Sfântul Sfinţitul Mucenic Dionisie Areopagitul

0
414
Sfântul Sfinţitul Mucenic Dionisie Areopagitul
 16 octombrie (3 octombrie)


Sfîntul acesta, Dionisie Areopagitul, s-a născut din părinţi necredincioşi, dar de neam bun, şi a crescut în preamărita cetate Atena. Apoi, din copilărie a fost dat la înţeleaptă învăţătură elenistică, în care atît de mult a sporit, încît în douăzeci şi cinci de ani a întrecut pe toţi învăţaţii săi vîrstnici filozofi. Însă vrînd să se ştie desăvîrşit, s-a dus în părţile Egiptului, în cetatea ce se numeşte Eliopol, pentru că acolo erau demult dascăli învăţaţi şi de la dînşii a deprins, împreună cu prietenul său Apolofan, meşteşugul citirii stelelor. Însă a fost o zi în care soarele, nerăbdînd să vadă pe Domnul Iisus Hristos răstignit pe cruce, pentru mîntuirea noastră, la amiază s-a întunecat şi lumina şi-a ascuns-o vreme de trei ceasuri. Iar Dionisie, mirîndu-se, a zis: „Sau Dumnezeu, Ziditorul lumii, pătimeşte, sau lumea aceasta văzută se sfîrşeşte”. Acestea le-a grăit din duhul lui Dumnezeu pentru patima Stăpînului, iar nu după învăţătura înţelepciunii veacului acesta. Apoi, întorcîndu-se în Atena, s-a căsătorit şi, ca primul dintre ai săi, fiind de neam bun, cîrmuia cetatea şi poporul cu multă pricepere şi cinste.

Cînd Sfîntul Apostol Pavel a mers în mijlocul Areopagului, la Atena, propovăduind pe Iisus Hristos cel răstignit pe cruce şi înviat, înaintea celor mari, atunci Dionisie, ascultînd cu luare aminte cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, le-a pus pe ele în inima sa. Cei mai mulţi îi ziceau lui Pavel că vor să audă a doua oară de la dînsul, mai bine, învăţătura lui Hristos şi atunci Dionisie, ca cel mai înţelept dintre ceilalţi, a început un dialog cu Pavel, întrebîndu-se unul pe altul. Deci, Pavel l-a întrebat: „Pe care Dumnezeu cinstiţi voi?”. Iar Dionisie îi arătă în cetate pe Cronos, pe Afrodita, pe Zeus, Hefest, Hermes, Dionisos, Artemis şi pe ceilalţi zei. Umblînd Pavel cu Dionisie, a văzut o capişte pe care era scris: „A necunoscutului Dumnezeu”. Şi l-a întrebat Pavel pe Dionisie: „Dar cine este necunoscutul Dumnezeu?” A răspuns Dionisie: „Acela între dumnezei încă nu S-a arătat, însă la vreme va veni, pentru că El este Dumnezeul care va împărăţi cerul şi pămîntul şi împărăţia Lui nu va avea sfîrşit”.

Auzind acestea Apostolul Pavel şi luînd aminte la cuvintele lui Dionisie, a început cu mult spor a semăna pe pămîntul cel bun sămînţa cuvîntului lui Dumnezeu, spunînd că acum acel Dumnezeu a venit şi S-a născut din Preacurata şi pururea Fecioara Maria şi pentru mîntuirea oamenilor a răbdat pironirea pe cruce; şi a cărui pătimire, soarele, neputînd s-o vadă, s-a întunecat şi nu s-a mai văzut lumina lui în lume vreme de trei ceasuri. Acest Dumnezeu a înviat din morţi şi S-a suit la ceruri. „Deci, întru acesta să crezi Dionisie, pe acesta să-L cunoşti, şi să slujeşti adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos”. Apoi, aducîndu-şi aminte Dionisie de întunericul care a cuprins tot pămîntul, despre care i-a spus şi Sfîntul Pavel, îndată a crezut că Mîntuitorul într-acea vreme a pătimit în trup omenesc şi şi-a deschis mintea şi inima spre cunoştinţa necunoscutului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că l-a luminat pe el lumina darului lui Dumnezeu şi a rugat pe Apostolul Pavel să se roage lui Dumnezeu pentru dînsul, ca să-i fie milostiv şi să-l numere şi pe el între robii Săi.

