Să vedem şi pădurea de după copaci (Particularul, generalul şi importanţa deosebirii)

0
472

Să vedem şi pădurea de după copaci (Particularul, generalul şi importanţa deosebirii)

E necesar mereu să poţi deosebi cele particulare de cele generale.

În caz contrar, oamenii uşor se vor pierde în stabilirea adevărului, fiind duşi în eroare şi făcându-şi închipuiri greşite pe baza unei laturi particulare, fără a vedea imaginea în ansamblu.

Iată de exemplu, să nu fumezi este mai bine decât să fumezi, nu-i asa? Cine nu va fi de acord  că pentru sănătatea proprie, a celor din jur, pentru starea mediului, chiar şi pentru bugetul familiei, în cele din urmă, este mai bine să ne abţinem de la fumat. Şi statul, care prin diverse metode, de la restricţiile implimentate şi la promovarea unui mod sănătos de viaţă, luptă împotriva acestui viciu este demn de respect.

Demn de respect este şi politicianul, care singur duce un mod de viaţă sănătos şi este îngrijorat de sănătatea poporului său. Oare nu este aşa? Încercaţi să dovediţi contrariul.

Vă voi explica mai apoi de ce am abordat subiectul fumatului. În curând voi veni cu explicaţii necesre.

Iar între timp o să abordez tema vegetarianismului. Este, de asemenea una des abordată. Pe de o parte, oamenilor le este milă de animale. Pe de altă parte – e vorba şi de o sporire a sănătăţii, mintea mai ageră, mobilitatea corpului este mai mare de la hrana vegetală sau de la lactate. Mierea şi laptele – sunt nu doar produse alimentare, ci şi – închipuirea unui Paradis. Mierea, laptele şi apa proaspătă şi curată… şi nicidecum carnea la grătar, friptura, sau salamul cu sânge. Şi apoi de la ele e un pas până la spiritualitatea orienatală. Iar ea e – o chestiune delicată …

Vegetarienii nu sunt datori să fie călugări, postitori şi asceţi creştini. Ei pot fi oameni, care sunt  departe de a fi cu Hristos,  pot crede în reîncarnarea sufletului, pot iubi mai mult animale decât oamenii, dar totuşi nu putem nega că există în această alegere a lor  – o sensibilitate morală şi o anumită originalitate.

Aşa, acum ne reamintim lupta cu tutunul şi-i adăugăm refuzul de a consuma carne.

Se primeşte că persoana care duce un mod sănătos de viaţă şi într-un sens, o viaţă morală, care prevede plâmânii curăţi şi nevărsarea sângelui animalelor, de parcă şi cu gândurile se ridică uşor de la pământul păcătos.

Acuş vă voi explica şi de ce am avut nevoie de vegetarienii nefumători. Permiteţi-mi să vă o spun în timpul apropiat. Şi între timp să atingem tema artei.

Pe care conducător îl veţi alege, pe cel care nu cunoaşte alte plăceri, în afară de plăcerea de a dezbina şi cuceri, sau cel care îşi găseşte pacea şi odihna la şevalet, sau pian, sau chiar într-o poezie scrisă? Pun pariu că majoritatea oamenilor fără ezitare va spune că acesta din urmă e preferabil celui dintâi. De aceasta e mai firesc să ne aşteptăm la un comportament mai bun, mai înţelegător al problemelor altora şi care ar da dovadă chiar de un comportament părintesc faţă de poprul pe care-l conduce. Cum ar putea fi altfel? Într-adevăr, un geniu şi un răufăcător sunt două lucruri incompatibile … Aşa am fost învăţaţi.

Iată Winston Cercil mestecă un trabuc stins, şi redă ceva în acuarelă, în perioada dintre plecarea de la putere şi reîntoarcerea la ea. Minunat! Sau, Jacques Chirac, traduce în limba franceză romanul „Evghenii Oneghin”, ori ministrul Clemenceau îşi încearcă puterile la o piesă de teatru.  Extraordinar! Nu-i aşa?

Suntem aproape de scopul nostru. Acum, când ne-am imaginat un vegetarian, şi un inamic al obiceiurile rele, totodată un iubitor de artă într-o singură persoană, când suntem gata să spunem că acesta este, probabil, o persoană extraordinară şi desigur cu un suflet mare, vom deschide cărţile. Toate caracteristicile de mai sus le-a posedat Adolf  Hitler. Anume el, Fuhrer-ul  Germaniei şi  întemeietorul celui de-al treilea Reich.

El nu fuma. Aceştea sunt Cercil, Stalin şi Roosevelt care întunecau cerul şi propii plămâni cu diverse soiuri de tutun, dar el – nu. El picta şi o făcea destul de bine. Şi nici laş nu-l putem numi.

De parcă chiar văd imaginea în care Asociaţia pictorilor se ridică în apărarea colegului lor. „Suntem mulţi şi este unul dintre noi”, spun ei. „Sufletul lui a fost receptiv la frumuseţea tristă a  oraşului european. El a fost vulnerabil şi receptiv la frumos. Să nu îndrăzniti să-l numiţi ticălos şi răufăcător! „Cum vă pare? Imaginea e de nedescris, nu-i aşa?

