Cateheza: Sfânta Scriptură de Casian Victor

0
2410

Cateheză despre Sfânta Scriptură

 1. PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ:

  • O parte din Revelaţia Dumnezeiască lăsată în scris de către Prooroci şi Sfinţii Apostoli pentru a fi un adevărat îndrumător spre calea mîntuirii este Biblia sau Sfânta Scriptură.

2. ANUNŢAREA TEMEI: Astăzi vom vorbi cu ajutorul Domnului, despre importanţa Sfintei Scripturi în viaţa omului şi împărţirea ei.

3. TRATAREA: Mai întâi de toate vom da definiţia Sfintei Scripturi. Sfânta Scriptură este cartea considerată de Sfânta Biserică drept sfântă şi canonică, scrisă sub inspiraţia Sfântului Duh. Precizăm că Sfânta Scriptură este împărţită în două mari secţiuni Vechiul Testament şi Noul Testament.
  • A. Întrebare: În câte părţi se împarte Sfânta Scriptură?

Răspuns: Sfânta Scriptură se împarte în două părţi, anume Legea Veche sau Vechiul Testament, care cuprinde cuvântul lui Dumnezeu către oameni, înainte de Mântuitorul Iisus Hristos, şi Legea Nouă sau Noul Testament, care cuprinde Descoperirea dumnezeiască adusă în lume de Mântuitorul Iisus Hristos.

Vechiul Testament cuprinde 39 de cărţi, iar Noul Testament cuprinde 27. Fiecare carte a Sfintei Scripturi se împarte în mai multe capitole, iar fiecare capitol se împarte în mai multe versete. Mai avem în Sfânta Scriptură şi 14 cărţi care Biserica le consideră bune de citit (anagenoscomena).

Dacă vom găsi în alte surse trimiteri (Ex.: Luca 1, 24-25) noi ce trebuie să facem? Luăm Sfînta Scriptură, o deschidem la Sfînta Evanghelie după Luca, capitolul 2, de la versetele 24 pînă la 25. Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit şi cinci luni s-a tăinuit pe sine zicînd: „Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea”.

  • B. Întrebare: Oare atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament au fost scrise sub aceeaşi inspiraţie a Duhului Sfânt?

Răspuns: Da. Cât Vechiul, atât şi Noul Testament: reprezintă cuvântul lui Dumnezeu adresat oamenilor; dau mărturie despre unul şi acelaşi Dumnezeu; şi sunt rodul lucrării aceluiaşi Duh Sfânt.

De aici rezultă o unitate dogmatică şi de perspectivă teologică a ambelor mari părţi care compun Biblia, precum şi a diferitelor cărţi din cadrul acestora. Unitatea dintre Vechiul şi Noul Testament este evidenţiată, bunăoară, de Sfântul Grigorie de Nyssa, care referindu-se la Sfânta Scriptură, spune că întreaga sa teologhisire se întemeiază pe cuvântul insirat al Testamentului şi pe predania Părinţilor. Aşadar, putem vedea că el foloseşte cuvântul Testament la singular pentru a desemna întreaga Biblie, arătând unitatea strânsă dintre cele două Testamente.

Deşi sunt unite, totuşi Vechiul şi Noul Testament sunt distincte unul de celălalt. Această distinţie face ca între ele să se nască o serie de raporturi. Un prim raport vizează faptul că în Vechiul Testament avem de-a face cu o pregătire a omenirii pentru primirea descoperirii depline a lui Iisus Hristos şi a Evangheliei Sale. Din acest motiv, Vechiul Testament lipsit de cel Nou rămâne nedesăvârşit şi pentru a putea fi citit şi înţeles în sensul pe care Dumnezeu l-a imprimat lui este nevoie de o perspectivă neotestamentară în citirea şi interpretarea sa[1].

  • C. Întrebare: Prin ce se deosebeşte Sfânta Scriptură de celelalte cărţi?

Răspuns: Cea mai mare deosebire a Sfintei Scripturi de celelalte cărţi este:

1). Scrisă pe parcursul unei perioade de aproximativ 1500 de ani;

2). Scrisă de peste 40 de autori, din toate categoriile sociale , printre care: regi, căpetenii militare, ţărani, filosofi, pescari, vameşi, poeţi, muzicieni, dregători, învăţaţi şi păstori. De exemplu: Moise – conducător politic şi judecător, instruit în universităţile Egiptului; David – rege, poet, muzician, păstor şi războinic; Amos – păstor; Iosua – general militar; Neemia – paharnic al unui rege păgîn; Daniil – prim-ministru; Solomon – rege şi filosof; Luca – medic şi istoric; Petru – pescar; Matei – vameş; Pavel – ravin; Marcu – secretar al lui Petru.

