Cuviosul Părintele nostru Grigorie Decapolitul

0
1811
Cuviosul Părintele nostru Grigorie Decapolitul
20 noiembrie (3 decembrie)

Ales în ceata sfinţilor lui Dumnezeu, acesta s-a bucurat de o cinstire deosebită printre credincioşii Bisericii Ortodoxe Române. La aceasta a contribuit şi faptul că moaştele sale se află încă de la sfârşitul sec. al XV-lea în ţara noastră, la mănăstirea Bistriţa, în jud. Vâlcea.

Sfântul Grigorie s-a născut la Irinopolis, oraş în Decapolea Isauriei Asiei mici, către anii 780-790, dintr-o familie înstărită. Tatăl său, Serghie, era înclinat către plăcerile trupeşti, în schimb mama sa, Maria, fiind o femeie foarte evlavioasă. La vârsta de 8 ani Grigorie a fost dat la şcoală, dovedind dragoste faţă de învăţătura şi felul de viaţă al monahilor. revenind în sânul familiei, ducea o viaţă simplă, fără fast, deşi părinţii îl îndemnau la un alt fel de trai. El frecventa Biserica, citea Sfânta Scriptură şi adesea se retrăgea în locuri liniştite unde stăruia în rugăciune către Dumnezeu, pentru a-l face adevărat slujitor al Său.

Ajuns la vârsta căsătoriei, părinţii i-au ales o tânără cu care intenţionau să-l logodească pe Grigorie, dar acesta, împins de un imbold divin, hotărăşte să se lepede de lume, retrăgându-se în munţi. Întâlnind un episcop al Decapolei, Grigorie este sfătuit să meargă la o mănăstire din apropierea Decapolei. Aici însă, egumenul, împreună cu obştea erau simpatizanţi ai iconoclasmului, ceea ce va face ca Grigorie să sufere din această pricină. Astfel, el se va refugia la un unchi al său după mamă, Simeon, egumen la o altă mănăstire din jurul Decapolei, unde va rămâne timp de 14 ani, nevoindu-se întru cele duhovniceşti, prin practicarea virtuţilor.

Râvnind însă la o viaţă desăvârşită, va cere binecuvântare să se retragă singur într-o peşteră pustie. Aici se va lupta cu duhurile necurate, biruind prin puterea rugăciunii, şi cu ajutorul harului ceresc. Astfel, după ce s-a curăţit de patimile sale, Sfântul Grigorie a fost îndemnat de un glas de Sus, ca să părăsească peştera şi să meargă în lume, spre folosul său şi al altora. În acest fel, Sfântul va începe o serie de călătorii. Va merge prin Efes, Proconez, unde va binecuvânta casa unui sărac cu cele necesare trupului, apoi va merge la Histopolis, după care va ajunge la Tesalonic. Aici va sta câteva zile la o mânăstire, după care îşi va continua călătoria sa, ajungând la Roma, unde va sta trei luni, unde va vindeca un demonizat. Din smerenie, se va refugia la Siracuza Siciliei, unde se va închide într-un turn. Şi aici va vindeca doi îndrăciţi, o femeie şi un bărbat.

De aici Sfântul va pleca la Hidros, unde va pătimi din cauza iconoclaştilor, dar este eliberat de episcopul locului. Plecând de aici, va trece printr-o regiune ocupată de mauri, care vor să-i ia viaţa Sfântului, însă, printr-o minune dumnezeiască, mâna care dorea să-l lovească, paralizează, şi numai la intervenţia Sfântului se înzdrăveneşte. puţin mai departe va vindeca pe alt demonizat, după care se reîntoarce la Tesalonic, stabilindu-se la mânăstirea Sfântul Mina. Aici, în scurtă vreme, Sfântul va deveni cunoscut prin puterea sa de fi văzător cu duhul. După ce prezice moartea unui stâlpnic, însărcinează pe ieromonahul Teodul să înştiinţeze pe părintele spiritual al Sfântului că acesta va trece în curând la cele veşnice. După ce va mai săvârşi câteva minuni prin puterea Duhului Sfânt, s-a socotit că Sfântul este vrednic de a primi preoţia, acest lucru fiind dovedit şi de virtuţile cu care se împodobise: înfrânarea, sărăcia, răbdarea, blândeţea, apărarea dreptei-credinţe, pentru care Sfântul a avut o râvnă deosebită, mustrând şi condamnând cu toată vigoarea pe ereticii iconoclaşti.

Dar Dumnezeu îi dă Sfântului o boală grea, şi vestea despre aceasta ajunge până la Constantinopol, unde se afla închis în temniţă Simeon, unchiul Sfântului, care pătimea din cauza iconoclasmului. Vrând să-şi revadă nepotul, Sfântul Grigorie va porni spre Constantinopol, unde îl va găsi pe unchiul său în stare de libertate. La 12 zile după sosirea sa la Constantinopol, Sfântul Grigorie va trece în cămările cereşti, după cum prezisese, la data de 20 noiembrie 842.

Mormântul său va deveni repede un loc de pelerinaj, datorită minunilor ce se săvârşeau la el, astfel că sfintele sale moaşte au fost dezgropate şi puse într-o raclă, pentru a fi cinstite după cuviinţă. Tradiţia spune că şi uleiul din candela de la moaştele Sfântului avea putere tămăduitoare. De altfel, nevoitorul lui Hristos a fost socotit ca sfânt încă din timpul vieţii sale, şi recunoscut ca atare imediat după moartea sa. Moaştele Sfântului au stat la mânăstirea din Constantinopol mult timp după moartea sa, probabil până în anul 1453, când capitala va cădea sub turci. De aici, ele au fost luate de un demnitar, iar de la acesta, în 1498, banul Barbu Craiovescu le-a cumpărat cu mare preţ şi le-a aşezat în mânăstirea Bistriţa, ctitorie a sa, unde se află şi astăzi. Aici, însuşi ctitorul mânăstirii se va călugări, sub numele de Pahomie.

Racla de argint aurit în care se găsesc moaştele Sfântului este opera meşterilor din Braşov, şi poartă o inscripţie din anul 1656. Tot în cinstea Sfântului s-au făcut numeroase danii mânăstirii, iar bisericile schitului Păpuşa (jud. Vâlcea) şi a mânăstirii Popânzăleşti (jud. Dolj), poartă hramul Sfântului Grigorie. O altă dovadă de cinstire o constituie şi tipăriturile închinate de către români Sfântului: Slujba Sfântului Grigorie Decapolitul, compusă de Matei al Mirelor, Carte osebită a Sfântului Grigorie Decapolitul, Râmnic, 1753, cea mai completă ediţie, ce cuprinde slujba ce se face la hramul său, Paraclisul Sfântului Grigorie Decapolitul, copiat de schimonahul Paisie, zugravul mânăstirii Bistriţa.

Din toate cele relatate până aici reiese cu prisosinţă cinstirea deosebită de care s-a bucurat Sfântul Grigorie Decapolitul în rândul drepmăritorilor creştini de pretutindeni. Aceasta i-a inspirat pe imnografi să-i închine slujbe, paraclise şi rugăciuni, încă de la trecerea sa la cele veşnice şi până în zilele noastre. În mod deosebit, Sfântul Grigorie Decapolitul s-a învrednicit de veneraţia credincioşilor din ţara noastră, care îl cinstesc ca pe unul dintre sfinţii români.