Postul şi motivaţia lui, în viziunea Sfântului Vasile cel Mare

0
2565

Postul şi motivaţia lui, în viziunea Sfântului Vasile cel Mare

Cu siguranţă, cu toţii avem nevoie de o motivaţie pentru a face un anume lucru. De fapt, motivaţia însăşi izvorăşte dintr- o nevoie a omului, sau dintr- o anumită lipsă. Facem un anumit lucru, pentru că avem nevoie de a beneficia de pe urma lui. Altfel nu s- ar putea justifica nici o acţiune a nostră.

De- a lungul vieţii, fiecare am avut momente în care am fost obligaţi să facem anumite lucruri, fără a ni se explica raţiunea pentru care facem acel lucru. Şi unul dintre lucrurile pe care le făceam până când Dumnezeu mi- a rânduit să cunosc rostul lui a fost postul. De ce să postim? A fost o întrebare la care nu- i găseam răspuns. Ceea ce este dureros este că şi creştinii ortodocşi nu cunosc motivaţia postului. Unii merg pe argumentul unei credinţe tari: „aşa trebuie„, sau „aşa e bine„. Alţii nu postesc pentru că nu simţi nimic. Este un regim. Lumea de astăzi, care loveşte agresiv în creştinism, are nevoie de argumente solide. De fapt creştinismul este chemat să facă un scut puternic secularizării, dar fără a cădea în pietism.

 

Ne aflăm în pragul postului Paștelui. Postul acesta ar trebui să ne pregătească pentru primirea cum se cuvine a jerfei Mântuitorului nostru din fiecare an. Şi aş vrea să vă aduc înaintea ochilor dumneavoastră viziunea Sfântului Vasile cel Mare în legătură cu postul. Şi aceasta deoarece prea puţin ştiu ce este postul. Am auzit afirmaţii „învechite”şi aproape non sensuri: postul înseamnă să fii mai bun, să fi mai milostiv, mai iertător. Cam acestea sunt predicile despre post din foarte multe biserici. Ori bunătatea, milostenia, iertarea sunt virtuţi pe care un cresincios trebuie să le aibe şi mai ales să fie mereu pe un drum ascendent, în toată vremea şi în tot ceasul, mereu spre desăvârşire.

Sfântul Vasile cel Mare prezintă în 2 omilii despre post [1] istoria postului, cum se posteşte şi ce folos avem de pe urma postului. În primul rând e bine să menţionăm că postul în viziunea Sfântului este eminamente alimentar. Dar postul de alimente determină înmulţirea faptelor bune. Smerirea trupului prin lipsa îmbuibării cu mâncăruri determină înmulţirea rugăciunii, a milosteniei, a iubirii faţă de cei afişaţi în suferinţă.

Marele părinte capadocian îndeamnă primirea postului cu bucurie şi dintru început arată că postul este eminamente alimentar.”Este o nebunie să nu te bucuri de sănătatea sufletului şi să te mâhneşti de schimbarea mâncărurilor, lăsând să se înţeleagă că-ți face mai multă bucurie plăcerea stomacului decât purtarea de grijă a sufletului.

Sfântul Vasile cel Mare arată originea postului. Deşi „are aceeaşi vârstă ca şi omenirea, el e întotdeauna nou, e veşnic în floare” şi aceasta deoarece de fiecare dată bucuria răsplătirii e nouă şi minunată. Postul îşi are originea în Rai fiind prima poruncă de înfrânare pentru om (Fac. 2, 17). „Dacă Eva ar fi postit, pune Sf. Vasile, n-ar mai fi nevoie de post, căci nu au trebuinţă de doctori cei sănătoşi ci cei bolnavi„, după cuvântul Mântuitorului (Mt. 9, 12). Deci postul e un mijloc de îndreptare, de restabilire a chipului lui Dumnezeu din noi, întinat prin păcat, e o cale de reîntoarcere în raiul pierdut. Cum aşa? Sf. Vasile arată că săracul Lazăr a mers în sânurile lui Avraam prin post. Fac aici o remarcă surprinsă excepţional de către evanghelistul Luca (cap. 16, 19- 31): a murit săracul şi a fost luat de îngeri, a murit bogatul şi a fost îngropat.

Patimile care înlătură postul sunt ulterioare postului. Spre exempplu, Noe după potop a sădit vie şi s-a îmbătat, nu pentru că era beţiv ci pentru că nu ştia cât anume să bea (Fac. 9, 3- 21). Beţia conştientă a distrus Tablele Legii scrise de degetul lui Dumnezeu (Ieş. 25, 33- 34), pentru că poporul nu postise şi Moise nu putea da Legea porului decât într-o stare de trezvie. Beţia aduce somn, fratele morţii. Postul l-a făcut pe Iacov să primească binecuvântarea lui Isaac (Fac. 25, 33- 34), iar neînfrânatul Esau nu a primit binecuvântarea tatălui său.

