Fiiule, priimeşte învăţătura tătâne-tău şi ascultă sfatul mâne-ta, ca să trăeşti în veci…

0
416
Fiiule, priimeşte învăţătura tătâne-tău şi ascultă sfatul mâne-ta, ca să trăeşti în veci…

…Iubiții miei, deaca întrați în sfânta bisérică, voi vă rugați și faceți slijbă cu cântări și cu cântece sufletești. Iar nu vă lăudați, nici ziceți că „noi suntem îngăduitori lui Dumnezeu șii facem lucrurile lui”, iar deaca eșiți din bisérică, voi nu faceți ce-ați făgăduit lui Dumnezeu că-i veți face, ci alte gâlcevi faceți, și vorbiți unul pre altul de rău și vă mâncați cu pizme și cu mozavirii și cu minciuni. Și pentru căci nu slujiți lui Dumnezeu în dreptate, pentru acéia umblați întru întunérec și faceți și umpleți voia pizmașului și a vrăjmașului nostru (adeca a satanii), și-l veseliți, iar pre Domnul Dumnezeu și mântuitoriul nostru Iisus Hristos și pre preacurata a lui maică voi întristați și mâhniți. Dar ce folos vă iaste, fraților, că, deaca întrați în bisérică, voi vă făgăduiți că veți face toate lucrurile céle bune, și apoi nu le faceți? Pentru acéia, fraților, rog pre dragostea domniilor voastre, să fiți nevoitori, să umpleți nevoințele célé ce ați făgăduit cătră Dumnezeu, ca nu cumva să fie făgăduințele voastre de râs și de bucurie vrăjmașului nostru, ci, în loc de bucurie și de râs, să adaogereți plângere sufletească și vărsare de lacrăme cătră Dumnezeu; și, în loc de mâncare și de băutură, postu și răbdare; și, în loc de odihnă, osteneală trupească și priveghére de-a sta în picioare toată noaptea; iar în loc de pizmă și de pohte, dragoste și blândéțe și oprire de toate răutățile și smerenie. Și să iubiți pre vecinii voștri, ca înșivă pre voi, iar hulele și minciunile să nu să numească întru voi, precum zice apostolul: „Nici râsul și glumile să nu între întru inimile voastre”, că acéstea toate lucruri și meșteșuguri dievolești suntu. Ci să știți și să pricépeți, că diavolul iaste o hiară foarte zvăpăiată și cumplită și cu multă răutate rumpe și sfărâmă pre cei ce-l iubescu și fac lucrurile lui.

Așijderea vă aduc aminte și pentru curăție, că curățiia iaste un lucru mare. Iar vedeți, fraților, cum zise Domnul nostru Iisus Hristos de Pavel apostolul, că zise: „O, Pavele, tu ești vasul mieu cel ales și vei să fii dus înaintea a împărați și a vlădici pentru numele mieu, iar fața ta nu să va rușina înaintea lor”. Pentr-acéia, fraților, și voi să aveți curăție și dragoste, smerenie și răbdare și mai vârtos de toate cuvinte bune și dulci și plecate, ca să nu iasă niciodată mila lui Dumnezeu dintru voi. Că deaca să va dăzlipi mila lui Dumnezeu de la noi, décii și fața își va întoarce de cătră noi și atuncea să va veseli diavolul. Iar voi, frații miei și unșii lui Dumnezeu, nu vă amăgireți, nici vă uluiți după cuvintele céle bârfitoare și mincinoase ale oamenilor celor de nimic, ci vă apropiiați de omul ce să va téme de Dumnezeu, și vă veți învăța și voi de la dânsul a vă teme de Dumnezeu.

