Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni – Sfânta Filofteia, lecţia unei sfinte muceniţe la numai 12 ani

0
672

Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni – Sfânta Filofteia, lecţia unei sfinte muceniţe la numai 12 ani

Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeritii, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile.

 Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostiveste-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele. Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, mare muceniță Filoftee. Amin.

Praznuim la 20 decembrie, pe un sfant copil, o fetita de 12 ani care a trait si a murit pentru Hristos, o mana de om, cu chip fragil dar cu o inima uriasa, incapatoare pentru Hristos si adunand in ea intreaga Lui milostivire.

 Sfanta Filofteia este un model si o intarire pentru toti ortodocsii de astazi care trebuie sa reziste multor prigoniri, fie din partea „casnicilor” lor (parinti sau soti, de regula), fie din partea lumii ori chiar a fratilor (numiti „mincinosi”) din Biserica. Viata Sfintei Filofteia ne arata, ca si cea a Sfantului Filaret cel Milostiv, praznuit si el mai deunazi, cat de departe merge marimea de suflet a unui crestin adevarat si cat de straina este milostivirea adevarata de calculele meschine, de interese si chiar de glasul firesc al sangelui, al dragostei celei dupa trup pentru cei de un sange si de o rudenie cu tine. De asemenea, o putem asemana in neclintire cu Sfanta Mucenita Varvara, alta fecioara prigonita sangeros de tatal ei care, in ciuda varstei fragede, si-a pastrat hotararea si curatia pana la sfarsit, cu pretul celor mai groaznice suferinte si al mortii.

Totodata, contemplam cu durere si dimensiunile iadului sufletesc, vedem care este masura ultima a pervertirii omului, pana la ce grad de rautate poate ajunge acesta, incat sa devina din parinte ucigas de om. Sufletul curat, inima incapatoare a Filofteei a stins insa intr-insa pana si rautatea parintilor sai, care nu a putut otravi acest ocean al Duhului Sfant. Filofteia a aratat ca a fi copil pentru a intra in imparatia cerului inseamna a asculta de Domnul si de poruncile Sale, nu de a-si lasa sufletul schilodit de „poruncile” rele ale parintilor trupesti. Desigur, dragostea sa a fost atat de mare incat nu si-a lasat inima ranita, precum piciorul sau, de toporul rautatii feroce „parintesti”, dar nici nu a lasat vreo clipa de o parte manifestarea calda, copilareasca si pana la capat a milei si dragostei fata de cei saraci si lipsiti.

Ne minunam in acelasi timp de discernamantul care i s-a daruit, prin harul Duhului Sfant, sa stie unde nu se cuvenea cu niciun chip sa asculte, nici macar in „cele mici” (dar impotriva lui Dumnezeu) de parintii ei si sa nu se lase, cu sfanta indrajire, de-formata si „re-educata” de catre acestia, in numele unei gresit intelese ascultari sau iubiri si cinstiri de parinti, ci sa ramana pana la capat fidela lui Hristos, Cel caruia I-a daruit, prin saraci, atat merindea cea materialnica, cat si merindea sufletului ei nevinovat.

Asadar, „Sfantulita”, cum este dezmierdata Mucenita de catre poporul binecredincios ne este pilda de mare curaj, curaj luminat de Duhul, indoit: odata pentru ca a urmat poruncile Domnului pana la capat cu pretul vietii, incalcand „autoritatea” parinteasca, si a doua oara pentru ca in fata rautatii s-a pastrat blanda si nevinovata. Cu atat mai mult trebuie sa intelegem noi ca nu gasim iertare in a da urmare in cele potrivnice lui Dumnezeu, chipurile din „smerenie”, autoritatilor false si nocive, fie ele parintesti dupa trup sau formal „duhovnicesti”, pentru ca principiul fundamental pentru un crestin este cel enuntat de Sfantul Apostol Petru:  

Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”.

preluat www.razbointrucuvant.ro


Sfânta Muceniţă Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de oraşul Târnovo (Veliko Târnovo din Bulgaria de astăzi), capitala Ţaratului (româno-)bulgar, într-o familie de ţărani. Este crescută în dreapta credinţă şi evlavie de mama sa, care moare când sfânta era încă mică. Dar roadele evlaviei maicii sale s-au vădit când Filofteia a mai crescut.

Copila asculta de mică dumnezeieştile Scripturi, postind şi învăţând să-şi păzească neîntinată fecioria. Dar mai presus de toate a iubit milostenia. Copila săvârşea cu statornicie şi răbdare toate faptele bune. Dar, după ce mama sfintei a trecut la Domnul, tatăl ei s-a însurat a doua oară. Mama vitregă nu a iubit-o pe Filofteia, astfel că adeseori îi făcea necazuri, bătând-o şi pârând-o tatălui ei, ca şi acesta să o certe.

Iar în acest timp, fericita fecioară, de multe ori, văzându-i pe săraci şi pe flămânzi, se lăsa biruită de milostivire le dădea hainele ei şi le împărţea din mâncarea pe care mama vitregă i-o dădea ca să o ducă la ţarină, tatălui ei. Pentru aceasta, tatăl ei se mânia şi de multe ori o bătea fără milă, poruncindu-i să nu mai facă aceste fapte.

