De niciunde altundeva nu vine stricarea copiilor, decât de la goana pentru cele pământeşti

0
337

De niciunde altundeva nu vine stricarea copiilor, decât de la goana pentru cele pământeşti

Societatea nu suferă din lipsă de afacerişti abili, nu suferă din lipsă de oameni învăţaţi sau cultivaţi, ci suferă din lipsă de oameni virtuoşi. Suferă pentru că a fost năpădită de oameni necinstiţi, care pentru a-şi înmulţi bogăţiile şi pentru a-şi asigura bunul trai nu se dau înapoi de la nimic. Suferă pentru că cei însetaţi de putere, în încercarea lor de a urca pe scara socială, răvăşesc totul în cale. Suferă pentru că dobândirea de case luxoase şi de confort a devenit unicul ţel în viaţă. De aici vine nenorocirea societăţii, aceştia sunt cei ce distrug convieţuirea paşnică în societate, iar nu cei ce trăiesc în virtute şi sfinţenie.

Între cei mai mari pedagogi ai tuturor veacurilor se află Sf. Ioan Gură de Aur, fiul şi rodul cetăţii Antiohiei, cel prin care s-a slăvit tronul patriarhal al capitalei Bizanţului. Acest lucru este adeverit nu doar de recunoaşterea sa ca pedagog de către cercetătorii specialişti în viaţa şi opera lui, ci şi de faptul că, în spaţiul Ortodoxiei, numele lui este legat de cel al educaţiei. El este unul dintre cei Trei Ierarhi, pe care la 30 ianuarie îi sărbătorim în şcolile noastre ca ocrotitori ai învăţământului, ca modele de pedagogi şi de învăţători, ca purtători şi exponenţi ai aşa-numitului ideal creştin de educaţie.

Creşterea copiilor atunci şi acum. Cele trei iubiri

Ca să ne încredinţăm însă de actualitatea învăţăturilor pedagogice ale acestei opere hrisostomice, trebuie să ne oprim puţin asupra atmosferei duhovniceşti din acea perioadă, asupra atmosferei duhovniceşti din Antiohia, despre care vorbeşte Sf. Ioan Gură de Aur. Adică, să vedem cu ce idealuri îşi înzestra în acea vreme Antiohia tinerii. Dacă această înzestrare este asemănătoare cu cea pe care noi o dăm astăzi tinerilor, atunci judecata făcută de Sfântul Părinte se aplică şi vremii noastre, se aplică şi lucrării noastre pedagogice ca învăţători sau părinţi. Elementele necesare pentru cunoaşterea acestei atmosfere le vom lua atât din opera pe care o prezentăm, cât şi din alte opere ale sfântului.

Nepăsarea faţă de formarea duhovnicească a tinerilor, faţă de desăvârşirea lor morală, era cea dintâi caracteristică a atitudinii părinţilor. Planurile lor pentru viitorul copiilor se mărgineau doar la a reuşi în viaţă din punct de vedere profesional, la a trăi în bunăstare. Ţelurile lor erau unele practice, materialiste şi individualiste. Pentru a le atinge, părinţii se îngrijeau să asigure copiilor toate înlesnirile materiale; nu precupeţeau nici o cheltuială, nici un efort sau jertfă pentru a găsi şcolile potrivite şi cei mai buni profesori, astfel încât copiii să dobândească toate mijloacele care să-i ajute în viaţa lumească şi în cariera lor. Obsesia dobândirii bunurilor materiale era cel mai puternic stimul în îngrijirea copiilor. Tinerii erau trataţi în mod unilateral, de parcă ar fost doar nişte fiinţe trupeşti, de parcă nu ar fi avut un suflet care să aibă şi el nevoie de îngrijire. În această atmosferă, aşadar, de goană pentru bogăţie şi pentru slava lumească, creşteau şi se dezvoltau copiii.

