Fericirea stă întru cele înalte

0
386
Fericirea stă întru cele înalte

  • Fericit cel ce s-a făcut cu desăvârşire slobod în Domnul şi de tot ce e pământesc în această viaţă deşartă şi L-a îndrăgit pe Dumnezeu, Cel Unul Bun şi Preamilostiv.
  • Fericit cel ce s-a făcut lucrător al virtuţilor şi aduce, ca o ţarină roditoare, mare belşug de roade al vieţii celei în Domnul.
  • Fericit cel ce, stând în tot ceasul la dumnezeiasca strajă a rugăciunii ca un înger ceresc, are gânduri curate şi nu-l lasă să se apropie de el pe vrăjmaş, ca să nu îi ia sufletul în robie şi să nu îl depărteze de Dumnezeu Mântuitorul.
  • Fericit cel ce a îndrăgit lumina sfinţeniei şi nu şi-a spurcat înaintea Domnului trupul său cu faptele cele de ruşine ale vicleanului.
  • Fericit cel care are în sine întotdeauna aducerea aminte de Dumnezeu, fiindcă unul ca acesta este pe pământ ca un înger ceresc, neîncetat aducând slujbă Domnului cu frică şi cu iubire.
  • Fericit cel ce iubeşte din tot sufletul pocăinţa, care îi mântuieşte pe păcătoşi, şi nu se îndulceşte de păcat, ca să nu se arate nerecunoscător către Mântuitorul nostru Dumnezeu.
  • Fericit cel ce, ca un ostaş viteaz care păzeşte comorile împăratului, îşi păzeşte sufletul şi trupul fără de prihană în Domnul.
  • Fericit cel ce, ca un înger ceresc, are gânduri curate şi cu gura sa Îl cântă pe Cel ce are stăpânire peste toată suflarea.
  • Fericit cel ce s-a făcut asemănător cu serafimii şi heruvimii şi niciodată nu se leneveşte să aducă slujbă duhovnicească, slavoslovindu-L cu glas netăcut pe Domnul.

Sfântul Teofan Zăvorâtul
(PSALTIRE sau cugetări evlavioase şi rugăciuni scoase din facerileSfântului Efrem Sirul
şi aşezate după rânduiala Psalmilor lui David, Psalmul 1. Editura Sophia 2011)

Iubiţi credincioşi, rândurile pe care le-aţi citit mai sus sunt izvorâtoare de trezvie întru pocăinţă!

Şi spun acest lucru cu riscul ca frăţiile voastre să mă contraziceţi, deoarece fiecare fragment începe prin cuvântul „Fericiţi”. Această stare de fericire, care nu poate fi întâlnită decât după învierea de după moarte, este un rezultant al pocăinţei; adică sunt vrednici de împărăţia cerurilor cei care au reuşit printr-o aspră nevoinţă să redobândească curăţenia sufletească primită la Taina Sfântului Botez, cei care au răspuns chemării Mântuitorului de a-L urma întru suferinţă. Fiul lui Dumnezeu, în timpul activitaţii Sale mesianice, a săvârşit multe minuni, dar până nu S-a lăsat îmbrăţişat de Cruce, nu şi-a putut deschide braţele spre întoarcerea către El. Nevoinţa este refuzul de a trăi după bunul nostru plac pătimaş. Nevoinţa este refuzul nostru de a îndrăgi orice altceva decât pe Dumnezeu. Nevoinţa este renunţarea la bucuriile pământeşti care sunt doar stări de moment, de cele mai multe ori legate de înrobirea noastră în păcat, în schimbul fericirii veşnice. Viaţa noastră trebuie să fie o permanentă răstignire a omului celui vechi şi bolnăvicios care îmbracă cuvintele de laudă aduse lui Dumnezeu într-o tuse sufletească netratată la timp. Este necesar să smulgem buruienile, dar mai important, să schimbăm uneltele de lucru, pentru că noi obişnuim să punem îngrăşământ la rădăcina neghinei, şi ierbicid  la puţinele fapte bune de la care am mai putea lua încă sămânţa. Nu vă descurajaţi căutând a vă justifica. Important este să vă apucaţi de treabă, iar dacă veţi da dovadă de o adevărată râvnă, Harul Duhului Sfânt vă va răpi oboseala şi vă va răcori cu pace sufletească. Apoi iar va pleca pentru o vreme ca să vadă în ce măsură recunoaşteţi puterea Numelui lui Dumnezeu în munca voastră… Nu aveţi râvnă? Acest lucru semnifică faptul că nu sunteţi suficient de întăriţi în credinţă, sau nu credeţi cu adevărat. Or această crediţă poate fi dobândită printr-o ploaie de rugăciune trimisă lui Dumnezeu pentru a veni în ajutor cu gânduri păstratoare de curăţenie care să nu răspundă invitaţiei diavoleşti de a vă întina osteneala cu cele de ocară. Iubirea este Legea Raiului, căci îţi lărgeşti inima pentru a primi lumea în ea. Iar ca aceasta să fie adevărată, trebuie să o întreţi la foc aprig de pocăinţă. Acolo se mistuie îndrăzneala de judecată, acolo se îndulceşte mila pentru semenii noştri. Avem un paznic – Îngerul păzitor – ostaş aflat mereu pe câmpul de luptă şi nici nu ne pasă de mulţimea rănilor sale din dragoste pentru noi. Dacă ar fi purtător de trup, probabil că şi-ar da şi viaţa pentru mântuirea noastră. Să ne folosim de lucrarea sa împărtăşindu-i iubirea prin cuvinte de mulţumire şi laudă trimise lui Dumnezeu. Dragii mei, atunci când ne-am botezat ne-am debarasat în mod gratuit de păcatul strămoşesc, am primit pecetea Duhului Sfânt, dovada că suntem hristofori – „purtători de Hristos” şi învitaţia la sfinţenie. Deci să nu rămânem indiferenţi la aceasta şi să răspundem cu vitejie pentru a ajunge la timp şi pentru a nu risca să primim ca răspuns: „Adevărat vă spun: Nu vă cunosc pe voi!” Mat. 25:12. Amin!

Cu supunere întru Domnul,
RamonaBV