Fie mie după Cuvântul Tău, Doamne!

0
334

Fie mie după Cuvântul Tău, Doamne!

Ne aflam in apropierea de lumina a Buneivestiri si a cuvintelor celor mai importante rostite vreodata de un om pana la Fiul Omului, cuvintele celei mai smerite Fecioare de pe fata pamantului: “Iata roaba Domnului! Fie mie dupa cuvantul Tau!“. Cuvantul liber al celei care avea sa devina Nascatoarea de Dumnezeu si Maica Luminii este DA-ul, AMIN-ul omului prin care acesta L-a lasat pe Dumnezeu sa-i lucreze mantuirea. In cuvantul cu rezonanta vesnica al Preacuratei sta principiul fundamental al legaturii sanatoase si mantuitoare a omului cu Facatorul lui.

Nevointa de intrare a mintii si a inimii noastre in duhul ascultarii de Cuvantul lui Dumnezeu si ravna pentru a nu iesi din gandul Sau si din voia Sa reprezinta nimic altceva decat ROSTUL implinit al existentei noastre ca “musafiri” ai acestui pamant si acestei vieti foarte scurte. Asa cum spunea foarte direct parintele Rafail Noica, mantuirea noastra se “joaca” in pendularea noastra de aici – prin alegerile si deciziile noastre – intre Rai si Iad, unde Raiul este reprezentat de trairea noastra in duhul rugaciunii: “Faca-Se voia Ta!”, iar Iadul nefiind altceva decat momentul in care Dumnezeu ne zice noua: “Faca-se voia ta”.

“… Mergem la un parinte mare, la un parinte placut lui Dumnezeu, dar nu intotdeauna ceea ce am vrut noi sa se implineasca se si implineste. Nu intotdeauna copiii devin sanatosi, nu intotdeauna cineva scapa de un proces, s.a.m.d. De ce? Pentru ca exista un mers al lumii asteia, pe care Dumnezeu il vede si care ar trebui sa fie privit cu mai multa adancime. Sa nu vrem sa-l schimbam nici macar cu rugaciunile noastre. Stiti de ce? Pentru ca Dumnezeu, tot pentru fagaduinta Sa, ne poate indeplini o cerere care nu este potrivita cu viata noastra si cu planul Sau despre [pentru] noi. Veti intreba de ce [totusi] Dumnezeu indeplineste o astfel de cerere? Pentru ca… i-o ceri cu toata credinta! Si daca insisti, El ti-o da. Ca dupa aceea sa intri intr-un drum gresit, un drum paralel cu viata ta.

Paralel, nu pentru ca aceea nu ar fi viata, [dar] paralel pana in momentul in care iti revii si te intorci inapoi la rostul tau in aceasta lume. Cred ca Mitropolitul Antonie al Surojului spunea ca orice moment al vietii tale este cel mai potrivit din care iti poti incepe lucrarea mantuirii tale. Adica nu putem spune ca la un moment dat eram mai bine si dupa aceea am fost mai rau. Acum este cel mai potrivit moment din care iti poti incepe lucrarea, din care te poti intoarce la Dumnezeu; cu alte cuvinte este cel mai minunat, cel mai bun moment al vietii tale, culmea vietii tale, daca tu te opresti asupra acestei clipe si te pui in fata lui Dumnezeu prin tot ceea ce esti tu. Am facut aceasta paranteza pentru a nu intelege gresit atunci cand spun “un drum paralel cu viata“. Paralel pana in momentul in care te trezesti.

Multi avem rataciri, nici proorocii n-au fost feriti de rataciri, din cauza rugaciunilor pe care le faceau. Un caz vestit din vietile sfintilor este acela in care Cuviosul Daniil egipteanul s-a rugat pentru Evloghie pietrarul ca sa-l imbogateasca Dumnezeu, pentru ca pietrarul era foarte primitor de oaspeti si la el tragea sfantul de fiecare data cand se ducea in oras. Dumnezeu i-a spus sa-l lase [asa], ca este bine asa cum este, sa-si castige putinul [necesar] din munca sa, la care Daniil a insistat si a insistat. Zicea ca daca ar avea mai multi bani, ar face mai mult bine, ar primi [pe mai multi], ar face o casa de oaspeti… cati oameni ar putea ajuta! Ei, si pana la urma, pietrarul a gasit o comoara, a luat banii, a fugit in Alexandria, si-a facut un palat, nu mai primea pe nimeni, o ducea [numai] in chefuri… Cu mare greu, dupa aceea, Sfantul Daniil l-a adus inapoi. Dupa ce a fost [chiar] batut la poarta lui [Evloghie] de catre slugi, neprimit, l-a adus tot printr-o lucrare dumnezeiasca, prin rugaciune, pentru ca intrase Evloghie intr-o incurcatura cu “seful” cetatii, incat a trebuit sa fuga [de acolo], sa revina la saracia sa, ca sa redevina cel care a fost. Iarta un exemplu de rugaciune nepotrivita, [dar] indeplinita de Dumnezeu, pentru insistenta noastra.