Când auzi pe părinţi că-şi sfătuiesc copiii să înveţe carte, spune Sf. Ioan Gură de Aur, argumentaţia lor este următoarea: Cutare, deşi se trăgea dintr-o familie săracă şi neînsemnată, cu şcoala pe care a făcut-o a reuşit să ajungă mare şi faimos, să ocupe funcţii importante, să devină bogat, să se însoare cu o femeie bogată, să zidească o casă frumoasă. Altul, iarăşi, cu limbile pe care le-a învăţat, a ocupat o funcţie înaltă la palat şi el e cel care rânduieşte toate treburile. Cei mai mulţi îi dau ca pildă pe oamenii realizaţi în viaţă, „pe cei străluciţi şi renumiţi pe pământ”. Astfel, părinţii înşişi introduc în sufletele uşor modelabile şi receptive ale tinerilor două mari rele, două iubiri tiranice: iubirea banilor, a bogăţiei, şi iubirea slavei lumeşti, a „ascensiunii sociale”, cum am numi-o astăzi. Însă în felul acesta tinerii sunt stricaţi, devenind materialişti şi plini de slavă deşartă. Stricarea tinerilor, arată marele pedagog, se datorează exclusiv goanei după bunurile pământeşti:

 „De niciunde altundeva nu vine stricarea copiilor, decât de la goana pentru cele pământeşti.”

Toţi părinţii se îngrijeau, spune sfântul, să asigure copiilor bogăţie, îmbrăcăminte, slujitori, pământuri. Singurul lucru pentru care nu se îngrijeau era cultivarea lor sufletească, anume ca tinerii să devină virtuoşi şi evlavioşi. Ba chiar dimpotrivă, virtuţile le socoteau defecte şi slăbiciuni. Domnea o desăvârşită inversare a valorilor. Viciile erau numite virtuţi, iar virtuţile – vicii. Iubirea de slavă se numea mărinimie sufletească, îmbogăţirea – libertate; obrăznicia se numea curaj, nedreptatea – bărbăţie. Dimpotrivă, întreaga-înţelepciune era socotită bădărănie, îngăduinţa – laşitate, dreptatea – lipsă de bărbăţie, răbdarea – slăbiciune şi smerenia – slugărnicie.

Nu mai exista nimic limpede şi statornic în această confuzie duhovnicească. Nu puteau să îndrepte [situaţia] nici tribunalele, nici legile, nici şcolile. Pe judecători îi cumpărau cei bogaţi, iar învăţătorii erau interesaţi doar de salarii.

 „Nu sunt de nici un folos tribunalele, nici legile, nici pedagogii, nici părinţii, nici însoţitorii şi nici dascălii copiilor: cei dintâi sunt corupţi prin bani, iar ceilalţi se gândesc doar la cum să-şi primească leafa”

Cei ce se nelinişteau pentru această situaţie, fie erau amăgiţi cu cuvinte liniştitoare, fie nu vorbeau pentru că se temeau de puterea celor vicioşi.

Decăderea morală şi tulburările sociale se datorează, după Sf. Ioan Gură de Aur, îngrijirii greşite a copiilor şi neglijării cultivării lor sufleteşti:

 „De aici vine dărâmarea întregii lumi, de la faptul că nu ne îngrijim de copiii noştri: de averile lor ne îngrijim, dar sufletul lor îl trecem cu vederea.”.

De aceea, sfântul nu şovăie să numească ucigaşă această nepăsare a părinţilor faţă de cultivarea virtuţilor şi a sufletului copiilor: sunt ucigaşi de prunci, îşi omoară proprii copii cei ce îi deprind cu patimi tiranice, cu vicii care omoară şi chinuiesc zilnic sufletul lor.

Societatea nu suferă din lipsă de afacerişti abili, nu suferă din lipsă de oameni învăţaţi sau cultivaţi, ci suferă din lipsă de oameni virtuoşi. Suferă pentru că a fost năpădită de oameni necinstiţi, care pentru a-şi înmulţi bogăţiile şi pentru a-şi asigura bunul trai nu se dau înapoi de la nimic. Suferă pentru că cei însetaţi de putere, în încercarea lor de a urca pe scara socială, răvăşesc totul în cale. Suferă pentru că dobândirea de case luxoase şi de confort a devenit unicul ţel în viaţă. De aici vine nenorocirea societăţii, aceştia sunt cei ce distrug convieţuirea paşnică în societate, iar nu cei ce trăiesc în virtute şi sfinţenie.

