Toamnă întru cele noi

0
317
Toamnă întru cele noi

Îmbătrânit-a cerul, i s-au uscat şi norii
Iar când adie Domnul cu Duhul Său cel Sfânt
Îşi scutură fiorii.

Supunerea sublimă stă chiar şi-n cele-nalte
Iar eu mi-aprind obrajii şi-arunc firea divină
În groapa cu păcate.

Aş vrea să umezească o gură de pământ
În schimb să se-ntărească credinţa mea crapată
În faptă şi-n cuvânt.

Of, Doamne, cât râvnesc la lacrimi şi suspine
Şi parc-aş vrea să cred că n-am greşit prea mult
Şi că mi-e dor de Tine!

Te rog doar, fă orice s-ajung să Te iubesc
Să mă dezbrac cu toamna ce-şi scutură căldura
Din omul cel lumesc.

Împărăteasa mea, şi mamă, nu mă lăsa să pier!
Pământul mi-este iad dar dac-oi adormi
Te rog, prefă-l în Cer.


Cu supunere întru Domnul,
RamonaBV