Vreai să cunoşti pe cineva cu adevărat, uită-te cum a iubit. Cine n-a iubit până la capăt, acela nu este creştin adevărat…

0
772

Vreai să cunoşti pe cineva cu adevărat, uită-te cum a iubit. Cine n-a iubit până la capăt, acela nu este creştin adevărat…

“Oricât de lăudate ar fi credinţa noastră, învăţătura noastră, calităţile noastre, dacă oamenii nu văd în faptele noastre, în umblarea şi trăirea noastră, miezul gustos şi mireasma plăcută a unei vieţi în Hristos, în zadar este totul! Mai bine nu ne-am făli cu nimic, nu am vorbi, nu am predica, dacă în viaţa noastră lipseşte Hristos, dacă în loc de pâine avem piatră şi în loc de peşte avem şerpi (Mat. 7, 9-10)”!

Iisus i-a iubit pana la capat…

“Nimic nu este mai necesar intre oameni decat Dumnezeu si decat iubirea adevarata si statornica. Iubirea este in stare sa faca singura cat toate celelalte impreuna, pentru ca ea le cuprinde in sine pe toate celelate.

Fiecare iubire curata este binecuvantata pentru timpul cat tine, dar iubirea care tine pana la capat este binecuvantata vesnic.

Iubirea care tine numai o vreme poate avea un pret marginit sau poate sa nu aiba nici unul. Dar cea care tine pana la capat, aceea are un pret nepretuit, pentru ca iubiri vremelnice pot fi oricate, dar iubirea pana la capat nu este decat una.

Lumea avea nevoie si de adevar si de iubire. Ca sa fie inteles, adevarul avea nevoie de dovada minunilor. Ca sa fie urmata, iubirea are nevoie de dovada jertfei. Numai Hristos le-a putut arata pe amandoua. De aceea, adevarul Lui este unicul adevar vrednic de primit si iubirea Lui este unica iubire vrednica de urmat.

Adevarul este invatatura Sa, iubirea este pilda Sa.

Ele sunt El, caci una straluceste prin cealalta: adevarul prin iubire si iubirea prin adevar, iar amandoua prin eternitatea lor.

Ca sa poti cunoaste pe cineva cu adevarat, uita-te cum a iubit. Cine n-a iubit pana la capat, acela nu este crestin adevarat. Daca dupa aceasta cauti sa cunosti pe cineva, nu te vei insela niciodata.

In cei care se aseamana mai mult cu Domnul Iisus se gasesc inmanuncheate toate insusirile Lui, dar mai ales dragostea neschimbata.

Dragostea lui Dumnezeu este minunata, nu numai fiindca ea este dusa pana la capat, ci mai ales pentru ca este dusa pana la capat pentru toti, chiar si pentru vanzatorul Sau, chiar si pentru calaii Sai. Aceasta dragoste n-a facut rau nimanui, nici macar nu a dorit raul nimanui, caci Dragostea stie sa le faca pe toate, numai raul nu stie sa-l faca.

Suflete crestin, nu te mai numi astfel daca nu ai iubire! Nimic nu este mai crestin decat iubirea si nimic mai pagan ca lipsa ei.

Pentru a fi un om viteaz iti trebuie tarie; pentru a fi om drept iti trebuie cinste; pentru a fi vrednic iti trebuie constiinta, iar pentru a fi sfant, iti trebuie neaparat iubire.

Bunule Dumnezeu, Care ne iubesti, fii binecuvantat in veci si fii vesnic slavit pentru toate binefacerile Tale fata de noi! Iar pentru dragostea cea mare cu care ne-ai iubit pe cand noi eram inca vrajmasi ai Tai, pe cand eram inca departe de Tine si pe cand eram straini de poruncile Tale, fii de o mie de ori binecuvantat, caci numai un Dumnezeu poate iubi astfel!

Te rugam, Doamne, sa ne ajuti ca sa Te putem urma pe Tine in toate: in blandete, in rabdare, in intelepciune, in mila, in darnicie, in iertare, in infranare, in vorbire, in toate. Dar in nimic nu Te rugam atat de mult sa ne ajuti sa Te urmam pe Tine, ca in iubire. In iubirea plina de toate aceste virtuti, dar statornica, netulburata si nemicsorata pana la capat, pentru ca prin aceasta sa cunoasca toti oamenii ca suntem ucenicii Tai.

Pe acela pe care îl trimit Eu…

Adevărat, adevărat vă spun că cine primeşte pe acela care-l trimit Eu, pe mine Mă primeşte. Şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe cel ce M-a trimis pe Mine.

Acela pe care-l trimite Hristos, o, ce fiinţă trebuie să fie acela şi ce lumină trebuie să-l învăluie, ori când vine, ori când vorbeşte, ori când slujeşte. Umblarea lui trebuie să cutremure, cuvântul lui trebuie să zdrobească, duhul lui trebuie să aprindă, tăcerea lui trebuie să fie plină de chemarea lui Dumnezeu. Smerenia lui trebuie să fie simţită, blândeţea lui – caldă, răbdarea lui – liniştită, iubirea lui – statornică.