 „Aceasta e ceea ce strică totul, anume că lucrul cel cu adevărat de trebuinţă, cel care menţine viaţa noastră, este socotit de prisos şi secundar.

Iar lucrul de care societatea are cu adevărat trebuinţă şi care o menţine în armonie este tocmai virtutea, cultivarea sufletească.

În legătură cu aceste două patimi, o alta – tot la fel de chinuitoare şi primejdioasă, sau poate chiar mai primejdioasă pentru înflăcărata tinereţe – domina atmosfera în care creşteau tinerii. Libertinajul sexual, cum am spune astăzi, adică stârnirea şi satisfacerea poftei trupeşti, iubirea trupului. Sfântul Părinte şovăie să vorbească despre această temă, despre acest domeniu sacru al legăturilor dintre oameni, care ajunsese însă cel mai murdar; atât de murdar, încât erau la modă şi nu stârneau împotriviri nici măcar legăturile trupeşti dintre persoanele de acelaşi sex. Îşi depăşeşte însă şovăielile şi ruşinea, pentru a mustra şi a înfiera nepăsarea tuturor celor răspunzători cu educaţia faţă de această răsturnare nu numai a legilor morale, ci şi a celor fireşti. Şi este uimit el însuşi – exprimând de asemenea uimirea multora – cum de rabdă Dumnezeu atât de mult şi îngăduie această îndobitocire a omului, cum de nu trimite foc ca să ardă cetatea Antiohiei, după cum făcuse altădată cu Sodoma şi Gomora.

O mare răspundere pentru destrăbălarea morală sfântul o atribuie teatrului, ale cărui piese aveau mai ales subiecte obscene, curvii şi adultere:

 

„Acolo iau naştere adulterele, acolo se pune la cale stricarea căsniciilor, acolo sunt femei ce-şi vând trupul, bărbaţi care se prostituează, tineri destrăbălându-se; toate sunt pline de fărădelege, toate pline de măscări, toate pline de ruşine”, remarcă el, cuvânt cu cuvânt.

Aceste trei iubiri, aşadar, a banilor, a slavei şi a trupului, domneau în atmosfera duhovnicească a vremii Sf. Ioan Gură de Aur şi ele determinau şi principiile după care se orienta educarea tinerilor. Aceste aspecte le ia în considerare Sfântul Părinte în scrierea sa, „Despre slava deşartă şi creşterea copiilor”, în care dă şi îndrumări pentru un mers corect al educaţiei.

Mediul social. Slava deşartă

În prima parte a lucrării, cea despre slava deşartă, sfântul arată că educaţia tinerilor este influenţată în mod hotărâtor de concepţia de viaţă predominantă, de felul de a trăi şi a gândi al membrilor grupului în care se dezvoltă tânărul. În acest mediu al vieţii de grup tânărul respiră şi se dezvoltă şi, în chip inevitabil, acest mediu îi determină calitatea morală şi personalitatea duhovnicească. Şi faptul că acest mediu este nesănătos, spune Sf. Ioan Gură de Aur, se datoreşte slavei deşarte, înţelegerii greşite a demnităţii şi, legat de aceasta, înclinaţiei de a face paradă cu bogăţia, cu îmbrăcămintea, cu casele, cu mobila…

Se referă mai întâi la obiceiul care se răspândise printre cei bogaţi, de a face paradă cu posibilităţile lor economice prin finanţarea de spectacole de teatru şi prin organizarea de întreceri la hipodrom. Ceea ce îi îndemna la aceasta erau aplauzele, ovaţiile poporului şi slava. Această concurenţă de a îşi etala puterea economică ajunsese la un aşa grad, încât unii, numai şi numai pentru a nu-şi pierde faima, ajungeau la sărăcie şi mizerie, împrăştiindu-şi cu nesăbuinţă banii în astfel de manifestări, în timp ce exista mulţime de oameni care mureau de foame.