Nu reuşesc să finiseze aceştea, se implică corul vegetarienilor. „Voi, cei care consumaţi carne, care vărsaţi sânge nevinovat! Nu vă atingeţi de omul care nu s-a atins de vreun iepure sau vreo raţă! Nu vouă, celor care vărsaţi sângele bietelor animale vă aparţine dreptul de a-i judeca onoarea unuia dintre fraţii noştri. Noi suntem – zeci de milioane! Glasul nostru este luat în considerare de  partide şi de candidaţii la funcţia preşedinte! „

Nici nu au tăcut bine nici aceştea, ca se aud vocile luptătorilor pentru modul de viaţă sănătos. Aceştea sunt, de asemenea, milioane de oameni şi ei pot fi de acord cu faptul că un om care a luptat pentru sănătatea uneia dintre naţiunile Europei, nu poate fi un răufăcător şi nemernic din bună ştiinţă, dar nu din cauza unei erori fatale.

Şi aici, nu mai puteţi răbda. Veţi spune, „Staţi! Acestea sunt doar aspecte particulare! Nu pot fi justificate crimile şi ororile comise prin adunarea unor particularităţi neînsemante! Lucruri bune pot fi găsite oriunde, dar indiferent de cât de multe sunt acestea, ele nu depăşesc lucrul principal. Şi cel mai important în persoana lui Hitler e că el a fost un dictator şi ucigaş fără de milă.”

De îndată ce veţi rosti acest monolog, vom cădea de acord şi noi. Aveţi dreptate: particularităţile,  cât de multe acestea nu ar fi, nu pot trece peste cel mai important. Dar acum, când aţi ajuns la determinarea că existe aceste categorii de particular şi general ar trebui să mergeţi deja până la sfârşit. În mod similar pot fi judecaţi nu doar cei condamnaţi. Căci e cel mai uşor. Acestă măsură închipuită poate fi folosită la numeroase evenimente şi persoane. Prin el, vom învăţa să vedem pădurea de după copaci.

Civilizaţia modernă este una bună? Da, dar doar  în particularităţi. Dar dacă la un nivel mai  general, aceasta nu rezolvă principalele probleme ale omului şi mai mult, îl amăgeşte cu lucruri de nimic, tinzând mai rapid să-l ducă în mormânt, ca să nu ocupe prea mult loc sub soare. Poate nu veţi fi de acord cu cuvintele mele, dar merită să analizaţi progresele înregistrate şi atât de lăudate ale ştiinţei prin prisma categoriilor particulare şi generele şi veţi vedea ce veţi primi în rezultat.

Sau un exemplu opus. Biserica are probleme? Foarte multe. Prostia umană, mândria şi murdăria-se lipesc de ea ca polipii şi scoicile de partea de jos a navei. Dar nava pluteşte. Nu de un an sau doi. Corabia şi-a dovedit imposibilitatea de a fi scufundată şi totodată promisiunea Constructorului-Şef: „Porţile iadului nu o vor birui.” Dar restul sunt doar particularitaţi. Şi trebuie să fim capabili din când în când să separăm impurităţile de pietrele preţioase, şi să nu ajugem la disperare, pentru a nu pierde eternul şi purul de cele temporare şi neclare. Sunt aceleaşi categorii.

Eu spre exemplu am obiceiul de a scormoni în nas. Aceasta este o trăsătură particulară a mea. Dar nu mă definiţi prin ea. În mine sunt mult mai multe şi mai importante şi semnificative, şi din cele bune şi din cele rele. Şi e exact aceeaşi imagine cu orice om. Şi cine nu poate vedea după palisadă principalul, acela, (cu iertare), dar e un prost (sau proastă), şi este sortit nefericirii.

Soţul îşi aruncă mereu şosetele, noaptea sforăie, bani câştiga mai puţini decât soţii prietenelor. Unul din cei care nu poate fi numit o persoană de succes. Dar în una dintre zile a dispăut, si brusc şi soarele nu mai străluceşte la fel ca altă dată. Şi pâinea nu mai e la fel de gustosă. Iar peste o săptămână deja e clar că, chiar dacă el sforaia noaptea, şi ciorapii nu-şi au loc la el, şi poate e şi un ratat, dar cât de mult îţi doreşti să revină. Dar el a plecat şi acum sforăie în altă parte. Şi toate pentru că cineva nu a putut distinge particularul de general, cele importante din cele neînsemnate. Şi acestă lipsă de pregătire în astfel de abilităţi pe mulţi, oh, pe  cât de mulţi, i-a adus la pierderea fericirii.

Aş putea foarte mult să vorbeasc despre acestea. Pot să dau exemple, şi din teorie şi din fapte din viaţa de zi cu zi. Dar nu vreau să o fac. Trebuie şi cititorul să muncească. Nu chiar toate să le primească gata pentru a fi înghiţite.

Şi ne vom lua rămas bun prin îndemnul:

A se face distincţia între „particular şi general”, teoretic o poate face fiecare. Prezenţa conştiinţei ne va folosi şi în domeniul spritual. Dar cel mai important e aplicarea acestei abilitatăţi  în propria viaţă, pentru a nu pierde propria fericire şi nu a trece, nu dea Domnul pe lângă “partea cea bună”.

Traducere Natalia Lozan
Articol apărut în original pe siteul