Vindecătorul de cancer, cinstit de toţi românii

0
295

Vindecătorul de cancer, cinstit de toţi românii

Români din toată ţara, dar şi din străinătate s-au adunat miercuri, 9 noiembrie, în bisericile închinate Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, nădăjduind în ajutorul său. Tineri sau bătrâni, sănătoşi sau bolnavi, credincioşii au simţit în Sfântul Nectarie sprijinul de care au nevoie pentru a trece peste supărările vieţii.O părticică din moaştele Sfântului Nectarie a ajuns în acest an la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din Constanţa.

Aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită în noaptea dintre 8 şi 9 noiembrie de către Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. „Creştinii au evlavie la Sfântul Nectarie, bolnavii cer alinare şi cei îndoielnici în credinţă cer întărire şi toţi cei săraci cer ajutor. Toţi creştinii au nevoie de dragostea şi prietenia Sfântului Nectarie”, a arătat Înalt Preasfinţitul Teodosie. Biserica este deschisă în permanenţă pentru creştinii care vor să se închine cinstitelor moaşte ale Sfântului Nectarie, până în seara zilei de duminică, 13 noiembrie.

O altă părticică a cinstitelor moaşte ale Sfântului Ierarh se află la Tulcea, în capela Căminului de bătrâni „Sfântul Nectarie”. Şi aici credincioşii s-au adunat în număr mare, slujba Sfintei Liturghii fiind săvârşită de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii. Preasfinţia Sa a oficiat slujba la altarul de vară al capelei, ca toată lumea să aibă loc.

Mângâiere pentru toţi bolnavii

La Galaţi, sărbătoarea Sfântului Nectarie a început în capela Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei”, unde s-a săvârşit Sfânta Liturghie în prezenţa elevilor. De aici, icoana sfântului, care poartă şi o părticică din moaştele sale, a fost purtată de preoţi împreună cu moaştele Sfântului Apostol Andrei la Spitalul Judeţean din Galaţi. Aici, încă de dimineaţă, pe holul spitalului s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu în sobor de 15 preoţi, la care au participat bolnavii şi cadrele medicale, iar apoi preoţii au mers din salon în salon pentru ca fiecare bolnav să poată cere tămăduire pentru boala lui.

Mănăstirea „Buna Vestire” din Bolintin Vale, Episcopia Giurgiului, şi-a sărbătorit şi ea cel de-al doilea ocrotitor. Cu acest prilej, în biserica mănăstirii, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi, iar la finalul slujbei a avut loc lansarea cărţii „Buna Vestire – Mănăstirea de la Bolintin Vale”, scrisă de profesorul Gabriela Dan. Apărută la Editura Episcopiei Giurgiului, această lucrare vede lumina tiparului în contextul împlinirii celor 578 de ani de la prima atestare documentară a vechii mănăstiri.

În Arhiepiscopia Craiovei, cei mai mulţi credincioşi au venit în localitatea doljeană Branişte, a cărei biserică poartă hramul sfântului tămăduitor. Sfântul lăcaş adăposteşte fragmente din veşmintele Sfântului Grigorie Decapolitul şi ale Sfintei Parascheva, împreună cu o icoană a Sfântului Nectarie, care a săvârşit de-a lungul timpului numeroase minuni.

www.ziarullumina.ro