Hotărîrea Adunării Generale Anuale a Eparhiei de Edineț și Briceni cu privire la starea din prezent a vieţii bisericeşti, problemele ei actuale şi sarcinile dezvoltării ei de perspectivă

0
340
Hotărîrea Adunării Generale Anuale a Eparhiei de Edineț și Briceni cu privire la starea din prezent a vieţii bisericeşti, problemele ei actuale şi sarcinile dezvoltării ei de perspectivă

La 26 decembrie 2011, sub preşedinţia Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni a avut loc Adunarea Generală Anuală a Eparhiei de Edineț și Briceni. În urma prezentării unui raport detaliat al activității Prea Sfințitului Nicodim pe parcursul anului 2011, în care au fost reflectate problemele curente şi pe termen lung ale Eparhiei, obiectivele de dezvoltare în parohii şi mănăstiri, Adunarea Generală a Eparhiei hotărăște următoarele:
1. De a aduce slavă și cinste Bunului Dumnezeu pentru mila și harul revărsat din belșug asupra Eparhiei Noastre și a invoca Binecuvîntarea Sa Cerească aupra noastră și în viitor.
2. A exprima mulțumiri Prea Sfinției Sale pentru ampla muncă desfășurată de zi cu zi în conducerea vieţii bisericeşti a Eparhiei, pentru vizitele regulate în parohii şi mănăstiri. Aceste vizite au fost însoţite de oficierea Sfintelor Liturghii, rugăciuni commune și rostirea cuvintelor de învățătură și zidire sufletească clerului și tuturor credincioșilor.
3. Încurajarea clerului din Eparhie şi a laicilor pentru a sprijini pe deplin construirea de noi biserici și participarea activă la crearea de noi comunitati, pentru a apăra poziţia Bisericii Ortodoxe strămoșești, care a stat și stă la bazele identității noastre naționale.
4. A acorda o atenţie deosebită activității sociale și misionare a Bisericii, pastorației tinerilor prin antrenarea lor în activitățile de zi cu zi ale Bisericii, predării Religiei Creștin Ortodoxe în școală, organizării de școli duminicale, reflectării obiective și veridice, în dările de seamă anuale ale parohiilor, a activității sociale, catehetice și de lucru cu tînăra generație.
5. A recomanda fiecărei parohii crearea propriului site, care să cuprindă principalele activități, un scurt istoric, un album foto și datele de contact.
6. A examina situaţia din parohiile aflate în dificultate şi a oferi recomandări și ajutor pentru îmbunătăţirea ei, a evidenţia posibilitățile de restabilire a drepturilor legale ale Bisericii pe proprietățile deţinute anterior.
7. A acorda o atenție deosebită activităților de caritate desfășurate în parohii pentru familiile social-vulnerabile. În acest sens, în fiecare parohie va fi identificată de către preotul paroh o persoană responsabilă de evidența familiilor nevoiașe și repartizarea ajutorului social.
8. A considera utilă pentru elevii de la şcolile duminicale îmbinarea învăţării elementelor de bază ale credinţei ortodoxe cu îndeplinirea diverselor ascultări în biserică, inclusiv în activitățile sociale, lucru care va ajuta adolescenţii şi tinerii să simtă implicarea lor în comunitate şi va contribui la creşterea lor în spiritul iubirii creștine față de aproapele.
9. A întreprinde următoarele acţiuni în domeniul educaţiei ortodoxe:
• Departamentul Eparhial Învățămînt Religios și Catehizare va stabili relații de colaborare cu Direcțiile Generale de Învățămînt din raioanele Eparhiei în vederea elaborării unei statistici clare cu privire la situația predării disciplinei Religia Ortodoxă în școli (numărul de instituții și numărul elevilor) și identificarea posibilităților de predare a acestei discipline în școlile unde încă nu a fost făcut acest lucru.
• A elabora un sistem de lucru cu părinţii elevilor în toate parohiile Episcopiei.
10. De a folosi toate mijloacele și ocaziile prielnice pentru a insista pe lîngă demnitarii de stat să fie fideli Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt și să păstreze în curățenie credința noastră strămoșească, nepermițînd adoptarea unor legi ce contravin moralei ortodoxe și bunului simț creștin.
11. Șefii de Departamente, blagocinii, preoții parohi, stareții și starețele de mănăstiri, colaboratorii Sfintei Biserici vor depune toată străduința pentru a duce la îndeplinire binecuvîntările, îndrumările şi instrucţiunile date de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, în cursul acestei Adunări.