Denia Acatistului Bunei Vestiri

0
408
alt
Denia Acatistului Bunei Vestiri

În săptămâna a V-a din Postul Mare vineri seara se oficiază Denia Acatistului Bunei Vestiri. În această seară toate Bisericile Ortodoxe vor oficia această denie. Din punct de vedere liturgic, această slujbă face parte din rânduielile specifice ale Postului Mare, menite să-l pregătească sufleteşte pe credincios pentru marele praznic al Învierii Domnului.
Alături de profunzimea şi frumuseţea specifică a rugăciunii în sine, Imnul Acatist are şi o istorie miraculoasă care, analizată în esenţă, constituie un real izvor de învăţături duhovniceşti ce-şi pot găsi aplicarea în situaţii concrete din viaţa socială actuală, după cum informează „Ziarul Lumina”.
Cântarea Acatistului este corelată, potrivit sinaxarelor, cu eliberarea Constantinopolului de avari şi perşi, în 7 august 626, din timpul împăratului Heraclie. Pe când acesta se afla într-o expediţie în Orient, departe de Constantinopol, barbarii au pornit atacul asupra capitalei. Deşi situaţia părea a fi fără scăpare, Patriarhul Serghie, luminat de Duhul Sfânt, a organizat o serie de procesiuni pe zidurile cetăţii cu relicvele Sfintei Cruci, cu icoana ‘nefăcută de mână’ a lui Hristos şi cu veşmântul Maicii Domnului. De asemenea, a încurajat tot poporul în luptă şi a îndemnat clerul să intensifice rugăciunile de implorare către Născătoarea de Dumnezeu.
Poporul a cântat toată noaptea, în picioare, Imnul Acatist
Râvna locuitorilor, alimentată de nădejdea că Maica Domnului îi va ajuta, a fost atât de intensă, încât au reuşit să respingă atacurile inamicului şi au pregătit terenul pentru contraatacul decisiv al lui Heraclie, care avea să meargă din victorie în victorie, până la recucerirea tuturor provinciilor luate de perşi.
În semn de recunoştinţă, poporul a cântat toată noaptea, în picioare, Imnul Acatist al Maicii Domnului în biserica Fecioarei din Vlaherne.
Din acel moment, ziua de 7 august a rămas zi de comemorare solemnă a ajutorului dat de Hristos ‘împotriva vrăjmaşilor ce ne împresurau pe pământ şi pe mare’. Ulterior, s-a adăugat acestei zile şi memoria altor asedii ale Constantinopolului din anii 677, 717, 718 şi 860, făcând astfel din Acatist imnul prin excelenţa al încrederii poporului bizantin în ocrotirea Maicii Domnului. Deşi se consideră că acatistul datează din zorii Creştinismului, există o parte introductivă numită ‘proimion’ care a fost adăugat după asediul din 7 august 626, din a cărui traducere literală reiese un pronunţat caracter militar: ‘Generalissimei apărătoare, ca una ce am fost izbăvită din lucruri cumplite, cele de biruinţă îţi aduc ţie, Născătoare de Dumnezeu, ca nişte mulţumiri, eu, cetatea ta. Ci ca una ce ai stăpânire nebiruită, din tot felul de primejdii slobozeşte-mă, ca să strig ţie: Bucură-te Mireasă nemiresită!’
Frecvenţa simbolismului militar şi patriotic în imnografia bizantină se datorează, pe de o parte, simfoniei existente dintre Biserica şi Statul bizantin, pe de altă parte, faptului că însuşi oraşul Constantinopol era închinat Maicii Domnului şi se afla sub ocrotirea ei. De aceea, în orice atac asupra cetăţii, bizantinii invocau ajutorul Maicii Domnului şi orice victorie sau eveniment fericit se datora mijlocirii ei.
Cu timpul, simbolismul militar nu a dispărut, ci s-a interiorizat; lupta se dă acum împotriva patimilor sau a demonilor care atacă cetatea sufletului. În acest sens, eliberarea ‘cetăţii’ nu este altceva decât eliberarea omului de tirania patimilor, iar această înţelegere deosebită îşi găseşte aplicare în tot timpul Postului Mare.
‘Spiritualitatea liturgică a asimilat aceste elemente istorice, cum sunt episoadele unor asedii barbare sau cutremure de pământ, pentru a face din ele elemente permanente ale vieţii ortodoxe, chiar şi după dispariţia statului bizantin şi a uitării motivelor precise care au dus la stabilirea lor. Aceste elemente nu sunt simple supravieţuiri ale unor comemorări care n-ar fi avut valoare decât pentru locuitorii Constantinopolului, ci au dobândit o valoare transistorică şi universală, putând fi de acum supuse aceluiaşi tip de transpunere duhovnicească (anagogică) ca şi faptele istorice ale Scripturii. Acatistul e extrem de revelator în această privinţă’, spune în ‘Triodul explicat’ Makarios Simonopetritul.
La început, prăznuirea eliberării miraculoase a Constantinopolului, cântată împreună cu Acatistul, se comemora anual la 7 august, iar în sec. VIII a fost transferată de Patriarhul Gherman, pe data de 25 martie, datorită strânsei legături cu sărbătoarea Bunei Vestiri. În sec. IX, era sărbătorită la sfârşitul Postului Mare, şi abia ulterior s-a fixat pentru săptămâna a cincea din Post. Cu toate acestea, diferitele etape ale fixării Acatistului evidenţiază o ezitare datorată, în primul rând, polarităţii semnificaţiei sale: pe de o parte, este un oficiu votiv pentru eliberarea cetăţii, iar, pe de altă parte, este şi un imn centrat în principal pe Buna Vestire.
