Spre Înviere – cu sau fără Hristos?

0
382
alt

Spre Înviere – cu sau fără Hristos?

Suntem în Postul cel Mare, al Patimilor şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Şi totuşi, nimic nu se schimbă în modul nostru zilnic de trai. Suntem la fel de răi sau cel mult căldicei, indiferenţi la durerea celuilalt; poate ne-am oprit de la unele alimente, dar ne hrănim în continuare cu otrava televizorului, răspândind-o mai departe în vieţile noastre. Nu mâncăm carne, dar mâncăm „carnea aproapelui”, prin gânduri rele de judecată.

Spune-mi cum posteşti ca să-ţi spun cine eşti

Ne-am aştepta, poate, ca într-o ţară care se declară peste 80% ortodoxă, Postul Mare să facă o diferenţă. Însă în afara unor rafturi comerciale pe care scrie „produse de post” nu se vede nimic. La televizor sunt aceleaşi emisiuni pline de domniţe prea goale la trup (indiferent de profilul emisiunii) şi aceiaşi producători deloc interesaţi de culturalizare, decenţă, bun-gust.

Oare nu ştiu domniţele de la televizor că atunci când se dezbracă de hainele acelea în faţa camerei de filmat se dezbracă de fapt şi de Hristos? Aşa cum se dezbracă de Hristos şi cei care le pun pe micile noastre ecrane, dar şi cei care le privesc. Culmea este că foarte mulţi dintre aceştia sunt creştini botezaţi, dar prea puţini se dovedesc a fi şi creştini practicanţi. Suntem aşadar un popor „majoritar creştin ortodox” care nu trăieşte, nu gândeşte şi nu simte creştineşte. Noi suntem, din nefericire, cei care dăm „...zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen...” dar uităm de cele ale Legii „… judecata, mila şi credinţa...” (Matei 23,23). Noi suntem cei care spălăm numai partea din afară a blidului (Matei 23,25) şi tot noi suntem şi mormintele cele văruite pe din afară dar care pe dinăuntru „sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia”(Matei 23,27).

 

Trecem prin Postul cel Mare aşa cum de altfel trecem prin propria noastră viaţă: grăbiţi, absenţi şi preocupaţi cu adevărat doar de cele lumeşti. Postul Mare este de fapt oglinda vieţii noastre de la un cap la altul, la o scară mult micşorată, bineînţeles. Trăim, se pare, ca şi cum am crede cuvintele saducheilor, „cei ce zic că nu este înviere.”(Matei 22,23). Trăim Postul Mare (adică propria noastră viaţă) ignorând faptul că nu suntem decât „iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor”(Matei 6,30) şi uitând că trebuie să căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga nouă (Matei 6,33).

Somnul adânc al nepăsării

Suntem orbii şi surzii care nu mai văd şi nu mai aud îndemnul permanent al Bisericii lui Hristos de a ne trezi din somnul păcatului în care ne-am cufundat, asemenea lui Iona în fundul corabiei cu care încerca să fugă la Tarsis de chemarea lui Dumnezeu la misiune (Iona 1,3-6). Precum Iona nu simte cutremurul corabiei în furtuna iscată pe mare, asemenea nici noi nu simţim cutremurul sufletului nostru prins în vâltoarea indiferenţei noastre. Dar precum cârmaciul corabiei de atunci strigă la Iona şi-l trezeşte cu cuvintele: Pentru ce dormi? Scoală-te şi strigă către Dumnezeul tău, poate El îşi va aduce aminte de noi, ca să nu pierim!”, asemenea strigă şi Biserica prin slujitorii ei către poporul care este cufundat în somnul nepăsării, al indiferenţei.

Către noi este şi îndemnul apostolului neamurilor, Sfântul Pavel, când zice : „Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos.”(Efeseni 5,14). Biserica lui Hristos – prin slujitorii ei cei sfinţiţi, episcopi şi preoţi – este cea care se îngrijeşte ca noi să ne trezim din somnul păcatului şi să ne îmbrăcăm cu haina trezviei. Biserica lui Hristos în lume este ca şi Tobie care, în noaptea nunţii, o trezeşte pe soţia lui, Sara, şi-i spune : „Scoală, soro, să ne rugăm, ca să ne miluiască Domnul.”(Tobit 8,4).

Iar îndemnul Martei: „Învăţătorul este aici şi te cheamă.”(Ioan 11,28) ne este adresat şi nouă, celor adormiţi de indiferenţă şi căzuţi în nepăsare. Acest îndemn îl regăsim de altfel tainic inscripţionat pe coperţile fiecărei Sfinte Scripturi şi pe frontispiciul fiecărei sfinte biserici, dar mai presus de toate îl regăsim pe orice Sfânt Potir din mâna preotului sau episcopului la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Toate acestea ne spun: „Vino! Domnul te cheamă”.

Oare Domnul va veni la sărbătoare?

Să încercăm să înţelegem că Postul Mare este chipul vieţii noastre şi că nu ne vom bucura de Înviere (a lui Hristos, dar şi a noastră) dacă nu ne trezim din somnul indiferenţei şi nu ne vom ridica din nepăsarea în care am căzut. Să nu ajungem deci, precum arhiereii şi fariseii din vremea lui Iisus, să ne întrebăm: „Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare?” (Ioan 11,56). Să avem în vedere şi atenţionarea Preasfinţitului Daniil Stoenescu, care spune, în volumul său „Atotprezenţă şi Parusie”: „Pot exista sărbători sau praznice cu Hristos sau împreună cu Hristos şi sărbători sau praznice fără Hristos. Deşi este prezent în Biserică real şi tainic, la fiecare sărbătoare sau praznic creştin prin Duhul Sfânt, Hristos poate fi absent din sufletul nostru. (…) Când sărbătorile ajung să fie mai mult obiceiuri şi datini, mai mult sau mai puţin strămoşeşti, mai mult sau mai puţin ortodoxe, atunci duhul sărbătorii se stinge, fără a mai lumina, fără a mai aprinde şi fără a mai încălzi sufletele îngheţate şi amorţite de prea mult duh lumesc….

Deci Domnul nu lipseşte de la Înviere. Dar noi?

Pr. Marius Demeter