Dar sfânta nu-l asculta, fiindu-i milă de săraci. Asfel că, într-o zi, mergând ea după obicei să ducă tatălui său mâncare la ţarină, i-au ieşit în cale nişte săraci şi flămânzi, care mereu o cercetau, ştiind milostivirea ei. Neavând altceva ce să le dea, stânta le-a împărţit mâncarea pe care trebuia să i-o ducă tatălui ei. Iar acesta, rămas flămând, când s-a întors acasă şi-a certat soaţa, care însă l-a încredinţat că îi trimite întotdeauna mâncare îndeajuns, ba şi de prisos. De aceea, ascultând de îndemnul Celui rău, tatăl fericitei s-a hotărât să o pândească pe copilă ca să vadă ce făcea cu mâncarea.

Deci mergând la vremea la care ştia că venea Filofteia cu bucatele, s-a aşezat la loc potrivit şi, pândind-o, a văzut că le împărţea săracilor. Fiind biruit de mânie şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, apucând-o de cosiţe ca să o bată până ce se va linişti. Dar, nemaifiind stăpân pe el, a aruncat în ea cu toporul pe care-l avea la brâu şi, lovind-o, a rănit-o la un picior. Iar din această rană sfânta a murit pe loc. Și tot locul acela s-a umplut de lumină. Sfânta era în vârstă de doisprezece ani când s-a mutat la Domnul.

Iar tatăl său, venindu-şi în fire, a fost cuprins de spaimă şi de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii dumnezeieşti care se revărsase în jurul sfintelor ei moaşte. Şi vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea nici să-l atingă, nici să se apropie de el. Văzând acestea, a alergat în cetate şi le-a spus arhiepiscopului şi conducătorilor cetăţii tot ce se întâmplase şi că trupul fericitei zăcea pe pământ, şi că era cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind, arhiepiscopul împreună cu mai-marii cetăţii şi cu popor mult, au alergat cu făclii şi cu tămâie şi cu rugăciuni, şi văzând sfântul trup strălucind cu acea lumină dumnezeiască, s-au minunat cu toţii şi au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care şi acum, în vremurile din urmă, preamăreşte pe robii Săi care împlinesc cu fapta poruncile Lui.

Apoi au încercat, împreună cu arhiepiscopul, să ridice trupul sfintei şi o ducă în cetate. Dar n-au putut nici să-l mişte, aşa încât s-au înspăimântat ci toţii. Au început să se roage cu stăruinţă lui Dumnezeu şi Sfintei Filofteia, dar nici aşa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să preamărească pe roaba Sa, a îngreuiat trupul fericitei ca pe o piatră.

Deci înţelegând că sfânta vroia să odihnească în altă parte, au început să-i pomenească, ca unei fiinţe vii, ţările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre şi cele de această parte de Dunăre şi nicăieri n-a voit. Dar cum s-a pomenit de Biserica Domnească cea din Târgul Argeşului, îndată s-a uşurat trupul ei, chiar mai mult decât greutatea sa firească. Înţelegând toţi că acolo este voia lui Dumnezeu şi a sfintei să meargă, îndată a înştiinţat prin scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (care zidise şi biserica) de cele întâmplate. Acesta, de cum a fost înştiinţat, fiind binecredincios şi râvnitor a-şi împodobi ţara şi poporul cu odoare de mult preţ ca acestea, a pornit îndată cu mult alai, cu făclii şi cu tămâieri, mergând către Dunăre şi a adus sfintele ei moaşte în Ţara Românească. Le-a aşezat în Biserica Domnească, în oraşul Argeş. Acolo au stat sfintele ei moaşte până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeş de către Neagoe Basarab. Aici au fost mutate, iar acum se află în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş. Şi acolo fiind, face multe minuni, dând tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credinţă la sfintele ei moaşte.

În fiecare an, la 7 decembrie, sfintele sale moaşte sunt scoase afară din paraclis şi racla este deschisă, fiind puse într-un pavilion special amenajat din faţa bisericii mănăstirii, pentru ca mai ales în această zi credincioşii, care se adună în număr mare la prăznuirea ei, să li se poată închina.

Sfintele moaşte

Documentele istorice arată însă că moaştele muceniţei au rămas la Tarnovo şi sunt aduse în Ţara Românească numai după anul 1393, când ţaratul bulgar de la Târnovo a fost ocupat de către turci. Se pare că de aici sunt duse la Vidin, probabil până în anul 1396. Pentru a nu fi profanate, sunt dăruite domnitorului Mircea cel Batrân (1386+1418), care le aşează în biserica domneasca Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeş, pe atunci catedrală mitropolitană, ctitorie a domnitorului Basarab I Întemeietorul şi Nicolae Alexandru, fiul său. rămân acolo pană în anul 1893, când,datorită stării de degradare în care se află biserica, sunt mutate în biserica Sfântul Gheorghe, apoi în biserica Adormirea Maicii Domnului-Olari. În timpul primului război mondial sunt duse în paraclisul Mănăstirii Antim din Bucureşti, apoi revin la Curtea de Argeş şi sunt găzduite în marea biserica ctitorită de Neagoe Vodă Basarab.

orthodoxwiki.org

Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, întru bătăi suferind, întru necazuri binevoind pe săraci miluindu-i şi pe flămânzi săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre.

http://www.youtube.com/watch?v=EWr3a-ryP-c&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=PsnFUgrMbd4