După miezul nopţii, Toamna

0
477
După miezul nopţii, Toamna

După miezul nopţii, toamna
Când natura oboseşte,
Un monah cu ochi ca raiul
Cu iubire o cădeşte.

Lacrimi picură în flori
Ca să nu se ofilească,
Rugăciuni pe frunze-aşterne
Să învie şi să crească.

Ca orfan să nu se simtă
El ofteaz-odat’ cu vântul
Şi cu păsările zboară
Când îl oboseşte gândul.

Plâns e tot pe dinăuntru
Se îngână cu tăcerea
Să nu tulbure suflarea
Când îşi cântă privegherea.

Cu supunere întru Domnul,
RamonaBV