Imnul Acatist, înflorire a poeziei liturgice
Pentru a putea da celebrării sâmbetei Săptămânii a VI-a din Postul Mare întreaga sa strălucire, Acatistului şi canonului aferent li s-au adăugat piese imnografice ale praznicului din 25 martie. Acest adaos a permis totodată afirmarea clară a legăturii Imnului Acatist cu praznicul Bunei Vestiri şi proiectarea acestuia din urmă în inima ciclului liturgic mobil. Astfel, Acatistul e cântat împreună cu canonul lui Iosif Imnograful, care i se aseamănă mai ales prin expresivitate şi formă, amplificând salutarea îngerului (‘Bucură-te!’) şi legând de ea expresii antinomice ce exprimă realizarea în Fecioara Maria a prefigurărilor Vechiului Testament şi caracterul neînţeles al Întrupării. Prin întrebuinţarea unor expresii de o îndrăzneală adeseori nemaiauzită, Maica Domnului este preamărită în principal ca instrument al Întrupării lui Hristos şi ca auxiliar al înălţării şi îndumnezeirii naturii umane.
Citându-i pe Sfântul Maxim Mărturisitorul şi pe Sfântul Andrei Criteanul, părintele profesor Dumitru Stăniloae arată: ‘Maria este cea mai apropiată de Hristos şi prin aceasta este cea dintâi dintre oameni care a ajuns la starea de îndumnezeire, la care toţi suntem chemaţi să ajungem. Ea este modelul realizat. În ea
s-au revărsat mai întâi şi mai mult decât în oricine darurile lui Hristos. De aceea pietatea creştină îi acordă hyperdoulia sau supracinstire.’
Analizat în profunzimea conţinutului, Imnul Acatist este fără îndoială o înflorire a poeziei liturgice, nicio altă compoziţie neegalând-o prin frumuseţe şi popularitate. Citirea Acatistului şi asumarea încărcăturii sale duhovniceşti poate transforma sufletul în totalitate.
O cântare pictată
Românii ortodocşi au arătat faţă de această sublimă creaţie liturgică o afinitate deosebită, fapt dovedit prin reprezentarea sa în pictura murală a mai multor biserici şi mănăstiri din nordul Moldovei din sec. al XVI-lea, cum ar fi: ‘Sf. Gheorghe’-Hârlău, 1530; Probota, 1532; ‘Sf. Gheorghe’-Suceava, 1534; Humor, 1535; Baia, 1535, Moldoviţa, 1537; Coşula, 1537; Bălineşti, 1535-1538; Arbore, 1541; Voroneţ, 1547. În reprezentările murale, ciclul Imnului Acatist se derulează începând cu patru tablouri ale Bunei Vestiri, continuând cu diverse scene ce reproduc momente din viaţa Maicii Domnului şi a Mântuitorului Hristos şi culminând cu impresionanta scenă ce reprezintă pe Maica Domnului ca mijlocitoare şi ca Biserică vie. În continuarea imaginilor Imnului Acatist apare Asediul Constantinopolului, ca ilustrare a proimionului ‘Apărătoarei Doamne’. Dintre bisericile care au pictat Imnul Acatist, doar Voroneţul nu are zugrăvită scena Asediului. În locul năvălitorilor perşi şi avari din 627, apar în frescele moldovene cuceritorii turci din 1453. Departe de a fi o eroare şi un anacronism al pictorilor medievali, cum au susţinut unii cercetători din trecut, prin introducerea turcilor şi a tunurilor, zugravii lui Petru Rareş nu au făcut decât să adapteze tema Asediului şi a întregului Imn Acatist realităţilor ţării lor, transformată într-o invocaţie cu un caracter demonstrativ naţional: Aşa cum Fecioara i-a ajutat pe bizantini să-i înfrângă pe asediatorii perşi, tot aşa să-i ajute pe moldoveni să-i învingă pe agresorii turci. După moartea lui Petru Rareş, în pictura exterioară de la Voroneţ, executată în 1547, scena Asediului dispare cu totul şi nu mai figurează nici mai târziu în cadrul programului iconografic. Doar la Mănăstirea Arbore, asediatorii Ţarigradului sunt perşii conduşi de Chosroes şi este notată data bătăliei: 626.
Pictarea atât de amplă şi constantă a Imnului Acatist pe pereţii bisericilor moldovene din secolul al VI-lea, este încă o ilustrare a priceperii şi ingeniozităţii iconografilor români din acele timpuri prin care au transpus în imagini ceea ce Biserica păstrează în tradiţia ei: evlavia deosebită pentru Maica Domnului.
‘Akathistos’ înseamnă ‘a sta în picioare’
Acatistul (de la gr. Akathistos) este un imn de laudă alcătuit din 13 condace şi 12 icoase, care descriu şi omagiază episoade din viaţa şi minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Domnului sau ale unor sfinţi. În sens propriu, cuvântul ‘akathistos’ înseamnă ‘a sta în picioare’, ceea ce indica faptul că cei ce ascultau acest imn nu stăteau în genunchi (care este un alt fel de şedere), ci drepţi, în picioare. Acatistul are la origine condacul bizantin, un poem alcătuit din 18-24 de tropare sau strofe, fiecare cu câte 20-30 de versuri, aranjate în acrostih (în ordinea alfabetică grecească), fiecare strofă având acelaşi număr de silabe şi aceleaşi accente ca şi prima strofă. Aceste tropare erau precedate de o strofă aparte, ce avea în comun doar glasul (nu şi melodia) şi refrenul. Reprezentantul prin excelenţă al acestui gen imnografic foarte cultivat în literatura bizantină este Sfântul Roman Melodul, în cântările căruia condacul bizantin atinge dezvoltarea maximă şi perfecţiunea.