Bărbatul – vinovat de avort

0
834

Bărbatul – vinonat de avort

Femeia se împlineşte prin naştere de prunci, îşi rodeşte vocaţia de izvorâtoare de viaţă, primeşte bucuria unică şi infinită a izvorului.

De cele mai multe ori, Biserica înfierează acest păcat îngrozitor, această crimă oribilă de a-ţi omorî copilul în pântece. Este de fapt o dublă crimă, care priveşte suprimarea extrem de violentă a vieţii pământeşti din pruncul firav, abia ivit la viaţă, dar şi uciderea premeditată a sufletului lui, care nu are posibilitatea să primească Lumina cea veşnică a Botezului şi să adune lumină prin rugăciune şi virtuţi. Mântuitorul Hristos face o diferenţă clară între persecutorii pământeşti, ucigaşii acestei lumi şi marele persecutor al istoriei, ucigaşul nevăzut de suflete, diavolul:

Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea n-au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena; da, vă zic vouă de acela să vă temeţi (Luca 12, 4-5).

Păcatul avortului este aşadar o crimă totală, a trupului şi a sufletului deopotrivă, pentru care, chiar după ce l-ai spovedit şi ai făcut canon, trebuie să plângi până la moarte.

Femeile, pline de suferinţa uciderii, vin astfel la Sfânta Taină a Spovedaniei şi plângând, mărturisesc păcatul lor. Li se dă canon greu, ani de zile de oprire de la Sfânta Împărtăşanie, metanii, post, rugăciune, milostenie, botezarea copiilor orfani sau săraci.

Ceva însă lipseşte la modul fundamental. Unii preoţi nu iau în considerare faptul că în cele mai multe cazuri un bărbat este autorul moral al crimei. Femeile nu au zămislit singure copilul, el este rodul unei iubiri, legitime sau nu, binecuvântate sau nu. În majoritatea cazurilor, femeile nu ar dori să ucidă rodul iubirii lor. Şi aceasta pentru că femeia se împlineşte prin naştere de prunci, îşi rodeşte vocaţia de izvorâtoare de viaţă, primeşte bucuria unică şi infinită a izvorului. Nu toate femeile simt aceasta în mod explicit, însă cele mai multe femei primesc cu bucurie înfiorată vestea naşterii din ele a vieţii. Aceasta dacă nu sunt singure, speriate de consecinţele sarcinii şi ale vieţii care se va naşte. Ceea ce se întâmplă de obicei, este că bărbatul cu care au conceput copilul le îndeamnă, ori chiar le porunceşte, le forţează să ucidă, prin ameninţări, motivaţii stupide, raţiuni fnanciare, de vârstă, de ocupaţie, de stare civilă etc.

Bărbaţii schiţează dintr-un singur gest paternitatea crimei: scapă de el. În aceste cazuri eufemismele morţii sunt năucitoare. Nu spune nimeni: omoară-l, ci fă o întrerupere, ca şi cum ai putea întrerupe ceva şi să reiei acel ceva după un timp. Alţi bărbaţi la fel de reci în calculul morţii spun: ştii ce ai de făcut. Nu avem bani, slujbă, casă etc. Femeia este lăsată aşadar pradă disperării şi dilemelor fundamentale, care o condamnă la ucidere. Unei femei singure, sau care nu are suportul moral şi intenţional pentru naşterea de prunci, îi este aproape imposibil să nască şi să crească un bebeluş. În majoritatea cazurilor, după ce o femeie a fost părăsită psihologic şi spiritual de coautorul zămislirii, părinţii ei o acuză şi o stigmatizează, ceea ce duce la crimă. Puţine femei aleg viaţa copilului lor şi implicit viaţa veşnică în astfel de cazuri.

Vreau să subliniez: canoanele Bisericii ortodoxe faţă de crima intra-uterină sunt justificate şi necesare. O disciplină acerbă a celui păcătos, un canon greu, de pocăinţă, de plângere, de rugăciune, de post şi de milostenie este imperios necesar. Doar atât, că acest canon ar trebui dat şi celor care au sfătuit, poruncit, forţat femeia însărcinată să ucidă. Şi aceasta printr-o întrebare a bărbaţilor la Spovedanie, dacă au fost autorii morali ai crimelor soţiilor lor.

Avorturile sunt în majoritatea lor acte de crimă cauzate de iresponsabilitatea unui bărbat de a fi născător de viaţă şi de micimea sa sprituală, în care plăcerea este ruptă prin ucidere de demnitatea naşterii şi creşterii de prunci purtători de suflet nemuritor şi de chip al lui Dumnezeu, care ne face împreună creatori cu Dumnezeu.

Sursa: doxologia.ro