Și să nu ne înșălăm cumvaș, fraților, și să mérgem după basnele și minciunile ereticilor, precum bârfescu ei și nu cred că Dumnezeu s-au pogorât pre pământ și fu și Dumnezeu și om, ci zic că nu s-au arătat cu adevărat (ci cu nălucire). Iar noi să crédem cu tot sufletul și să mărturisim și nu cu vreo părére cumvaș, ci cu toată adeverința, cum s-au arătat în lume și pentru mila sa cea multă s-au pogorât pre pământ și să întrupă din duhul sfântu și din curată fecioara Maria și fu om deplin și Dumnezeu deplin. Om fu, ca pre om să izbăvească din întunéric, iar Dumnezeu fu, ca și pre Adam să-l facă Dumnezeu și să-l spăsească. Cum și lucrurile lui îl arată și-l mărturisescu, și puterile lui céle dumnezeiești cu socoteală învață că iaste Dumnezeu adevărat; iar pateméle lui îl spun și-l vădescu că iaste om deplin. Și de va gândi cinevaș și să va socoti în slăbiciunea cugetului său într-alt chip, acela greu va să fie întrebat și ispitit în ziua cea groaznică și înfricoșată a judecății.

Pentru acéia, frații miei, nu vă împletecireți în lucrurile lumii aceștiia, ca să vă puteți spăsi. Ce te ține de dreptate și de adeverință și de dragoste și de frica lui Dumnezeu, și fii blând și nepizmătareț și ascultătoriu și răbdătoriu, și uraște cuvintele céle grozave și scârnave, și vei vedea pre Dumnezeu! Fie-ți drag a te ruga de-a pururea, și ți să va lumina inima și va vedea pre Dumnezeu. Uraște pohta bucatelor, ca să nu te încungiure cumva patemile amalicului. Fii treazv în rugăciuni, ca nu cumva să te mănânce hiara. Fugi de vin, ca să nu te scapi de veseliia lui Dumnezeu. Iubéște săracii, ca să fii miluit.

Pentru acéia iubéște sfinții, ca să te tragă pohta lor cătră bunătăți. Adu-ți aminte adéseori de moartea ta, și nu vei greși mult lui Dumnezeu. Adu-ți aminte de împărățiia ceriului, ca să te ducă cătră dânsa pohta ei. Adu-ți aminte de matca focului și de muncile céle cumplite, ca să urăști lucrurile céle réle.

Fii gata în toate zilele de întâmpinarea lui Hristos, că făr’ de véste va să vie. În toate zilele te socotéște de ce poruncă de ale lui Dumnezeu ești lipsit și totdeauna cugetă ce pohtă de ale trupului ai omorât și dă laudă lui Dumnezeu că pentru a lui milă fu acéia. Nu gândi în firea ta că ești îndreptat în niscare lucruri înaintea lui Dumnezeu, că iaste zis: „Când veți face toate câte sunt poruncite, iar voi ziceți: „Robi neharnici și nevrédnici suntem””. Nici să gândiți și să ziceți: „De acum înainte noi suntem buni”, că nu te vor créde vrăjmașii tăi, nici să te nădăjduești în trup. Cel ce să téme de draci, acela să arată chiiar că nu iaste într-însul frica lui Dumnezeu cu toată inima lui; iar cel ce se téme de Dumnezeu cu toată inima lui, acela iaste îndrăzneț spre dânșii.

Cel ce să laudă înaintea a mulți, acela să arată că nu iaste frica lui Dumnezeu într-însul; iar cela ce va să să spăsească, acela tot de céle dumniziești să grijaște și toate pohtele calcă. Că cum iaste lénia ajutor pohtelor, așa iaste trezvirea putére bunătăților. Și limba cea neînvățată numai ce umblă tocând, că n-are bunătăți dinlăuntru.

Bunătatea face curăție, iar mâniia cea iute face patime. Și muma bunătăților iaste mila, iar umplerea răutăților iaste semețiia. Inima cea împietrită face mânie, iar oprirea face liniște. Săturarea somnului face învierșunare pohtelor, iar spăseniia sufletului iaste priveghiiare cu seama. Mulțimea nălucirilor iaste somnul cel mult, iar floarea minții iaste iar priveghiiarea întru rugăciuni. Somnul cel mult îngroașă gândul, iar priveghiiarea îl supție, însă acéia priveghiiare zicem, carea iaste pentru Dumnezeu și să face în cântări și în cântece duhovnicești, iar într-alt chip mai bun iaste somnul cu tăcere decât priveghiiarea cu cuvinte dășarte.

