CREDINŢA ASTĂZI, E CREDINŢĂ ÎN PROGRES, NĂDEJDEA – ÎN REALIZĂRILE ŞTIINŢEI, IAR DRAGOSTEA – UN EGOISM PROFUND…

0
699

CREDINŢA ASTĂZI, E CREDINŢĂ ÎN PROGRES, NĂDEJDEA – ÎN REALIZĂRILE ŞTIINŢEI, IAR DRAGOSTEA – UN EGOISM PROFUND…

Vom permite să fim amăgiţi sau vom lupta pentru adevăr. Despre toleranţă…

Omul a devenit omnivor. Nimic nu-l opreşte, şi nici nimic nu-l sperie. Poate se strâmbă puţin, dar „înghite” tot ce i se propune, mai ales dacă este şi filmat.

I se va spune : «uite aici trebuie să săruţi, aici să te ţii puţin, aici nu ar fi rău să îngenunchezi. Toate pentru fericirea ta», — şi va îndeplini. Va proba orice ca haină. Pe fonul la orice prostie va poza. Orice beţişor aromatizat va aprinde şi în faţa la oricare idol.

Şi toate acestea de la golul din interiorul său şi din acea micşorare a spaţiului în timp numită globalizare.

Aşa şi se mişcă în acest spaţiu diminuat omul pustiit şi gol de dinăutru – un important reprezentat al civilizaţiei occidentale. El e proprietarul banilor grei pe care-i deţine şi posesorul unui vast timp neocupat de nimic. Are acces la orice informaţie pe care şi-ar dori-o, dar în loc să-şi formeze o părere, o viziune proprie despre lumea înconjurătoare a acumulat doar nişte fraze „economie de piaţă”, „libertatea persoanei”, „atac terorist” şi „grija de mediu” …

Acest strănepot al civilizaţiei creştine mai posedă cuvintele folosite şi cu trei – patru sute de ani în urmă: credinţă, nădejde, dragoste. Dar aceasta e deja o «credinţă în progres», «nădejdea în realizările ştiinţifice» şi «dragostea de sine». Lupta pentru adevăr a evoluat la el în lupta pentru pieţile de desfacere. Iar o parte a unui tot întreg nu se mai simte într-un drum al crucei sau în biserică, dar doar pe un stadion şi la urna de votare.

Acest om drăguţ îndrăgeşte mult animalele, dar doar de atât că nu iubeşte oamenii, dar că totuşi trebuie să iubeşti măcar pe cineva. Smerenia el a numit-o înjosire, iar mândria – virtute. Şi pierzând deja orice interes pentru adevăr, a ajuns la concluzia că nici nu există acest adevăr şi deci fiecare îşi are dreptatea sa.

Această ideie ticăloasă a devenit realizarea sa şi a numit-o – toleranţă.

Dar ce-i va spune acestui reprezentant al lumii albe, civilizate şi mândre restul lumii — adică partea sa exotică, diversă şi „necivilizată”? În multe limbi, dar una şi aceeaşi : « Vin-o la noi, tratează-te cu remediile noastre naturiste. Dansează noaptea pe plajele noastre. Fotografiază-te pe fonul ruinilor templelor noastre. Şi plăteşte-ne pentru asta».

El îi va zice încet, aplecându-se asupra pantofilor turistului alb, pe care-i curăţă:

— În curând noi singuri vom veni la tine. Muţi dintre ai noştri deja sunt la voi. Dar acesta e doar începutul. Noi vom locui în oraşele tale şi vom învăţa în universităţile tale. Tu ai bani, mulţi bani. Noi avem nevoie de ei şi de tehnologiile tale. Tu ai devenit leneş, acomodat cu comfortul, iar noi nu am pierdut abilitatea de a munci. Noi ştim să-ţi zâmbim, dar şi să-l dispreţuim pe cel căruia-i zâmbim. Noi ştim să luăm ceea ce ni mai cade de la tine printre degete, dar şi să te dispreţuim şi pentru aceasta. Noi de o sută de ori ne vom apleca până-n pământ, dar odată ne vom îndrepta, iar tu te vei apleca, dar deja fără şansa de a reveni la normal.

Noi te urâm chiar şi atunci când învăţăm la universităţile tale. Noi am învăţat să purtăm cravata exact ca tine, dar şi de aceasta te urâm. Noi studiem alături de limba mamei şi limbele altor mame, dar doar pentru a te blestema în toate limbile. Prea mult te-ai distrat, te-ai răsfăţat şi ai supus. Acest timp se sfârşeşte. Tu nu mai ai suflet, şi în sistemul tău de coordonate, nu există alt punct de reper cu excepţia egoismului. De atât şi nu ai nici un sprijin. Atunci când vei muri, ba nu, chiar când vei cădea, distrus de desfrânare, beţii şi propria deşertăciune, numărul persoanelor care va dori să-şi şteargă picioarele de tine va fi atât de mare, că pe veci vei fi una cu pâmântul…

Dar strănepoţii civilizaţiei creştine nu aud aceste ameninţări.

Şi nu doresc şă-şi aducă aminte de adevăr şi să-i facă loc în propriul suflet. Civilizaţia în care trăim, realizărilor căreia ne închinăm ca în faţa idolului lui Nabuchodonosor şi ne târâm în colb, e o civilizaţie indiferentă faţă de adevăr. O civilizaţie a urmaşilor lui Pilat, personajul evanghelic indifirent şi laş, părtaş al răstignirii Mântuitorului. Dar să ţinem minte, că mai devreme sau mai târziu orice neadevăr ajunge la sfârşitul său logic. În Ziua Judecăţii cerul se va strânge ca un pergament. O mare tragedie o aşteaptă pe slava deşartă şi amăgitoare a lumei de azi.

Vor fi de neînvidiat atunci „pilaţii” mari şi mici, dar şi acele suflete care sunt gata să-i lege şireturile boierului european. Numai pentru acet gest vor fi pedepsiţi, alături de cel căruia tindeau să i-l presteze.

Şi să mă credeţi – Ziua Judecăţii e inevitabilă. Dumnezeu ne e asemănător nouă. Această toleranţă a noastră îi va lipsi la sigur.

Traducere Lozan Natalia

Articol apărut în original pe siteul

www.pravoslavie.ru