Mitropolitul Bartolomeu Anania, un cărturar al Ardealului

0
378
Mitropolitul Bartolomeu Anania, un cărturar al Ardealului
În urmă cu un an, un mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, mitropolitul Bartolomeu Anania, pleca la cele veşnice, lăsând în urmă o activitate misionară şi literară de excepţie. Pe 31 ianuarie 2011, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Bartolomeu Anania pleca în lumea celor drepţi, după o viaţă trăită în slujba Bisericii. Dincolo de activitatea misionară, însă, ne-a lăsat tuturor modelul unui spirit liber, portretul unui român autentic, precum şi o moştenire literară vastă.

S-a născut şi s-a format în perioada interbelică, a trecut prin ororile celui de-al Doilea Război Mondial, a îndurat supliciile unor ani grei de temniţă în perioada comunistă, dar nu şi-a abandonat niciodată principiile, rămânând un om al ideilor şi un spirit liber.

Timp de 18 ani a slujit Biserica Ortodoxă din Ardeal, mai întâi ca arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului (până în 2005, în cadrul Mitropoliei Ardealului), apoi în calitatea de cel dintâi mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Tabloul biografic

Sub numele de mirean Valeriu Anania, cel care avea să devină mitropolit al Ardealului s-a născut la data de 18 martie 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea. După şcoala primară, pe care a urmat-o în satul natal, s-a înscris la Seminarul Teologic Central din Bucureşti, pe care l-a frecventat în perioada 1933-1941.

Un an mai târziu, s-a călugărit, la Mănăstirea Cernica, din Bucureşti, fiind hirotonit apoi ierodiacon. În această calitate a slujit la mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş.

În 1944 s-a înscris la Facultatea de Medicină şi la Conservatorul de Muzică din Cluj, după ce Ardealul de Nord a revenit sub administraţie românească. De această perioadă se leagă un capitol important al vieţii sale, fiind cel care a organizat şi condus greva studenţească contra Guvernului condus de Petru Groza şi, totodată, antirevizionistă, împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România.

Şi-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la „Academia Andreiană“ din Sibiu, obţinând licenţa în Teologie în anul 1948.

Până în anul 1958 a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul administraţiei patriarhale. Au urmat şase ani de temniţă cruntă, în închisoarea de la Aiud, fiind supus aşa numitelor activităţi de reeducare.

În 1966, la doi ani după eliberarea din închisoare, a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii, unde a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române. Zece ani mai târziu se întoarce în ţară, unde va îndeplini funcţia de director al Institutului Biblic până în 1982, anul în care s-a retras la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica în totalitate scrisului.

Aici, în liniştea mănăstirii moldave, a lucrat vreme de 10 ani la diortosirea şi adnotarea Sfintei Scripturi, după Septuaginta. O muncă migăloasă şi dificilă, pe care el însuşi o compara cu munca „de ocnaş“. „În 1992 i-am luat un interviu, la Văratec. Lucra la traducerea Bibliei. Odaia lui de lucru era ca o strană de biserică. Adică toate ediţiile importante ale Bibliei, în felurite limbi, erau aşezate exact cum se aşezau ceasloavele sau alte cărţi de rugăciune şi el trecea, ca pe o claviatură, de la una la alta, se uita, confrunta un cuvânt cu altul“, îşi aminteşte scriitorul şi omul de televiziune Grigore Ilisei.

Această muncă titanică s-a concretizat în tipărirea, în 2001, a ediţiei Bibliei la care lucrase atâta timp, operă care va deveni, de altfel, ediţia jubiliară a Sfântului Sinod.

Zestrea literară

Dincolo de slujirea Bisericii şi a semenilor, Bartolomeu Anania n-a abandonat niciodată tărâmul literaturii, atât de drag lui încă de pe băncile şcolii. Din anul 1978 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în anul 1982 a fost distins cu Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România. De asemenea, din 22 noiembrie 2010 este membru de onoare al Academiei Române.

A debutat pe tărâm literar în anul 1963, în revista „Vremea“, iar sub semnătura lui Valeriu Anania au apărut apoi lucrări de o valoare de necontestat:  în dramaturgie – „Mioriţa“ (1966), „Meşterul Manole“ (1968), „Du-te vreme, vino, vreme!“ (1969), „Păhărelul cu nectar“ (fantezie pentru copii – 1969), „Steaua Zimbrului“ (1971), „Poeme cu măşti“ (1972); în poezie –  „Geneze“ (1971), „Istorii agrippine“ (1976), „File de acatist“ (1981), „Anamneze“ (1984), „Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi“ (1992), „Poezie religioasă românească modernă“ (1992); proză şi de eseuri – „Greul Pământului“ (1982), „Rotonda plopilor aprinşi“ (1983), albumul „Cerurile Oltului“ (1990), „Amintirile peregrinului Apter“ (1991), romanul exotic „Străinii din Kipukua“ (1979).

www.doxologia.ro

http://www.youtube.com/watch?v=YzN-BfDf2QE&feature=player_embedded