Pe cînd Apostolul Pavel ieşea din cetatea Atenei, un orb, pe care îl ştiau cu toţii că de la naştere nu vedea, l-a rugat pe Sfîntul Apostol Pavel ca să-i dăruiască vederea. Apostolul Pavel, făcînd semnul crucii pe ochii lui, i-a zis: „Domnul şi Învăţătorul meu Iisus Hristos, Care din scuipat a făcut tină şi a uns cu dînsa ochii orbului şi i-a dat vedere, Acela să te lumineze şi pe tine cu puterea Lui!” Minunea dumnezeiască s-a întîmplat, pentru că îndată orbul a văzut. Şi i-a poruncit Pavel orbului ca, mergînd la Dionisie, să-i spună: „Pavel, sluga lui Iisus Hristos, m-a trimis la tine ca, după făgăduinţa ta, să vii la dînsul şi, botezîndu-te, vei primi iertarea păcatelor”. Orbul a mers la Dionisie şi i-a spus cele poruncite; şi propovăduia facerea de bine dumnezeiască care i s-a făcut prin Pavel. Iar Dionisie s-a mirat foarte mult văzînd că orbul şi-acăpătat lumina ochilor şi acum vede şi, nezăbovind, împreună cu Damar, femeia sa, cu fiii săi şi cu toată casa, au mers la Pavel şi s-au botezat. După aceasta şi-a lăsat femeia, copiii şi casa şi s-a alăturat lui Pavel.

Trei ani i-a urmat lui Pavel, oriunde mergea şi de la el a învăţat tainele lui Dumnezeu, ceea ce se dovedeşte din scrierile sale. După aceasta a fost aşezat episcop de Sfîntul Pavel şi de la Tesalonic a fost trimis la Atena, ca acolo să poarte grijă de mîntuirea omenească. Dionisie a ascultat nu numai de propovăduirea lui Pavel, ci şi de a celorlalţi apostoli cu care a fost împreună la îngroparea Preacuratei Stăpînei noastre, Născătoarea de Dumnezeu. În cărţile sale scrie pentru sine, cum a fost cu Ierotei şi cu Timotei şi cu mulţi alţi fraţi în cetatea Ierusalimului la Mormîntul Mîntuitorului, unde a văzut şi a auzit pe Iacob, fratele Domnului, pe Petru verhovnicul şi pe Ioan cuvîntătorul de Dumnezeu, de la care a învăţat el tainele credinţei, aşa cum mărturisesc acum toţi cuvîntătorii de Dumnezeu, pentru dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Petrecînd multă vreme în Atena, a extins Biserica lui Dumnezeu, începută de Sfîntul Apostol Pavel şi precum ceilalţi apostoli, tot aşa şi Sfîntul Dionisie a dorit să propovăduiască Sfînta Evanghelie şi prin alte ţări şi să pătimească pînă la sînge pentru numele lui Hristos, precum a pătimit şi Apostolul Pavel, învăţătorul său, care a suferit şi a murit la Roma, chinuit de Nero, pentru credinţa în Hristos.

Aşezînd alt episcop în locul său la Atena, el s-a dus la Roma unde Sfîntul Clement, episcopul Romei, l-a primit cu bucurie. Aici a petrecut puţin şi a fost trimis de Clement în Galia, împreună cu episcopul Luchian, cu preotul Rustic, cu diaconul Elefterie şi cu alţi fraţi, ca să propovăduiască acolo, la necredincioşi, cuvîntul lui Dumnezeu. În Galia Sfîntul Dionisie s-a făcut apostolul acelui ţinut şi a întors către Dumnezeu mult popor care se închina la idoli. La Paris, cum a putut, din milostenia ce o dădeau credincioşii, a zidit o biserică în care săvîrşea slujbele cele fără de sînge, rugînd pe Dumnezeu să-i ajute să adune acolo multe oi cuvîntătoare.

Atunci cînd cuvîntul lui Dumnezeu se înmulţea, s-a ridicat, după Nero, a doua prigoană asupra credincioşilor, din partea lui Domiţian Cezarul, care a trimis pe ighemonul Sisinie în Galia ca să-i chinuiască pe creştini. Ajungînd acela în cetatea Parisului a poruncit ca întîi să fie chinuit Dionisie, ca cel mai slăvit întru minuni şi întru înţelepciunea lui Dumnezeu, împreună cu Rustic şi cu Elefterie, căci ceilalţi fraţi se duseseră pentru propovăduire în alte părţi.

Sfîntul Dionisie era acum foarte bătrîn şi prea obosit de propovăduirea Evangheliei şi fiind legat cu frînghii, tîrît şi adus împreună cu cei doi înaintea ighemonului, acesta i-a zis cu mînie: „Oare tu eşti, rău bătrîn Dionisie, care, hulind pe zeii noştri, le răstorni toate slujbele lor şi te împotriveşti poruncii împărăteşti?” A răspuns sfîntul: „Cu toate că acum am îmbătrînit cu trupul, precum mă vezi, totuşi credinţa mea înfloreşte ca tinereţea şi mărturisirea mea întotdeauna va naşte lui Iisus Hristos fii noi”. Şi fiind întrebat de ighemon: „Pe care Dumnezeu cinsteşti?”, Dionisie a spus cuvîntul adevărului şi a mărturisit numele cel mare al Preasfintei Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Iar ighemonul, ca o viperă surdă, nevrînd să asculte mîntuitoarele propovăduiri, întreba pe cei trei – pe Dionisie, pe Rustic şi pe Elefterie: oare nu voiesc să se supună împăratului şi să jertfească zeilor lor?