Însă această înclinaţie de a face paradă nu era doar o trăsătură a câtorva bogaţi: ea cuprinsese toate păturile societăţii. Până şi cei săraci se îngrijeau să cumpere cele mai bune haine, cele mai bune mobile şi unelte, pentru a ieşi în evidenţă. Angajau până şi slujitori în casă, deoarece socoteau că faptul de a se sluji singuri le micşora statutul social.

Mulţi, deşi mureau de foame, nu se îngrijeau de întreţinerea lor, ci doar de demnitatea socială şi de a arăta că sunt cineva, că sunt înstăriţi. Tipul omului ideal, realizat în viaţă şi vrednic de uimire, nu era omul virtuos şi cumpătat, ci cel bogat şi aranjat economic.

Sf. Ioan Gură de Aur este indignat de această situaţie: toate acestea, spune el, sunt lucruri exterioare şi nu au nici o legătură cu omul lăuntric, nu-l definesc pe om. Omul ideal se măsoară după virtutea sa. Virtutea dă demnitate, cinste şi slavă:

 

„aceasta este adevărata vază, aceasta este adevărata slavă, aceasta este adevărata cinste.”

Şi în acest punct, făcând astfel legătură între slava deşartă şi creşterea copiilor, sfântul arată că pricina tuturor relelor este faptul că tinerii cresc în această atmosferă nesănătoasă şi sunt înrâuriţi de ea.

De îndată ce se naşte copilul, părinţii fac totul nu pentru a găsi modul corespunzător de a-l educa, ci pentru a-l împodobi, pentru a-l îmbrăca şi pentru a-i cumpăra tot felul de bijuterii de aur. Nu se îngrijesc să scoată din sufletul copilului această patimă, ci ei înşişi introduc de la bun început dragostea de bani şi grija pentru lucruri fără rost. Iar vârsta copilăriei, vârsta cea dintâi, este anume timpul cel mai potrivit pentru a se sădi fie virtutea, fie viciul. De aceea, răspunderea părinţilor este uriaşă dacă nu se îngrijesc de educarea corectă şi la timp a copiilor lor.

Educaţia la timp

Sufletele copiilor, spune sfântul, sunt moi şi fragede; dacă învăţăturile bune sunt întipărite asupra lor încă de la început, nimeni nu o să le mai poată şterge, deoarece cu timpul ele se întăresc ca o pecete, aşa cum se întâmplă cu ceara. Un lucru moale ia orice contur, deoarece încă nu a căpătat o formă a sa statornică. Sufletele copiilor mai seamănă şi cu nişte planşe de pictură sau cu un material pentru sculptat. Este nevoie de multă atenţie şi sârguinţă din partea pictorilor pentru a realiza un tablou frumos. Sculptorii, de asemenea, îndepărtează cu multă răbdare ceea ce prisoseşte şi adaugă ceea ce este necesar, pentru a obţine opera pe care o doresc. Nu există un material mai minunat pentru a crea o operă de artă decât sufletele copiilor; tot ce trebuie e ca aceasta să se facă la timp. Astfel, părinţii făuresc nişte icoane însufleţite ale lui Dumnezeu, nişte statui vii.

În continuare, Sf. Ioan aseamănă sufletul copilului cu o cetate nouă, iar pe părinte cu împăratul acestei cetăţi. El are datoria de a aşeza legi şi de a o organiza în aşa fel încât să nu fie distrusă de lucrarea puterilor răufăcătoare sau anarhiste. Felurite tendinţe, înclinaţii şi puteri – bune şi rele – se luptă pentru a câştiga un loc şi pentru a-şi întări stăpânirea asupra sufletului copilului. În această nouă cetate, părinţii sunt cei ce pun legile; iar această muncă este uşoară la vârsta copilăriei deoarece, lipsiţi de experienţă şi ascultători cum sunt copiii, se modelează uşor. După ce cresc, această muncă de zidire a casei sufletului lor devine mult mai anevoioasă.

