Ce suntem noi, Doamne?

0
1895

Ce suntem noi, Doamne? Umbră şi părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere;
ce curând ne creşte şi ne ia pământul,
izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul.

Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.

Ce luăm noi, Doamne, din visul opririi?
Doar sfânta cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
şi roua de aur din ochii minunii.

Ce ţinem noi, Doamne, al nostru-n vecie?
Doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere sfinţită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine.

 Traian Dorz