De-asta am zis: sa nu dorim sa schimbam viata noastra [exterioara] prin rugaciuni nepotrivite. Nici viata celorlalti, cu atat mai mult! De asta, rugaciunea desavarsita pe care ne-o arata Mantuitorul este aceea: „Nu precum voiesc eu, ci precum Tu voiesti!”. Si pentru ceilalti, [tot] asa sa ne rugam.

– De unde stim noi ce sa cerem si ce sa nu cerem lui Dumnezeu?

– Tocmai pentru ca nu stim, spunem: “Nu precum eu voiesc, ci precum Tu voiesti!“. Si stiti ce?; ce mi se pare mie? (Eu pot gresi, asa cum am facut o multime de greseli in parerile mele, dincolo de alte greseli). Atunci cand dorinta asta a noastra devine o obsesie, atunci cand credem ca doar asa va fi cel mai bine, cred ca nu e sanatos. Si [cand] cerem de la Dumnezeu sa faca asa, si nu altfel:prin prisma acestei dorinte,(…) cand punem obiectul dorintei noastre in centrul vietii noastre – “daca voi avea asta, sau daca voi face asa….va fi asa… si asa… si voi fi mai bun…. si de-acum voi face mai multe… si…” – cred ca de-acuma am intrat pe un fagas gresit si [atunci] ar trebui sa lasam sa se raceasca treaba asta, sa nu cerem cu atata insistenta. “Doamne daca faci sa ajung acolo…. iti multumesc… nu stiu… (si facem cruci si peste cruci). Deci cand incepem sa gandim viata noastra

Va spun drept, de cate ori mi-am dorit ceva asa, foarte tare si m-am rugat cum am putut eu, [incat] numai la asta ma gandeam, mi-o si dat Dumnezeu tot, dar niciodata nu mi-o iesit nimic bun din asta. Nimic. Cele mai mari greseli din viata mea, pe care le-am avut si le mai am, sunt urmari a unei dorinte din astea indeplinite. V-o spun cu toata sinceritatea.

Asa ca asta cred eu ca este un semn al lucrurilor care trebuie cerute sau nu. Lasati-L pe Dumnezeu: “Doamne, fa precum voiesti Tu!”Intotdeauna in fata dorintei, a cererii noastre, sa ne intrebam “daca ma pot desparti de asta”: “daca n-ar fi asa, ce-as face eu?“. Si sa fim gata sa primim de la Dumnezeu si altceva. Atunci suntem linistiti. Atunci incepem sa ne rugam [intr-un mod] placut lui Dumnezeu.

Sa nu te temi atunci cand nu ti se indeplinesc rugaciunile, dar sa te temi atunci cand ti s-a indeplinit o rugaciune. Pentru ca va trebui sa duci la bun sfarsit ceea ce ai fagaduit sa faci. (…) Iata, ai primit? Teme-te de acum inainte! Ce faci acuma? Dumnezeu ti-a aratat incredere si ti-o dat. Na, poftim: fa! E ca si cum ai facut – nu vreau sa fac o comparatie nepotrivita – un imprumut la banca fara sa te gandesti de unde o sa-l dai inapoi, fara sa ai niciun venit, dar sa cheltuiesti… Nu pentru ca Dumnezeu ar cere ceva, dar asa, ca atitudine. Sa ne temem atunci cand am primit! Vom fi responsabili de darul asta. Cui mult i se da, mult i se cere… “.

(din conferinta parintelui Savatie Bastovoi, “Riscurile dragostei“

www.razbointrucuvant.ro

 http://www.youtube.com/watch?v=N9xDLzM0yeA&feature=related