintii au avut pacate, unii dintre ei au fost si „popi” in Biserica lui Hristos; stim ca „sfintii vor judeca lumea”, tot asa cum si lumea judeca pe „popi”, iar pe preoti ii va judeca Hristos.
Harul preotiei nu-l are nimeni altcineva decat numai „unsii Domnului”, asa ca doar ei pot boteza, cununa, sfinti ape, case, oameni, pot alunga duhurile rele si tot raul din vietile oamenilor. Lucrarea Bisericii si lucrarea preotiei este, de fapt, lucrarea lui Dumnezeu in lume.
„Cine nu va cinsteste pe voi, nu cinsteste pe Cel care va trimis pe voi, adica pe Fiul, zice Hristos, iar cine nu va primeste pe voi, nu primeste pe Cel care L-a trimis pe Fiul Sau in lume, adica pe Tatal. „(Matei, cap.10)
Deci, ce face popa? Pai face si el ceea ce i-a poruncit Mantuitorul sa faca: sa propovaduiasca Evanghelia la neamuri si sa invete pe oameni a trai cu credinta si dragoste. Asadar, face si el ce poate sa faca in conditiile date: daca poporul este cum este, tot asa si conducatorii si „popii”…
Slava Domnului ca sunt si foarte multi preoti, prin care, daca am face si noi ceea ce spun si ceea ce fac ei, ne-am mantui si unii si altii.