Preafericitul Patriarh Kiril: Maturitatea societăţii poate fi în mare parte constatată prin măsura în care oamenii ştiu să-i ajute pe invalizi

0
220
Preafericitul Patriarh Kiril: Maturitatea societăţii poate fi în mare parte constatată prin măsura în care oamenii ştiu să-i ajute pe invalizi

„Pentru noi cei ce suntem sănătoşi din punct de vedere fizic, este un fapt evident că aceşti copii invalizi au nevoie de ajutorul nostru. Şi aici apare o întreabare foarte importantă – cine are nevoie mai mult de celălalt – noi de invalizi sau invalizii de noi? Pentru că dacă ar fi să ne gîndim la limitele posibilităţilor firii omeneşti, în astfel de cazuri nu va rămâne indiferent nici cel mai crud om”, – a spus Preafericitul Patriarh Kiril după sfinţirea casei de copii invalizi aflate sub ocrotirea mănăstirii Înălţării Domnului din satul Bănceni, regiunea Cernăuţi. „Persoanele cu handicap sunt o abatere de la normă, pe care le percepem drept un fel de rău, un nenoroc. Dar nimeni nu ştie cu adevărat ce înseamnă aceasta. Nimeni nu ştie sensul și scopul purtării acestei grele cruci Dumnezeiești, a copiilor sau adulţilor. Numai Domnul cunoaşte sensul a ceea ce se întâmplă”, a afirmat Patriarhul după Sfințirea Casei de invalizi din Banceni.