Obama susține căsătoriile între parteneri de același sex

0
183
Obama susține căsătoriile între parteneri de același sex
 
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, s-a declarat, pentru prima oară, în favoarea căsătoriilor între homosexuali, într-un interviu acordat canalului ABC. ”Pentru mine personal este important să spun că cuplurile de acelaşi sex ar trebui să se poată căsători”, a precizat el, subliniind, în acelaşi timp, că acest lucru trebuie hotărât de statele din componenţa SUA.


Obama, care devine astfel primul preşedinte în exerciţiu al Statelor Unite ce adoptă o astfel de poziţie, la mai puţin de şase luni până la alegerile prezidenţiale, a adoptat până acum o poziţie foarte ambiguă asupra unui subiect social potenţial exploziv.

 De luni de zile, preşedintele democrat, care s-a declarat în favoarea parteneriatelor civile, în 2008, fără a merge până la a sprijini căsătoriile gay, s-a mulţumit să afirme că poziţia sa era ”pe punctul de a evolua” în acest subiect.

Republicanul Mitt Romney, viitorul contracandidat al lui Obama la alegerile prezidenţiale din noiembrie, a declarat deja că rămâne un adversar al mariajelor homosexuale.

De asemenea, vicepreşedintele american Joe Biden şi ministrul educaţiei Arne Duncan s-au pronunţat în sprijinul legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Aproximativ 50% dintre americani, conform institutului de cercetare sociologică Gallup, s-au exprimat exprimat în favoarea legalizării mariajelor homosexuale, în timp ce 48% au declarat că se opun unei astfel de uniuni.

www.evz.ro