Bisericile de pe autostrăzile Germaniei

0
204
Bisericile de pe autostrăzile Germaniei
Într-o lume unde viaţa se petrece tot mai mult în viteză, ideea de a construi edificii religioase la marginea autostrăzilor nu mai pare atât de exotică. Autobahnkirche este găselniţa nemţească pentru o nevoie difuză de spiritualitate. În Germania, prima biserică a fost ridicată în 1958. Având hramul Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea călătorilor, trebuia să fie iniţial doar un punct de reper de-a lungul drumului, deschisă doar duminicile.

Curând însă, văzându-se afluxul de vizitatori din cursul săptămânii, s-a luat hotărârea ca biserica să fie deschisă mereu. Cei care îi călcau pragul, spune părintele paroh, simţeau nevoia să-şi tragă sufletul şi să mediteze într-un mediu prielnic. Acum, pentru a fi în ton cu timpurile şi cu necesităţile, biserica se mândreşte cu două uşi automate, care permit accesul oricând, în stil supermarket.

Cu timpul, fenomenul a luat amploare. Astăzi sunt aproape 40, mai firave în jumătatea de nord, dar înţesând celelalte părţi ale Germaniei. Cele mai multe dintre biserici sunt protestante, iar altele noi se clădesc constant. Două criterii trebuie îndeplinite pentru a se califica în acest tip: să fie cât mai aproape de autostradă şi să stea deschise tot timpul.

Nu sunt grupate într-o formă de organizare comună, dar aceasta nu împiedică întrunirea anuală pentru schimb de experienţă şi discutarea unor chestiuni de interes comun. O organizaţie pastorală a creat un site, http://autobahnkirche.info, care conţine informaţii practice referitoare la aceste biserici, inclusiv o hartă cu localizarea acestora şi programul slujbelor religioase.

„Popasuri pentru suflete”

„Rastplätze für die Seele”, este denumirea sub care le cunoaşte tot germanul; care, veşnic pe drumuri, mereu în maşină, călătorind între două oraşe, pe performantele autostrăzi ale ţării, se opreşte tot mai des în faţa unui astfel de lăcaş. Cauzele nu sunt întotdeauna religioase, spun cei care administrează bisericile, preoţi sau mireni. Şoferii au obişnuinţa să se oprească pentru o pauză de destindere, pentru a lua masa la popasurile încetăţenite, de la marginea şoselei. O parte din ei, cam la vreun milion, se abat peste an la aceste biserici din apropiere. Aici e linişte, stai deoparte cu gândurile tale, iar lumea, respectuoasă, nu-ţi tulbură acea clipită cu zumzetul ei. Pentru unii este, poate, doar un serviciu. Unul special, de reculegere, pus la dispoziţie pe autostradă, alături de restaurante, staţii de benzină, moteluri ş.a. În unele cazuri, biserica face parte dintr-un complex de astfel de structuri de servicii oferite publicului.

Chipuri în tranzit

Ne-am putea închipui că şoferii grăbiţi care fac popas la aceste biserici sunt îndeobşte creştini. Nu am greşi. Aşa arată cel puţin o statistică bazată pe 400 de chestionare. Aceasta vădeşte că majoritatea vizitatorilor sunt catolici, deşi, cum aminteam mai sus, edificiile sunt preponderent protestante. Pe lângă aceştia, se mai opresc şi evrei, musulmani. Despre cât de mare le e graba cu adevărat, aceeaşi statistică ne spune că două treimi dintre ei nu trec doar pentru scurta pauză, ci rămân mai mult: se roagă, aprind o lumânare, participă chiar la serviciul religios. Profilul de vârstă al vizitatorului tipic este, după o cercetare a Universităţii Catolice de Ştiinţe Aplicate din Freibourg, de peste 50 de ani.

La ieşire mulţi îşi scriu impresiile în cartea pusă dinadins la îndemână. Paginile, scrise în felurite limbi (engleză, cehă, polonă, germană, olandeză), conţin scurte mărturisiri, aproape intime, dorinţe, rugăciuni.

www.ziarullumina.ro