Într-un glas ei au răspuns: „Sîntem creştini şi un Dumnezeu avem, Care este în ceruri şi pe Acela Îl cinstim; iar poruncii împăratului nu ne vom supune”. Atunci ighemonul a poruncit ca, dezbrăcînd pe Dionisie, să-l bată cu frînghii, fără de milă. Iar sfîntul răbda, mulţumind lui Hristos că i-a dat să poarte răni pe trupul său. La fel a chinuit pe Rustic şi pe Elefterie. Dar şi aceştia, fiind întăriţi de Dionisie şi mai ales de Dumnezeu, răbdau, preamărind pe Hristos.

Ighemonul, văzînd că mai degrabă ostenesc mîinile celor ce bat decît slăbesc cei ce rabdă, i-a aruncat pe toţi în temniţă în acea zi. Dar a doua zi, din porunca ighemonului, slujitorii l-au scos pe Dionisie şi l-au întins pe un pat de fier şi au aprins focul dedesubt, iar Dionisie cînta psalmul: „Cu foc este lămurit cuvîntul Tău şi robul Tău l-a iubit pe El”. După aceasta, luîndu-l pe Dionisie de pe pat, l-au aruncat spre mîncarea fiarelor, dar Dumnezeu a închis gura fiarelor şi Dionisie a rămas nevătămat. Apoi l-au aruncat într-un foc mare, dar şi de acolo a ieşit nevătămat, căci nu s-a atins de el focul. După acestea l-au aruncat iarăşi în temniţă alături de Rustic şi de Elefterie.

În vremea aceea mulţi credincioşi mergeau în temniţă, pentru care Sfîntul Dionisie săvîrşea acolo dumnezeiasca Liturghie şi îi împărtăşea pe ei cu trupul şi sîngele lui Hristos. Iar cînd slujea, cei credincioşi vedeau o lumină mare deasupra fericitului Dionisie şi Împăratul slavei, cu oştile îngereşti, Se arăta şi priveau la Dînsul cei vrednici, pe cît puteau să cuprindă cu ochii lor trupeşti.

După aceasta, ighemonul i-a scos iarăşi pe Dionisie, pe Rustic şi pe Elefterie şi i-a îndemnat pe ei să jertfească idolilor, dar ei nu s-au supus şi l-au mărturisit pe Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Mîniindu-se, ighemonul a poruncit ca iarăşi să-i bată fără cruţare, iar după aceasta i-a osîndit la tăiere cu sabia. Cînd îi duceau pe sfinţi din cetate la muntele care se cheamă al lui Arei, Dionisie se ruga, zicînd: „Dumnezeule, Dumnezeul meu, Care m-ai zidit şi m-ai învăţat veşnica Ta înţelepciune, Care mi-ai arătat tainele Tale şi pretutindeni unde am mers Tu cu mine ai fost, îţi mulţumesc Ţie de toate care le-ai făcut prin mine, spre slava Sfîntului Tău nume şi pentru că ai cercetat bătrîneţele mele cele ostenite, care de acum încetează să te vadă pe Tine, chemîndu-mă la Tine împreună cu prietenii mei; deci, mă rog Ţie, primeşte-mă pe mine împreună cu prietenii mei şi milostiv fii acelora pe care i-ai cîştigat cu Sîngele Tău şi pe care i-ai făcut, prin a noastră slujire, prietenii Tăi; că a Ta este stăpînirea şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh în vecii vecilor”. Iar cînd a zis Amin, şi-a plecat sfîntul său cap, pentru preasfînt numele lui Iisus Hristos şi capul i-a fost tăiat cu o secure neascuţită. Aşişderea, şi sfinţii Rustic şi Elefterie, împreună cu Dionisie şi-au pus capetele lor sub sabie pentru Hristos.

Dumnezeu a făcut opreamărită minune după moartea plăcutului său, Dionisie, pentru că trupul lui, fiind fără cap, s-a sculat cu puterea lui Dumnezeu şi, luîndu-şi în mîini capul său, a mers două stadii la o femeie dreptcredincioasă, pe numele Catulia, căreia, dîndu-şi capul, a căzut la pămînt. În locul acela s-a zidit o biserică de creştini. Mulţi necredincioşi, văzînd această minune, au crezut în Iisus Hristos, iar pe mulţi creştini i-a secerat atunci sabia ighemonului, ale căror nume numai singur Dumnezeu le ştie, care îi scrie pe robii Săi în cărţile vieţii. Iar Catulia, luînd capul sfîntului, a vrut să-i ia şi trupul, dar a fost oprită de cei necredincioşi. Însă ea a chemat pe străjeri în casă, i-a ospătat şi îi ţinea acolo dîndu-le daruri, iar credincioşilor le-a poruncit ca să ia comoara aceea, adică sfîntul trup al lui Dionisie; creştinii l-au luat şi l-au îngropat în acel loc unde sfîntul şi-a dat capul Catuliei.

Sfîntul Dionisie a pătimit în al nouăzecilea an al vieţii sale, iar de la naşterea lui Hristos în al nouăzeci şi şaselea an. După aceea, la mormîntul lui se făceau multe minuni, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.