Plângerea gonéște pohtele, iar râsul face dăzlupire de la Dumnezeu. A nu se înfiori omul, face smerenie, iar slava omului face nebăgare în seamă. Nemâniia face blândéțe, iar ținérea de pizmă face răutate. Cel ce iubéște lărgimea, acela gonéște facerile de bine, iar strimtarea pleacă pateméle. Dorul bucatelor hrănéște pateméle și pohtele, iar oprirea și ținerea le gonește. Împodobirea trupului iaste întortarea și izvrătirea sufletului și mârșăvirea sufletului; iar mârșăvirea trupului iaste înnoire sufletului. Obidele trupului suntu spăsire sufletului, îmfrumsițarea trupului iaste cursa sufletului. A cugeta omul totdeauna céle cerești face dragoste cu Dumnezeu, iar grijile lumii aceștiia gonescu facerile céle de bine. Cela ce-și păzéște gura, acela-și rădică mintea sus la Dumnezeu. Vorbele céle multe ațâță urgie și mânie. Cel ce face pre voia vecinului, semnează că mintea lui véde bunătățile, iar cel ce-și face voia sa, semnează neînțelepție. Învățătura cea cu frică păzéște sufletul de toate răutățile. Vorbele céle lumești întunecă sufletul, iar iubirea lucrurilor lumii aceștiia dezlupește gândul și cugetul de la Dumnezeu.

Cel ce n-are îndârjire, acela véde pre Dumnezeu. Cela ce nu-și va ispovedi cugetele, semnează și arată că cearcă această slavă dășartă și spurcată; iară cel ce le va ispovedi la duhovnic, acela va goni pohtele. Că cum mănâncă rugina pre hier, așa mănâncă și pre om slava cea omenească, deaca i să va lipi inima de dânsa. Și cum să înfășură volbura sau curpenul de viță și piiarde roada ei, așa, fătul mieu, piiarde trufiia și mândrețele roada împăratului sau a domnului. Că plecăciunea cea înțeleaptă iaste mai întâi de toate bunătățile. Și izjdărârea tuturor patemilor iaste mâncarea cea preste sătul. Iar sfârșitul răutăților iaste a gândi omul însuși că iaste drept. Și cum mănâncă carii copacii, și gândacii îi fac fâr? de frunză, așa și pizma-i piiarde sufletul călugărului. A-și pune cineva nădéjdea pre Dumnezeu, face să rabde batjocurile fără întristare. A cugeta cineva să nu fie grăit pre nimeni de rău, face trufie. Nu te nădăjdui în putérea ta și va fi ajutoriul lui Dumnezeu cu tine. Nu avea vrajbă cu nimini, că de vei avea, deacii nepriimită va fi ruga ta. Iubéște adeverința, că tot mincinosul iaste urât înaintea lui Dumnezeu.

Păzéște-ți ochii, și inima ta nu va vedea céle réle; că tot cel ce caută asupra muerii cu pohtă, preacurvie face. Feréște-ți auzul, ca nu cumva să-ți câștigi sămânța rea. Fugi de mincinosul și ficleanul diavol. Aibi pace cu toți ca să fii îndrăzneț în rugăciunile tale. Nu pohti să auzi păcatele nici unui om, ca să nu să lipească vreunul de inima ta. Lucrează cu mâinile tale, ca să afle săracii pâinea ta, că șădérea făr’ de lucru face moarte sufletului. Cei ce să roagă adéseori, acela își izbăvéște sufletul lui den toate răutățile; iar care să lenevéște cât de puținel, acela să face lăcaș dracilor. Când șăzi în chiliia ta, de acéste 3 lucruri te grijaște: di rugă, de învățătură și de rucodélie. În toate zilele cugetă unde ai fost și ce ai făcut și cum vei să mori și după moarte unde vei să mergi și te ia aminte. Și de-ți vei aduce aminte că are cineva vreo părere rea pre tine, iar tu nu fii nebăgătoriu de seamă de acéia, ci pasă și te împacă cu dânsul. Și te păzéște să nu te treacă vreun ceas făr’ de rugă, că acéstea aduc lumina în suflet. Și de ai făcut lucruri bune, tu nu te lăuda, iar de ai făcut răutăți multe, nu te îngrija de tot, ce numai să te părăsești să nu mai faci și te vei spăsi. De te vor învierșuna cugetele céle réle, tinde cătră Dumnezeu rugăciuni neîncetate și te va odihni de dânsele. Iar de te vor birui poftele și pizmele pre inima ta, tu îți ado aminte că toți suntemu mădularile lui Hristos, și toată cinstea și ocara vecinilor noștri a noastră iaste, și vor fugi de la tine. Iar de va fi întrat în inima ta urgisirea și iubirea de frați, tu-ți ado aminte că pentru aceasta vei fi dat în mâinile diavolului, pizmașii tăi, și va fugi de la tine și acéia.

