2 milioane de ruşi s-au închinat Brâului Maicii Domnului

0
251
2 milioane de ruşi s-au închinat Brâului Maicii Domnului 
Aproape 300 de mii de oameni au venerat cinstitele relicve în Moscova, iar în întreaga Rusie 2 milioane de oameni. Brâul Preasfintei Fecioare a fost aşezat spre venerare în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova. Zeci de mii de oameni stau şi acum la rând pentru a se închina sfintelor veşminte ale Născătoarei de Dumnezeu. Timpul mediu de la aşezarea la rând până la închinare este de 24 de ore. Însă credinţa oamenilor este mare, mai ales că sunt sute de mărturii ale minunilor Maicii Domnului săvârşite prin Brâul ei, mai ales în rândul femeilor care doresc să rodească prunci.

Nu numai moscoviţi, ci oameni din regiunile apropiate s-au adunat la tronul îndurărilor, la Maica dumnezeieştii iubiri. Sute de trenuri pline ochi de credincioşi au asaltat capital Rusiei, aşa încâr autorităţile au trebuit să suplimenteze numărul trenurilor dinspre şi spre Moscova. 691 autocare pline de creştini ortodocşi au sosit în Moscova doar în câteva zile.

În acest moment, există 133 de autocare cu pelerini, cărora li se oferă ceai cald şi kaşa (terci) în 69 de puncte de alimentare. De asemenea au fost aduse 440 de toalete pentru pelerini.
Fundaţia „Sfântul Andrei cel întîi chemat” a adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, mai întâi în Sankt Petersburg, apoi în Yekaterinburg, Norilsk, Vladivostok, Krasnoyarsk, Tyumen, Nizny Novgorod, Diveyevo, Saransk, Samara, Volgograd, Rostov-on-Don, Stavropol, Kaliningrad, Moscova. Programul pelerinajului trebuia să se încheie în 23 noiembrie, dar stareţul Efrem al Mănăstirii athonite a spus că nu poate lăsa un million de oameni cu ochii în lacrimi, aşa că Brâul Maicii Domnului va rămâne până în 27 noiembrie.

Rusia este sub protecţia Maicii Domnului, şi cinstirea de care se bucură ea este pretutindeni vizibilă. În acest caz, venerarea şi sărutarea Brâului Născătoarei de Dumnezeu este singura ocazie din viaţa femeilor creştine, care nu au posibilitatea de a intra în Muntele Athos. Printre pelerini s-au aflat şi preşedintele Medvedev şi premierul Putin, care au îngenuncheat înaintea sfântului veşmânt.

De multă vreme, călugării athoniţi vatopedini pun mici brâie de bumbac în racla cu Brâul Maicii Domnului, le ţin 40 de zile acolo şi le sfinţesc, apoi le dăruiesc femeilor care nu pot avea copii. Mii de mărturii arată ajutorul minunat al Maicii lui Dumnezeu femeilor, pentru a rodi oameni după chipul lui Hristos, Fiul ei.

www.doxologia.ro