3). Scrisă în locuri diferite: în pustie, de Moise; în beciurile temniţei, de Ieremia; pe un deal şi într-un palat, de Daniel; între zidurile închisorii, de Pavel; în călătorie, de Luca; în exil pe insula Patmos, de Ioan.

4). Scrisă în momente diferite:

în vremuri de război şi jertfă, de David;

în vremuri de pace şi prosperitate, de Solomon.

5). Scrisă de oameni aflaţi în stări sufleteşti diferite: unii pe culmile bucuriei; alţii din adâncurile suferinţei şi ale deznădejdii; unii în timpurile de încredinţare şi convingere interioară; alţii în zile de nelămurire şi îndoială.

6). Scrisă pe trei continente: Asia; Africa şi Europa.

7). Scrisă în trei limbi: ebraică, aramaică şi greacă.

Sfânta Scriptură se poate citi cu cel mai mare folos de oricine: 1). Învăţat sau neînvăţat, din orice parte a lumii. Ea cuprinde învăţături mântuitoare şi folositoare, căci ne vorbeşte despre Dumnezeu şi despre mântuirea noastră în comuniune cu Dumnezeu prin Hristos, cu ajutorul harului Duhului Sfânt. „Iar scopul şi rostul Sfintei Scripturi este, spune Sfântul Atanasie cel Mare, acea vestire îndoită despre Mântuitorul: că El a fost pururi Dumnezeu şi Fiu, fiind Cuvîntul şi strălucirea şi înţelepciunea Tatălui; şi că pe urmă, luînd trup pentru noi din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, S-a făcut om. Iar această îndoită vestire se poate afla, urmărind-o în toată Scriptura de Dumnezeu insuflată” cum Însuşi Domnul a spus: „Cercetaţi Scripturile, că ele sunt cele ce mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39)[2]. Ea ne învaţă apoi cum să trăim după voia lui Dumnezeu, adică bine[3], în înţelesul cel mai deplin al acestui cuvânt.

Sfânta Scriptură spune numai adevărul, căci Duhul Sfânt n-a înşelat pe slujitorii Săi, proorocii[4]. Oamenii nu puteau cunoaşte prin firea şi prin mintea lor lucruri aşa de mari şi de dumnezeieşti, ci numai printr-un dar coborât de sus asupra oamenilor sfinţi.

2). Sfânta Scriptură are o unitate desăvârşită. Acelaşi suflu dumnezeiesc se simte la citirea tuturor cărţilor ei, deşi acestea sunt deosebite între ele din punct de vedere al conţinutului şi al formei de exprimare. Fiind dată prin Sfântul Duh, Sfînta Scriptură cuprinde adevărul. Nimic nedrept sau prefăcut nu se află într-însa[5]. Sfânta Scriptură nu se contrazice[6], cum se contrazic învăţătorii şi scrierile păgâne[7]. Dacă scrierile Proorocilor sunt de acord cu Evangheliile, este pentru că toţi au vorbit insuflaţi de un singur Duh, al lui Dumnezeu[8].

3). Sfânta Scriptură are o putere covârşitoare, prin care a prefăcut şi preface nenumărate suflete păcătoase în sfinţi. Sfântul Apostol Pavel zice despre deosebita putere a Sfintei Scripturi: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunde până la despărţirea sufletului şi a duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi este judecător cugetelor şi gândurilor inimii” (Evr. 4, 12). Fericitul Ieronim, mare traducător şi tîlcuitor al Sfintei Scripturi, se pronunţă astfel: „Te rog spune-mi ce e mai sfînt ca acest cuvînt (al lui Dumnezeu)? Ce e mai plăcut ca această plăcere? Ce mîncări, ce feluri de miere sînt mai dulci decît cunoaşterea înţelepciunii lui Dumnezeu, decît pătrunderea în locurile Sale ascunse, decît privirea la ideea Ziditorului şi la cuvintele Stăpînului tău…, decît ca aceste cuvinte ale Stăpînului, pline de înţelepciune duhovnicească, să înveţe pe oameni! Aibă ceilalţi averile lor, beie din cupe împodobite cu pietre preţioase, strălucească în stofe de mătase…, fie neputincioşi în a-şi răpune bogăţiile prin felurite plăceri! Desfătarea noastră să stea în a medita la legea Domnului ziua şi noaptea, a bate la uşă care ni-i deschisă, a primi pâinile Sfintei Treimi şi a merge pe valurile vieţii, având pe Domnul călăuză”.