Selecţia influenţelor în educaţie. Asprimea

Pentru a reuşi în formarea sufletului copilului, este nevoie mai ales de o atentă supraveghere a ceea ce intră în el, a influenţelor oferite. Aşadar, selecţia influenţelor are o însemnătate hotărâtoare. În chip plastic, Sf. Ioan Gură de Aur prezintă această supraveghere în felul următor: zidul cetăţii sufleteşti a copilului este trupul, iar cele cinci simţuri sunt porţile. Prin simţuri pătrund înăuntru toate impresiile şi toţi stimulii din lumea de afară. Dacă lăsăm ca prin aceste porţi să intre necontrolate orice fel de impresii, cetatea va fi cu siguranţă cucerită sau dărâmată, deoarece puterea de rezistenţă a copilului este mică.

În continuare, restul scrierii arată cum trebuie supravegheat fiecare simţ în parte, ce trebuie să vadă, să audă, să vorbească, să guste sau să atingă copilul. Însă deoarece prezentarea tuturor acestor recomandări ar ocupa mult spaţiu, ne vom referi doar la câteva dintre ele.

Asprimea este un factor esenţial în reuşita muncii pedagogice. Ea trebuie să fie însă măsurată şi consecventă, ca să nu ajungă nici la brutalitate, dar nici să lase impresia că ar fi doar de formă. De pildă, bătaia continuă nu este un mijloc corect de aplicare a pedepselor: copilul se obişnuieşte cu ea şi nu se îndreaptă. Folosirea ameninţării, care din când în când să fie pusă şi în practică, astfel încât copilul să se teamă de pedeapsă şi să nu creadă că sunt doar vorbe, este cel mai indicat mod de a aplica pedepsele. Severitatea continuă nu este îngăduită, deoarece din fire omul are nevoie de destindere şi blândeţe.

„Când vei vedea că teama are bune rezultate, fii îngăduitor: că are nevoie şi de blândeţe firea noastră.”

Mai ales, sfântul stăruie asupra grijii ce trebuie arătate faţă de ceea ce aude şi vede copilul. Iar ceea ce spune el în acest sens este cu atât mai valabil pentru creşterea tinerilor de azi, când mijloacele de informare şi comunicare în masă (cărţi, radio, televizoare, internet, etc.) asediază de-a dreptul auzul şi văzul tinerilor. Astfel, aceste simţuri devin nişte porţi prin care intră în lumea lăuntrică a tinerilor, fără absolut nici un control, material de foarte slabă calitate sau chiar primejdios din punct de vedere moral.

După cum plantele, arată sfântul, au nevoie de mai multă îngrijire atunci când sunt firave şi fragede, tot la fel şi copiii. Trebuie să fim atenţi cu anturajul lor, ca să putem verifica ce se vorbeşte în acest anturaj şi ce învaţă copilul. Nu trebuie să îngăduim oricui să devină un ziditor al lumii sufleteşti a copilului nostru. Trebuie evitate şi povestirile deşarte şi fără rost, ca de pildă: „Cutare s-a îndrăgostit de cutare; prinţul şi prinţesa au făcut asta şi asta…Există în Sfânta Scriptură istorisiri încântătoare, care, dacă sunt rostite în chip potrivit, vor ţine aprins şi interesul copilului şi îl vor şi învăţa virtutea. Sf. Ioan Gură de Aur însuşi dă exemple de rostire corectă a unor astfel de istorisiri.

Educaţia sexuală

Prezintă interes şi ceea ce spune sfântul despre educaţia sexuală a tinerilor. Bineînţeles, învăţătura sa este în contradicţie cu ceea ce promovează azi concepţia generală de viaţă şi pedagogia libertină şi lipsită de orice frâu. Pofta trupească îl asaltează cu putere pe om începând cam cu cel de-al 15-lea an al vieţii, iar stăpânirea ei este foarte dificilă. Sfântul îndeamnă să se evite priveliştile şi vorbele necuviincioase, care stârnesc pofta. Pentru a contrabalansa aceste distracţii pierzătoare, el recomandă îndreptarea interesului tinerilor spre alte preocupări: excursii, vizitarea oraşelor şi a muzeelor, legătura cu oameni duhovniceşti şi sfinţi…