Pe toată viaţa şi lucrarea unui astfel de trimis al lui Hristos trebuie să se vadă strălucind semnul ceresc, pecetea fierbinte şi dovada luminoasă a roadelor Duhului Sfânt (Galat. 5, 22). Purtându-se aspru cu trupul său şi ţinându-şi-l în frâu, va propovădui altora cu mare folos (1 Cor. 9, 27). Trăind o viaţă de rugăciune, va fi de folos multora (Iac. 5, 15). Croind cărări drepte cu picioarele sale, va îndruma pe mulţi spre Hristos (1 Cor. 11, 1). Lucrând cu mâinile sale, chiar zi şi noapte, va căuta să nu fie povară nimănui, propovăduind Evanghelia lui Dumnezeu (1 Tes. 2, 9). Indurând cu răbdare toate suferinţele lui Hristos, va fi găsit totdeauna vrednic de încredere şi slujbă (1 Tim. 1, 12). Fiind în toate privinţele o pildă de fapte bune pentru credincioşi – în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie – se va mântui pe sine însuşi şi pe cei care îl vor asculta (1 Tim. 4, 12-16).

Acela care se poartă aşa este trimisul lui Hristos, fiindcă şi el trăieşte tot aşa cum a trăit Hristos. Pe un astfel de om trebuie să-l primim, într-adevăr, cum ni se porunceşte şi să-i preţuim cuvântul din toată inima, căci preţuim astfel cuvântul lui Dumnezeu (Gal. 4, 14; 1 Tes. 2, 13). Pe un astfel de om trebuie să-l urmăm totdeauna, nu numai ţinând învăţătura pe care ne-o dă, dar mai ales străduindu-ne să urmăm pilda virtuţilor lui, căci bărbaţi plini de o astfel de credinţă, de putere şi de vrednicie sunt din ce în ce mai puţini pe pământ. Şi pe măsură ce fărădelegea se va înmulţi, ei vor fi tot mai puţini.

Oriunde s-a mărturisit Evanghelia lui Hristos a fost nevoie de astfel de trimişi binecuvântaţi de Dumnezeu. Acela care a trăit în sfinţenie a fost de mare preţ şi ajutor acelora pe care i-a cunoscut . Răbdarea lui i-a încurajat, încrederea lui i-a întărit, prezenţa lui i-a înflăcărat şi astfel el a fost un exemplu şi o binecuvântare. Conştiinţa răspunderii pentru toţi fraţii săi nu-l lasă niciodată nepăsător faţă de nici un suflet. In orice slăbiciune sau cădere a altora el îşi va simţi partea lui de răspundere înaintea lui Dumnezeu (2 Cor. 11, 28-29). Pentru mântuirea altora ar fi gata să-şi recunoască păcate de care nu este vinovat, numai pentru ca cel vinovat să ajungă să-şi recunoască vina sa.

O, cât de mult preţuiesc pentru Domnul şi pentru Biserica Lui astfel de slujitori! Cât de necesari sunt azi şi cât de mult ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să ni-i dea şi să ni-i păstreze!

Intru aceasta vor cunoaşte că sunteţi ucenicii Mei…

Nu este alt semn mai adevărat care să arate că noi suntem cu adevărat ai lui Hristos ca iubirea vie, împrospătată şi îmbogăţită zilnic. Pâinea nu strigă, nu se laudă, nu se preface! Ea se dăruieşte cu totul tuturor, întâi prin mireasma ei, apoi prin gustul ei.

Cel flămând nu are nevoie de o fotografie a pâinii, nici de o frumoasă descriere a pâinii, ci are nevoie chiar de pâine.

Fraţii mei, oare noi putem înţelege că cei din jurul nostru nu au nevoie nici de firma noastră frumoasă, nici de chipurile sau laudele noastre, ci au nevoie de Pâinea noastră, adică de Hristos? Toţi cei care ne înconjoară au nevoie de Iisus cum au nevoie de pâinea cea zilnică spre fiinţă. Putem noi înţelege acum cât de mare este datoria noastră faţă de Pâine şi faţă de flămând, ca să-i putem apropia? Faţă de Hristos, pe Care trebuie să-L ducem lumii şi faţă de o lume pe care trebuie s-o aducem la Hristos? De răspunderea veşnică pe care o avem pentru datoria aceasta nu ne poate despovăra veşnic nimeni, ci numai împlinirea ei cu adevărat. Cel flămând cunoaşte că cineva are pâine numai prin faptul că i-o dă, iar el se satură. Noi nu vom aduce niciodată cinste lui Hristos, nici nu ne vom împlini datoria faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri doar prin vorbe, fără fapte.

Oricât de lăudate ar fi credinţa noastră, învăţătura noastră, calităţile noastre, dacă oamenii nu văd în faptele noastre, în umblarea şi trăirea noastră, miezul gustos şi mireasma plăcută a unei vieţi în Hristos, în zadar este totul! Mai bine nu ne-am făli cu nimic, nu am vorbi, nu am predica, dacă în viaţa noastră lipseşte Hristos, dacă în loc de pâine avem piatră şi în loc de peşte avem şerpi (Mat. 7, 9-10)!

Ceea ce vă spun acum vouă îmi spun şi mie şi tuturor: Flămânzii s-au scârbit de vorbe! Ei vor pâine! Lumea s-a săturat de predici, ea are nevoie de Hristos! De ce nu înţelegem noi înşine ceea ce ne luptăm să-i facem pe alţii să înţeleagă?!

Şi ce înseamnă asta?

Inseamnă a ne umple mai întâi pe noi înşine de Hristos şi de virtuţile Lui în toată trăirea noastră cu fapta şi apoi a-i face şi pe alţii să ajungă tot aşa. Nu vorbe, ci fapte se cer! Altfel cuvintele rămân numai o firmă frumoasă, iar practic, dincolo de vorbe nu este nimic.

Prin ce va cunoaşte atunci lumea că noi suntem ai lui Hristos?…”

 Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2011