Pastorul cel bun! (Predica)

0
1139
Păstorul cel bun! (Predică)
Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi. Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.

Mult stimaţi creştini!

Astăzi în cadrul Sfintei Liturghii am ascultat cu o deosebită atenţie Evanghelia de la Ioan 10; 9-16 în care Mîntuitorul ni se arată ca fiind Păstorul cel bun.
Nici un păstor nu a iubit oile precum Hristos a iubit oamenii, pentru ei a pătimit şi a fost răstignit şi a înviat. Prin aceasta Mîntuitorul şi-a arătat adevărata dragoste faţă de noi oamenii.
În Evanghelia de astăzi Mîntuitorul spune că El este Ușa şi de va intra cineva prin El se va mântui. Prin aceste cuvinte Iisus Hristos vrea să ne arate că El e uşa înpărăţiei lui Dumnezeu şi Ușa mântuirii. Uşa lui Iisus este Ușa iertării! Orcine intră pe Ușa lui Iisus, va fi mântuit, deci dacă vom intra pe uşa lui Mântuitorului vom obţine „viaţă din belşug”. Viaţa noastră trupească este muritoare şi se va întoarce în pămînt, dar Iisus este viaţa veşnică.
Tot în această Evanghelie vedem cum Mântuitorul ne vorbeşte, că mai sunt şi alte oi care nu sunt din staulul acesta şi pe care trebuie să le aducă.
Staulul este acel loc unde păstorul îşi păzeşte oile în timpul nopţii, iar cuvântul staul folosit în Evanghelie reprezintă Biserica. Precum oile intrând în staul sunt ocrotite, la fel şi creștinii intrând în Biserica Ortodoxă sunt ocrotiţi. Este suficient să avem credinţă şi evlavie, căci cine se afla cu gândul la Dumnezeu simte siguranţă şi nu se îngrijeşte pentru ziua de mâine. Aşadar staulul este Biserica iar oile sunt creştinii. Oile care nu sunt din staulul acesta reprezintă oamenii care s-au abătut de la dreapta credinţă, oamenii pe care trebuie noi teologii să-i îndreptăm pe cărările dreptăţii.
În Evanghelie oamenii sunt asemănaţi cu oile din motiv că oile sunt animale blânde, liniştite şi sunt fără răutate şi cuminţi. La fel trebuie să fie şi creştinul blând, liniştit, înţelept şi cuviincios. Creştinul care nu este milosîrd şi binefăcător cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur este netrebnic.
Creştinii mai sunt asemănaţi cu oile pentru că oile mai sunt ascultătoare şi supuse, iar Păstorul cel bun iubeşte oile care fac voia Lui.
De asemenea în textul Evanghelic de astăzi Iisus se declară pe sine însuşi ca fiind Păstorul cel bun. În Evanghelie Mîntuitorul se autodefineşte spunând că El e cuvântul, El e Calea, El e Adevărul, El e Viaţa, El e Învierea, El e Uşa şi El e Păstorul cel bun.
Într-adevăr, Iisus Hristos este Mesia cel făgăduit, Iisus Hristos este singura cale care ne duce la Dumnezeu. El este Păstorul cel bun care şi-a dat viaţa pentru oile Sale. Iisus este Păstorul cel bun pentru că El iubeşte oile mai mult decât viaţa Sa. Iisus Hristos a lăsat toată slava Sa Dumnezeiască şi s-a făcut Om adevărat pentru ca pe noi oamenii să ne Îndumnezeiască. Oamenii îşi iubesc şi ţin mult la viaţa lor, iar Iisus Hristos din marea Sa dragoste faţă de oameni Sa răstignit pe cruce.
De aici putem trage concluzia că Iisus ne iubeşte mai mult decât viaţa Sa. Iisus Hristos este Păstorul cel bun, de aceia trebuie să-l primim în inimile noastre şi să intrăm pe Ușa lui Iisus, şi să-l slăvim pe Dumnezeu că ne-a dat cel mai mare cadou, viaţa veşnică.

De aceia trebuie să-i mulţumin Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile care le face cu noi oamenii şi să nu ne lenevim fraţilor să ne rugăm lui Dumnezeu, căci rugăciunea este convorbirea dintre om şi Dumnezeu. Esenţial în rugăciune nu este ceia ce spunem, ci faptul că eşti în relaţie personală cu Dumnezeu, că stai de vorbă cu El, că te ridici la El şi El se coboară la tine. Dar noi fraților nu comunicăm cu Dumnezeu, nu facem fapte bune, nu ne îngrijim pentru sufletul nostru, preferăm mai mult să lucrăm păcatul decât să facem voia lui Dumnezeu. De aceia se pierde acea dragoste față de Dumnezeu, se pierde acea dăruire de sine față de aproapele nostru, se pierde acea comunicare între frați și totul din cauza noastră, din cauza ca căutăm de toate, dar nu căutăm Împărăția lui Dumnezeu, nu căutăm să ne mântuim sufletele. Dar ce va da omul în schimbul sufletului său? Toate bogățiile pământului nu valorează cât un suflet. Toate plăcerile și toate bucuriile lumii nu se compară cu Împărăția lui Dumnezeu. De aceia fraților nu trebuie să ne lenevim să ne rugăm, nu trebuie să ne lenevim să învățăm, nu trebuie să ne lenevim să fregventăm Sfânta și Dumnezeiasca Biserică. Ci trebuie să fim totdeauna treji cu mintea și să ne rugăm cât mai des Bunului Dumnezeu ca să ne lumineze mintea ca să ajungem şi noi să spunem cuvintele Psalmistului:

„Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi, la loc cu păşune acolo m-a sălăşluit „.
Ion Frunze
Student la Academia de Teologie din mun. Chișinău