În vremea noastră, situaţia e deja scăpată de sub orice control. Nu ajunge ploaia de senzaţii şi excitaţii primite de copii datorită înfăţişării necuviincioase şi goliciunii provocatoare a femeilor şi a bărbaţilor – care tinde să devină normă –, cât şi datorită isteriei pornografice, promovată mai ales prin canalele de televiziune şi prin internet; înţelepţii pedagogi ai vremurilor noastre – în fapt, distrugători ai tineretului! – plănuiesc să introducă în şcoli predarea orelor de „educaţie sexuală” . În această privinţă, înţeleapta tradiţie pedagogică a Părinţilor încearcă să controleze excitaţiile şi senzaţiile, pentru ca tinerii, pe de o parte, să se ocupe pe cât posibil liniştiţi şi nestânjeniţi cu învăţătura şi educaţia, iar pe de alta să guste bucuriile legăturii trupeşti în cadrul binecuvântat al căsătoriei, care astfel rămâne şi din punct de vedere firesc un izvor de bucurie şi fericire. Needucaţii educatori de astăzi nu-i lasă în pace pe tineri nici măcar în şcoli, unde ispitele şi excitaţiile ar fi trebuit înlăturate, pentru ca învăţământul să constituie o scăpare nobilă [din astfel de ispite] şi un loc potrivit pentru studiu şi învăţătură. Câţi dintre profesori sunt persoane morale şi cultivate duhovniceşte, care să se angajeze cu seriozitate şi responsabilitate la sarcina predării educaţiei sexuale? Şi câţi dintre părinţi ar accepta cu plăcere ca acest domeniu prin excelenţă sacru şi personal al copiilor lor să fie stricat şi siluit de vorbele şi învăţătura orişicărui profesor, care poate să aibă în această privinţă propriile experienţe şi păreri, poate chiar perverse? Şi ce va rămâne să înveţe şi să guste tinerii în cadrul căsătoriei, dacă le învaţă şi le gustă pe toate în afara ei? Tocmai de aceea şi-au pierdut căsătoria şi familia orice atracţie şi farmec în zilele noastre, de vreme ce această legătură sacră, unică şi personală dintre un bărbat şi o femeie a ajuns să fie în cele din urmă doar una din multele legături [trupeşti] pe care le-au avut mai înainte cei doi; ba a ajuns chiar într-o situaţie mai proastă, deoarece este legată de problemele traiului în comun şi de feluritele obligaţii ale vieţii de familie.

Nu e nevoie de învăţătură în cele legate de căsătorie. Firea însăşi îşi este un învăţător suficient sieşi. La fel cum nu avem nevoie să învăţăm cum să mâncăm, să bem sau să dormim. Tot ce este în plus, este de la vrăjmaşul. Generaţii şi generaţii de oameni au făcut căsătorii şi familii – şi încă fericite şi statornice – fără educaţie sexuală. Aceasta nu e nimic altceva decât încă o lovitură dată la temelia educaţiei şi a familiei.

În fine, Sf. Ioan Gură de Aur socoteşte căsătoria la o vârstă tânără drept unul din cele mai potrivite mijloace nu doar pentru înfruntarea problemei poftei sexuale, ci şi pentru reuşita în căsătorie.

Concluzie

Spicuirea acestor puţine învăţături din scrierea pedagogică a Sf. Ioan Gură de Aur, care conţine şi alte sfaturi la fel de însemnate şi folositoare, arată marea sensibilitate a Sfântului Părinte în privinţa creşterii copiilor şi adânca lui cunoaştere a problemelor legate de ea. Influenţa mediului, nevoia ca educaţia să se facă la timp, modul de a aplica pedepsele, alegerea lucrurilor pe care tânărul le poate vedea şi auzi, atenţia faţă de educaţia sexuală, toate sunt teme care îi preocupă şi îi neliniştesc şi pe părinţii şi pedagogii zilelor noastre. Sfaturile luminatului pedagog ne sunt folositoare tuturor.

Pr. Theodor Zisis
Traducere Ierod. Grigorie Benea
preluat www.tabor-revista.ro