  • D. Întrebare: Avem dovezi din Sfânta Scriptură despre insuflarea dumnezeiască a cărţilor Vechiului şi Noului Testament?

Răspuns: Avem dovezi clare despre insuflarea dumnezeiască a Sfintei Scripturi. (Vezi: Despre Vechiul Testament Ieş. 4, 12; II Regi 23, 2; Isaia 6, 1-8; 8, 1; Avacum 2, 2 şi altele). Iisus Hristos numeşte Vechiul Testament cuvîntul lui Dumnezeu (Marcu 7, 13). El e descoperirea neamurilor (Luca 2, 32; Evr. 1, 1-2). El descoperă pe Dumnezeu (Matei 11, 27; Ioan 17, 6-8; I Ioan 5, 20). Evanghelia e revelaţia lui Dumnezeu (I Cor. 2, 9-10; 11, 23; 15, 3; Gal. 1, 11-12; Efes. 1, 17)[9].

Astfel, Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că „toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate” (II Tim. 3, 16). Sfîntul Apostol Petru ne arată, la rîndu-i, că „niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit purtaţi fiind de Duhul Sfînt” (II Petru 1, 21).

Insuflarea dă Sfintei Scripturi autoritate dumnezeiască. Este ceea ce întăreşte Mântuitorul cînd zice despre Legea Vechiului Testament: „Amin zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece până ce vor fi toate” (Matei 5, 18).

Cărţile Noului Testament s-au scris sub inspiraţia Duhului Sfânt pe care le-au primit autorii lor, adică Sfinţii Apostoli şi Ucenicii lor. În clipa arătării către Apostoli, după înviere, Mîntuitorul le spune: „Luaţi Duh Sfânt” (Ioan 20, 22), iar în momentul despărţirii de aceiaşi Apostoli, El le porunceşte: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh” (Matei 28, 19); „Că nu voi sînteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi” (Matei 10, 20); „Dar Mîngîietorul, Duhul Sfînt, pe Care Îl va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa pe voi toate şi vă va aduce aminte toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26).

 

  • E. Întrebare: Ce folosinţă are citirea Sfintei Scripturi în viaţa omului?

Răspuns: Zis-a Domnul: „Tot cărturarul, care învaţă despre Împărăţia Cerului, asemenea este ca un om gospodar, care scoate din cămara sa lucruri noi şi vechi”. Pentru că numai acela este un adevărat cărturar, cel care citeşte dumnezeieştele Scripturi, cu osteneală şi cu osîrdie, cel care, din aceste Scripturi, îşi face comoară, adică înţelegerea celei vechi şi a celei noi, şi la vreme de trebuinţă, scoate învăţătură din ele. Iar cei care n-au rîvnă pentru învăţătura Scripturii, aceia nu sînt gospodari, neavînd, nici ei înşişi, şi nedînd nici altora nimic, murind de foamea neînţelegerii. Pentru că, precum pămîntul, fără ploaie, chiar de ar arunca cineva sămînţa în el, nu pot să rodească, aşa şi sufletul, de nu se va adăpacu Scripturile, nu va putea să dea roade bune. Deci, mare răutate este să nu înţelegi Scripturile şi să umbli, ca un animal necuvîntător, putînd ajunge la multe rătăciri. Căci viaţa, în necunoaştere, este o viaţă plină de lenevire şi orbire sufletească. Şi, precum cel lipsit de lumină nu umblă drept, aşa şi cel ce nu citeşte dumnezeieştile Scripturi, în multe rătăciri se împiedică. Pentru aceasta, ne învaţă Apostolul, zicînd: „Luaţi aminte la citire, la învăţătură şi la mîngîiere”. Deci, fraţilor, să nu ne lenevim, ci să citim Sfintele Scripturi şi să învăţaţi şi pe alţii, ca îndoită plată să luaţi de la Dumnezeu[10].

