Îndreptar de spovedanie pentru copii

0
4039
Îndreptar de spovedanie pentru copii

Nu mi-am făcut semnul sfintei cruci dimineața, seara, la masă, în dreptul unei biserici, lașcoală, la începutul lucrului.

Nu m-am închinat seara și dimineața, din lenevire.N-am vrut să mă rog nici când mi-auspus părinții, i-am mințit spunând că sunt obosit sau că mi-am făcut deja rugăciunea.

M-am codit a merge la Biserică în duminici și sărbători.

Am mers la joacă, împreună cucolegii, m-am uitat la televizor în timpul slujbelor.

La biserică nu am avut răbdare. Am vorbit, am râs singur sau împreună cu alți copii. M-amuitat insistent în jur. Am ieșit din biserică înainte de terminarea slujbei.

Am cerut mâncare în dimineața când am mers la biserică.

Nu am postit miercuri și vineri (sau în cele patru posturi). M-am lăcomit la dulciuri care nuerau de post.

Am folosit cuvinte urâte, cuvinte murdare. Am înjurat. Am înjurat de cele sfinte. M-amadresat cu cuvinte urâte părinților, fraților, prietenilor de joacă sau colegilor de lagrădiniță/școală. Am folosit porecle.

Am râs de colegi sau de oameni mari.I-am îmbrâncit pe cerșetori sau pe cei neputincioși.

Nu am fost cu mai multă atenție în ziua în care m-am împărtășit. Am scuipat. Am vorbit urât.

Nu am ascultat de părinți și bunici. Am răspuns înapoi. M-am purtat cu obrăznicie. Nu i-amajutat atunci când mi-au cerut. I-am supărat prin această purtare a mea.

Am pierdut mult timp la televizor și calculator. Mi-au plăcut desenele animate cu violență, jocurile de acțiune, război etc.
Am văzut imagini necuviincioase.

Am jucat jocuri de noroc.Am fost răutăcios.

M-am certat (cu părinții, frații, surorile, colegii, prietenii etc.). Nu am vorbit cu ei după ceartă.

Nu mi-am cerut iertare când am greșit. Nu m vrut să iert celor caremi-au greșit.

M-am bătut.

M-am purtat aspru cu animalele.

Am luat lucrurile altuia (la școală/grădiniță; acasă, fără știrea fraților sau a surorilor). Am găsit ceva pierdut de cineva cunoscut și nu l-am anunțat.

Am înșelat în felurite chipuri (am faultat la fotbal, a trișat la jocuri; am copiat la examene;am primit rest mai mult și nu am dat înapoi etc.).
Am mințit. Nu am recunoscut când am greșit. Am dat vina pe altcineva.

Am acoperit fapta rea a cuiva. Am făcut o faptă rea și nu am recunoscut-o singur, sperând să nu se afle.

Am făcut promisiune lui Dumnezeu sau în fața părinților și nu le-am împlinit.

Am pretins să mi se împlinească mie toate dorințele, să mi se cumpere tot ce am vrut.

Mi-am făcut prieteni copii care înjură, vorbesc urât, au purtare obraznică, refuză să meargăla biserică. M-au îndemnat la rău.

Am invidiat pe colegii care sunt mai buni la învățătură. Nu i-am ajutat pe neputincioși saupe colegii mai slabi la învățătură.

Am vorbit de rău.