 Fericit iaste omul cela ce să grijaște în toate zilele și în tot ceasul, căci când să coasce roada, atuncea iaste vrémea secerișului. Deci spăsit iaste cel ce-și va spăsi roada, că o vor aduna îngerii în jitnița cea de véci, iar celor ce vor fi ca mine, o, ce amar și ce nevoe! Cum am zice plévelor, că pre acéla focul le va moșteni. Ni dar, fraților, să fugim de lume și de toate câte sunt ale lumii, ca să fim moșténi binelui aceluia, care ochiul nu au văzut, uréche nu l-au auzit, nici la gând și la inima omului n-au întrat, céle ce au gătit Dumnezeu celor ce-l iubescu. De acum, fraților, într-acéstea petréceți, acéstea va învățăți și nu vă uluireți, ca să ne învrédnicească Dumnezeu ziua și noaptea poruncilor lui și să ne spăsească împărăției cei cerești, cum zice și rândureaoa cea cu cuvințéle dulci, Zlatoust:

„Când vor sta toți sfinții de-a dreapta lui Dumnezeu și să vor veseli și să vor încorona și vor împărți slava lui Dumnezeu, iară eu singur voiu fi osândit întru întunerecul cel osebit și în focul cel nestinsu, carele iaste gătit diavolului și îngerilor lui. O, vai de noi, suflete, vai de noi! Décii atuncea ce vom mai face? Când vei vedea pre toți sfinții și pre toți drepții întru împărățiia ceriului și în slavă mare, iar tu ticăloase vei fi tras făr’ de milă în munca cea de véci. Atuncea te vei lovi cu palmele preste obraz și cu lacrăme de amărăciune vei zice: „Spăséște-te, despuitoare stăpână și pururea fecioară Marie, născătoarea lui Dumnezeu, sprijinitoarea și ajutătoarea tuturor creștinilor! Spăséște-te, cinstită și de viață făcătoare cruce, cu carea s-au dat viața a toată lumea! Spăsiți-vă, toate puterile cerești, îngerii și mai marii îngerilor! Spăséște-te și tu, cinstite proroace și botezătoriul lui Hristos! Spăsiți-vă, apostolilor, prorocilor, mucenicilor și alți sfinți și di Dumnezeu purtători părinți toți! Spăséște-te și tu, frumosule raiu, den carele eu, ticălosul, vai de mine, fuiu încuiat den afară și pre dreptul fuiu judecat gheenii, că judecata lui Dumnezeu iaste dreaptă. Ci și eu, încă după cum nu mi-am gătit lucrurile, așa m-am și judecat și am luat și plată”.

Ca acéstea cuvinte și altele multe vei zice atuncea și tot în zadar vor fi, și nici de-o folosință nu-ți vor fi. Ci, o, suflete, mai nainte de acel ceas înfricoșat, te întoarce cătră Dumnezeu și zi: „Doamne, Dumnezeul mieu, întoarce cătră pocăință, păstoriule cel bun, pre cela ce am pierdut ceasul acela și nu mă lăsa să pieiu până în sfârșit, ce-mi dă vréme de pocăință și mă miluiaște după mila ta cea mare, că tu singur ești unul îndurătoriu și mult milostiv, si ție trimitem în sus slavă, cu făr’ de începutulu-ți tată și cu preasfântul și bunul și făcătoriul de viiață duh, acum și pururea și în vecii vecilor, amin”.

extras din Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie