Şi-a pierdut slujba din cauza lui Dumnezeu

0
214

 

Şi-a pierdut slujba din cauza credinței sale în Dumnezeu

Un fost angajat al NASA a dat in judecata institutia la care a lucrat, pentru ca, spune el, a fost discriminat si concediat din cauza credintelor lui religioase. David Coppedge a lucrat timp de 15 ani la Jet Propulsion Laboratory, un centru de cercetarea afiliat NASA si finantat de guvernul Statelor Unite.

 

El a fost unul dintre sefii misiunii Cassini, care a cercetat planeta Saturn si lunile sale. Desi era foarte apreciat pentru munca sa ca informatician, David spune ca a inceput sa fie discriminat, pentru ca discuta despre religie cu toti colegii sai.

Savantul spune ca el crede “intr-o forta superioara”, considerand ca viata este mult prea complexa pentru a fi creata intamplator, cum sustine evolutionismul.

El isi expunea aceasta credinta in fata colegilor si chiar le oferea DVD-uri despre teoria “inteligentei creatoare”, scrie FoxNews.

In anul 2009, el si-a pierdut functia de conducere, iar anul trecut a fost concediat. Procesul in care David a dat in judecata NASA va incepe saptamana aceasta, iar savantul este sustinut de doua organizatii civile crestine.

Cele mai uimitoare imagini cu planeta Pamant! Cum arata un fulger vazut din Statia Spatiala Internationala

Pe langa reputatia sa de crestin militant, David Coppedge era privit ca o persoana foarte conservatoare. El le spunea fostilor colegi ca o casatorie este posibila numai in cadrul unui cuplu heterosexual si cerea ca petrecerile de sfarsit de an din cadrul insitutiei sa fie numite “petreceri de Craciun”.

In replica, reprezentantii NASA spun ca barbatul a fost concediat din alte motive. El intra in conflict cu altii, de aceea si-a pierdut functia de conducere, iar apoi a primit un avertisment scris si ulterior a fost concediat, deoarece colegii se simteau hartuiti de atitudinea lui.

In plus, alti 245 de angajati ai Laboratorului NASA au fost concediati anul trecut din cauza reducerii fondurilor, prin urmare nu a fost singurul dat afara.

David Coppedge are un site unde interpreteaza descoperirile stiintifice din punctul de vedere ale “inteligentei creatoare” si este si membru al unei companii care produce filme documentare pe aceasta tema (Illustra Media).

Credinta lui David, Intelligent Design, este o forma de creationism, care se bazeaza insa pe descoperirile stiintifice actuale, pe care le interpreteaza in maniera proprie, invocand necesitatea supranaturalului.

www.protv.ro