Cu un procentaj de 95%, sarbii reusesc sa fie una dintre cele mai credincioase natiuni din Europa

0
261
 Cu un procentaj de 95%, sarbii reusesc sa fie una dintre cele mai credincioase natiuni din Europa
Un cotidian din Belgrad relatează  că sârbii reprezinta una dintre cele mai religioase naţiuni din Europa, şi adăuga faptul că 95% din populaţie s-a declarat religioasă.

Ziarul „Noutăţi de Seară” i-a cerut Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Sârbe (SPC), să comenteze aceste „date uimitoare”, conform cărora naţiunea sârbă este „religioasă prin natura sa”.

 

„După decenii de ateism aplicat societăţii noastre, oamenii au apelat la Biserică. Ispitele la care Statul nostru a fost expus în ultimii ani, au contribuit şi ele la consolidarea credinţei noastre”, citează jurnalul o sursă din SPC.

Ministrul pentru Religie şi Diaspora, Srećković Srđan, a formulat şi el observaţii cu privire la acest raport, spunând că Statul şi Biserica sunt şi vor rămâne separate, dar menţionând că, pentru sârbi, identitatea naţională şi religioasă sunt unul şi acelaşi lucru.

Între timp, în oraşul Novi Sad, Societatea Civilă a Ateilor din Serbia a declarat că datele oficiale ar fi fost incorecte. Ateii cred că numărul non-religioşilor sârbi ar fi fost de fapt unul mult mai mare.

„Între 15% şi 20% din cetăţenii noştri nu sunt religioşi”, susţine asociaţia lui Andrija Šrek.

Šrek a declarat că datele recensământului anterior nu au fost nici ele corecte, acuzându-i pe „unii funcţionari angajaţi în acest proiect că formulează întrebările astfel încât ele să sugereze cetăţenilor să se declare ca fiind religioşi”.

Corect ar fi sa reamintim, insa, aici, ca anul trecut, raportul Departamentului Statelor Unite ale Americii remarca faptul că Constituţia Sârbă garantează libertăţile religioase, precum şi faptul că populaţia ţării era formată din circa… 85% creştini-ortodocşi sârbi, 5% romano-catolici, 3% musulmani şi 1,5% protestanţi, mai informează Serviciul de presă LONews, al Agentiei de Stiri Lacasuri Ortodoxe.

stiri.lacasuriortodoxe.ro