Postul naşte profeţi (I Regi 1, 11), întăreşte pe cei puternici(Jud. 13, 14)„. Postul înţelepţeşte pe oameni, prin post mintea devine lucidă, iar prin mâncăruri devine tulburată: „postul ne face asemenea cu îngerii, ne face să locuim cu drepţii, ne înţelepţeşte viaţa.” Prin post Ilie vede pe Domnul în Horev, atât cât îi este omului îngăduit să-l vadă. Postul şi rugăciunea învie morţii( III Regi 17, 22) şi pot încuia norii (III Regi 18, 1). Această simbioză dintre post şi rugăciune alungă demonii, după cum spune Însuşi Hristos (Mc. 9, 29).

Tot prin postul său, Daniil, „bărbatul doririlor„(Dan. 10, 11), învaţă şi pe lei să postească. Dar tot prin post cei 4 tineri erau mai frumoşi decât cei hrăniţi cu multe feluri de mâncăruri. „Faţa celui ce posteşte inspiră respect; nu-i îmbobocită de roşeaţă neruşinată, ci-i împodobită cu o paloare pe care îi e zugrăvită înfrânarea. Ochiul celui ce posteşte este blând, mersul măsurat, faţa serioasă, netulburată de râs.”

Înainte de Mântuitorul, avem chipul unui postitor şi pustnic: Ioan Botezătorul: n-a avut pat, n-a avut masă, n-a avut pământ, n-a avut boi de arătură, n-a avut nimic din cele de trebinţă pentru întreţinerea vieţii şi cu toate acestea „nu s-a ridicat cineva mai mare dintre cei născuţi între femei ca Ioan Botezătorul.”(Mt. 11, 11).

Ca un desăvârşit şi în tainele medicinei, Sf. Vasile arată folosul medical al postului. „Îmi spui că nu poţi să posteşti! Dar să te ghiftuieşti în toate zilele poţi. Ştiu că doctorii nu prescriu bolnavilor mâncăruri felurite, ci post şi înfrânare. Împovărate cu prea multă mâncare, trupurile se îmbolnăvesc cu uşurinţă. Sunt ca o corabie încărcată cu multe poveri, care aflată în mijlocul valurilor este dată la fund, pe când una cu o încărcătură potrivită trece uşor prin furtună, că n-o împiedică nimic să plutească deasupra valurilor.” Totodată ar fi corect postul fără untdelemn deoarece „untdelemnul îngraşă pe atlet, iar postul întăreşte pe cel credincios. Cu cât vei împuţina mai mult greutatea trupului, cu atât vei face ca sufletul să strălucească de sănătate duhovnicească.”

Deşi am spus că postul este eminamente alimentar, ci „adevăratul post stă în îndepărtarea de păcate. Nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău! Te abţii de la vin, dar nu-ţi stăpâneşti ocările! Posteşti toată ziua, aştepţi să vină seara, ca să mănânci, dar îţi cheltuieşti toată ziua în judecăţi.”De asemenea orice patimă ce tulbură sufletul este o beţie.
Un obicei neobişnuit al unor oameni este acela de a mânca mai mult cu o zi înainte de post. Acesta este criticat cu blândeţe de marele păstor: „Beţia duce la desfrâu. La post duce cumpătarea. Atletul, înainte de a se duce la întreceri, se exercitează; cel care posteşte, înainte de a posti se înfrânează…Să nu strici înfrânarea cu beţia. Să nu spui „mă îmbăt azi, pentru că de mâine începe postul„.E un gând rău şi viclean… Ziua de astăzi este pridvorul postului. Cel întinat în pridvor nu mai este vrednic să intre întru cele sfinte. Sluga ce vrea să se împace cu stăpânul nu ia ca sprijinitor şi mijlocitor pe duşmanul stăpânului…Iar postul cel adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de poftă, de bărfeli de minciună, de jurământul strâmb„.

Acestea sunt gândurile Sf. Vasile despre post, gânduri pe care vi le prezint în nădejdea de a lua aminte cu toţii la învăţăturile marelui ierarh a lui Hristos despre post. Să postim având motivaţia arătată de Sf. Vasile. Totodată să postim pentru a ne curăţi peştera sufletului şi să o încălzim cu focul Sfintelor Taine a Spovedaniei şi a Împărtăşaniei, spre a- L primi cum se cuvine pe Hristos.

[1] Omilii cuprinse în Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie