Preoţii şi mercedesurile

0
392

Preoţii şi mercedesurile

Cel fără de păcat dintre voi, să arunce cel dintâi piatra„. i-a îndemnat Mântuitorul pe fariseii şi cărturari. Mustraţi de cuget, nu au îndrăznit s-o facă. Din păcate, astăzi, sunt prea mulţi cei, „fără de păcat”, care nu mai încetinesc de a arunca cu pietre în Biserică şi în slujitorii ei. Desigur că nici acest articol şi nici multe altele, nu-l vor putea schimba pe cel, care este doar în căutarea răului din lume şi a păcatelor celorlaţi  şi nicedecum nu e în stare să le vadă pe cele proprii, dar sper să aducă puţină lumină pentru cei, care cu adevărat o caută. „ Toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul.”

Cuvântul trăducătorului

„Preotul de parohie e asemănător unui medic de sector. E mai mereu pe drumuri, obosit de la numeroase solicitări – iată e necesară împărtăşirea urgentă a unui bolnav, sau a murit cineva, sau trebuie botezat un copilaş. Soţia nici nu prea îl vede pe acasă, deaceea cu tot dreptul e nemulţumită. Forţe şi timp pentru toate nu prea sunt. Şi munca e foarte importantă, atât a medicului, cât şi a preotului.  De o importanţă foarte mare, dar care nu bate la ochi. Doar nu e un atacant renumit al unei echipe de fotbal şi nici un cântăreţ cu renume. Şi aici, imaginaţia bolnăvicioasă a multora, ni-l prezintă la orice pas pe preot, doar într-o maşină de lux. 

E chiar obijduitor, pe cuvânt. Aţi văzut mulţi medici de sector pe un “Mercedes”? Există desigur şi medici cu maşini scumpe, dar la sigur nu e medicul dintr-un sătuc şi nici pediatrul policlinicii raionale. Mai existând şi acei medici, dacă le putem zice aşa, care o transformă pe o „tanti” într-un „nene”, dar totuşi nu mi se întoarce limba să judec toţi medicii. Cum nu ar fi, ne vindecă, ne salvează şi ne consultă. Şi trăiesc destul de modest în marea majoritate. Însă să-i ponegrim pe toţi preoţii ne permitem. Oare de ce ?

Probabil de atât că venind la medic, îi prezentăm suferinţele trupeşti. Spunem «А-а-а» cu linguriţa în gură, îndeplinim comanda «respiră-nu respira», ş.a. Dar cu Biserica suntem familiarizaţi doar din careva relatări şi poate nişte personaje literare. Şi de atât, pentru majoritatea celor necredincioşi, viaţa cotidiană a multor ierei rămâne o taină nedesluşită, iar preoţii care se flososec de rutiere şi autobuse – un adevărat miracol..

Dar de fapt, care e diferenţa ce mijloc de transport utilizează doctorul, dacă am venit la el după vindecare. «Circulă cu ce vrei, dar ajută-mă să mă izbăvesc de boala mea», – eu aşa consider. Şi aici totul e clar, deoarece cu durerea proprie şi frica pentru viaţa celor dragi toţi sunt cunoscuţi. Dar iată cu boala propriului suflet, cu urăciunea ce zace în propriul interior, nu prea sunt cunoscuţi toţi. Şi aceştea care nu vor să şi-o cunoască pe a sa, caută răul lumii – în exterior. Acestor Neştiilă, adică cei care nu cunosc, că răul lumii există chiar în ei, cândva le-au fost adresate cuvintele: «Nu ucideţi muştile! Cauza infecţiei – voi sunteţi!»

***

Pentru preoţi, mii obijduitor, şi de fapt chiar pentru toţi. Deoarece nu mai există la noi profesii, pe care le-am privi cu admiraţie. Geologul, cosmonautul, savantul, poliţistul, medicul, profesorul….Doar aceste nume au fost cândva învăluite de ideile unei fapte eroice de muncă, de jertfă şi de o mare dragoste a poporului. «Cine e minerul? – E un om neinfricoşat, care munceşte sub pământ, ca în casele noastre să fie cald. Cine e profesorul? – Este un om bun şi intelegent, ce ne deschide uşile către viaţa cea mare.»  Putem continua şirul. Dar astăzi? «Cine e minerul? –E un biet om, care pentru nişte bănuţi munceşte sub pământ şi ar vrea sărmanul să plece undeva, dar nu are unde. Cine e profesorul? – Este un om ce se plânge pe propria viaţă, dar adesea şi mai aduce propria nefericire şi în sufletele discipolilor săi. Cine e poliţistul? – E acelaşi bandit, doar în uniformă. Iar politicianul? – acelaşi bandit, dar nu în uniformă, dar în costum». Şi aşa la nesfârşit. Generaţia mai în vârstă nu este respectată, deoarce a trăit în timpul totalitarismului. Pe contemporani, nu-i respectă deoarece oriunde ar privi, li si năzăresc hoţi şi escroci. Având aşa o închipuire despre lume, cum să-ţi educi în proprii copii stima măcar faţă de tine, dacă faţă de nimeni nu mai are respect şi stimă, îi detestă în principiu? Cum atunci copilul, ajuns matur, să nu-şi trimită tatăl sau mama la un azil de bâtrâni, dacă această otravă îi distruge sângele de mic?