 

  • F. Întrebare: Cum se cuvine a citi Sfînta Scriptură?

Răspuns: Se cuvine să citim Sfînta Scriptură cu smerenie, ca pe Cuvîntul lui Dumnezeu, cerîndu-I mai înainte ajutorul ca s-o înţelegem şi avînd dorinţa caldă de a ne lumina fiinţa prin cuprinsul ei. Atunci cînd, din pricina puţinătăţii înţelegerii noastre, nu pricepem anumite învăţături din ea, să rugăm pe preot să ne tîlcuiască acele învăţături.

Cunoaşterea adîncă a învăţăturii Bisericii şi a Tradiţiei îmbogăţeşte duhul tîlcuirii celei adevărate. O astfel de cunoaştere ajută mult la înţelegerea dreaptă a Sfintei Scripturi. Lipsa de temeinică şi adîncă înţelegere a Bibliei, precum şi lipsa legăturii strînse cu Sfînta Tradiţie, duce le eresuri şi rătăciri, aspru mustrate de Însuşi Mîntuitorul, cînd zice: „Vă rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22, 29).

Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să citim că ia este o carte Sfîntă şi ajutătoare la mîntuire, în ea se cuprinde cuvîntul lui Dumnezeu adresat oamenilor. Sfînta Scriptură poate fi citită în diferite momente ale vieţii, în diferite poziţii, etc., dar trebuie citită în modul în care să poţi să înţelegi ce se vorbeşte în această carte Sfîntă.

  4. RECAPITULAREA: Atragem atenţia la acele întrebări ce au putut frămînta inima creştinului la care v-am răspuns. Dar pentru o modalitate mai explicită de a răspunde la întrebările dumneavoastră vă invităm la următorul ciclu de cateheze.  

5. ASOCIEREA: Înţelegerea şi citirea corectă a Sfintei Scripturi are o importanţă foarte mare de al cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu. Pentru a fi înţeleasă corect Sfînta Scriptură, trebuie să avem un îndrumător, care trebuie să aibă o cunoaştere mai aprofundatăîn teologie. Astfel, sămînţa semănată în sufletul nostru îşi va arăta rodul său.  

6. GENERALIZAREA: Sfînta Scriptură sa scris cu insuflarea Sfîntului Duh care a luminat mintea Profeţilor şi Apostolilor ca să priceapă şi ia îndemnat să scrie Descoperirea Lui. Astfel Sfîntul Apostol Pavel ne afirmă în Epistola a II Timotei că: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel că omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit binepregătit pentru orice lucru bun” (II Timotei 3, 16-17).  

7. ÎNCHEIEREA: Citim cu atenţie, orice învăţătură din Sfînta Scriptură pentru a ne fi mai uşor de înţeles, răspunsurile primite în cateheza dată.

 Elaborat: Casian Victor

 Student la Academia de Teologie Ortodoxă an. II




[1] Studiul Noului Testament, Alexei Galiţ, Chişinău, 2007.

[2] Sfîntul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, XXIX, în Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri, Partea I „P.S.B.”, Bucureşti, 1987, p. 357.

[3] Fer. Augustin , Comentarii la Psalmi, 90, 21, Migne, P. L., XXXVII, col. 1159.

[4] Sf. Ipolit, Comentarii la Daniil, 4, 6, CB 1, 1, col. 198; Fer. Augustin. Scrisoarea 28, 3, 3, Migne, P. L., XXXIII, col. 112.

[5] Sf. Clement Romanul, Scrisoarea I către Corinteni, 45, 2, 3, Migne, P. G., I, col. 300.

[6] Sf. Iustin Martirul şi Filozoful, Dialog cu Iudeul Trifon, 65, 2, Migne, P. G., VI, col. 625; Sf. Epifanie, Contra ereziilor Panarion, 70, 7, Migne, P. G., XLI, col. 349.

[7] Îndemn către Greci, cap. 8, Migne, P. G., VI, col. 256.

[8] Teofil al Antiohiei, Către Autolic, 3, 12, Migne, P. G., VI, col. 1137.

[9] Sfînta Scriptură, cu aprobarea Sfîntului Sinod, 1991.

[10] Proloagele, vol. II, Editura Bunavestire, Bacău, 1999.