Iată şi prima lecţie. Ascultaţi toţi acei care iubesc pe toţi să-i hulească, iar pe sine să se proslăvească! Ascultaţi toţi acei, pentru care nimic nu este sfânt, în afară de propriul cont bancar! Investiţi în aziluri de bătrâni, până nu e târziu. Nu-i exclus că acolo vă veţi petrece ultimile zile. Sau schimbaţi-vă închipuirea despre lume.

***

Desigur că în jur nu sunt puţine nenorociri şi probleme. Nimeni nici nu pune la îndoială. Dar dacă vezi doar răul produs de alţii, nu se va primi oare aşa, că cel, ce-i critică cu atâta râvnă pe toţi şi pe toate – e un înger, care nu prea e clar cum a nimerit între noi, cei păcătoşi? El se revoltă pe dreptate. El ştie pe cine şi pentru ce să pedepsească. Totuşi aş vrea să văd îngeri întrupaţi în jurul meu şi încerc să-i depistez. Nu găsesc, din păcate. Starea Îngerului e de rugăciune, cel ce doar crtitică şi strigă nu prea se mai roagă. Îngerul pe cei superiori sie nu-i discută şi dispreţuieşte, şi Mihail Arhanghelul nici chiar diavolului  «n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: „Să te certe pe tine Domnul!„» (Iuda. 1:9)  Cei fără de lege  «umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate şi dispreţuiesc domnia cerească. Îndrăzneţi, îngâmfaţi, ei nu se cutremură să hulească măririle» (2 Petru. 2:10). Din nou ne întoarcem la aceeaşi, ce nu-şi observă propriul sine, omul invidios şi răutăcios, şi Cuvântul Domnului nu-l cunoaşte, altfel ar ţine minte că în ochiul lui e o bârnă, iar în  ochiul celuilalt, doar un pai.

Dar fie că nu ştie Scritura „iubitorul de dreptate”. Şi Biblia o are, dar este un elev cam prost. Dar măcar istoria poporului său ar trebui să o cunoască. Trebuie, dar nu o cunoaşte. Sau a uitat, cum alţii înşelaţi, cu ochii visători, chemau la distrugerea vechiului sistem imperial, şi au dus o dată o gloată de nebuni, care din obsesia lor de putere, au supt apoi tot sângele din popor. Sau au uitat? Sau memoria li-i cam scurtă. Doar nu demult a fost. Din nou cu lemne către cuptorul străin vă apropiaţi? Dar cunoaşteţi că omul priveşte lumea nu obiectiv, dar prin prisma propriilor căderi păcătoase.

Într-o mănăstire a văzut un călugăr, cum în noaptea ce se lăsase, a sărit gardul un frate şi s-a îndreptat către satul vecin. „E un desfrânat, care merge să se desfăteze în păcat” – s-a gândit el. Aceeaşi imagine a văzut şi un altul. „E nu frate care s-a dus să fure ceva din sat”, -a gândit acesta. Al trelea a gândit: «Acesta e cineva din robii lui Dumnezeu, care s-a dus în taină să facă milostenie». De ce aceeaşi întâmplare este acceptată într-un mod total diferit? Deoarece fieacare judeca după propria stare interioară.

Pentru cel desfrânat, toată lumea e desfrânată. Pentru hoţ toată lumea e cuprinsă de furt.  Pentru robii lui Dumnezeu, toată lumea trăieşte după voia Domnului. Să ne cercetăm şi noi după acest tipar.  Dacă ne pare că toţi fură, atunci suntem hoţi după propria stare sufletească. Dacă pentru noi toţi sunt desfrânaţi, atunci suntem la fel. Şi dacă  tu sau eu astăzi vom avea acces la guvernarea ţării, să ştiţi ce vom mai mira lumea cu faptele noastre „dezinteresate”  Deja acum îmi închipui tablolul, care va reprezenta exemplul de „muncă, cinste şi omenire».

***

De Anul Nou centrul oraşului la noi a fost înfrumuseţat cu numeroase ghirlande – o privelişte uimitoare. Şi iată că într-o zi, aud cum doi bărbaţi discută la subiect.

– Ţii minte ce trist arăta oraşul anul trecut de Crăciun. Nici o luminiţă, nici o ghirlandă.

– Păi „ei” doar nu meditează la popor. Doar să-şi umple buzunarele.

– Dar uite cât e de frumos anul acesta!

– Păi „ei” deja atât au reuşit să fure, că pot acum şi luminiţe să înşire.

Nu am mai asclultat în continuare. Mi-a părut brusc vesel, dar şi trist…şi lipsit de interes.

Un tablou obişnuit. Dacă ai în cap o gaură, atunci nici legile bune, nici cadourile şi nici banii nu vor ajuta la tămăduirea ei. Dacă molia a făcut o gaură în suflet, sau nu mai ai bucurii în suflet, atunci şi să ai lumea toată – oricum sufletul va rămâne gol.

Şi mi-am reamintit de cuvintele lui Ioan Gură de Aur  «Căci pricina a tot răul aceasta este: necunoaşterea Scripturilor» Cu adevărat dacă mai mulţi cunoşteau cuvintele spuse de proroci , mai înţelepte le erau cuvintele, mai frumoasă le era viaţa. Spre exemplu aşa cuvinte:

«Iată că va pieri acela al cărui suflet nu este pe calea cea dreaptă, iar dreptul din credinţă va fi viu!» (Avacum 2:4)”


protoiereu Andrei Tcaciov

site sursă www.pravoslavie.ru

Traducerea  Natalia Lozan, 

cu respect şi dragoste fiiască pentru preoţii administratori ai acestui siteu,

dar şi pentru tot 

Cinul preoţesc şi cel călugăresc al ţării noastre