Cimitirul, care e mereu cu tine

0
253

Cimitirul, care e mereu cu tine

Cât e de plăcut să stai întins în pat , citind şi minundu-te de vieţile sfinţilor expuse în Pateric …

În viaţă mereu există loc pentru fapte măreţe. Şi mereu există posibilitatea alegerii. Spre exemplu:

Deşteptarea

* O posibilitate e să-ţi faci semnul crucii şi sprinten să părăseşti aşternutul pentru rugăciunea de dimineaţă.
* O alta, e să-ţi faci semnul crucii, şi să te întorci pe cealaltă parte, meditând la posibilitea petrecerii timpului de după-amiază la cumpărăturile pe care ai vrea să le faci.

Hrana sufletului şi a trupului

* După risipirea gândurilor lumeşti, să te rogi cu atenţie.

* Sau doar să treci cu vederea cuvintele memorate, totodată făcându-ţi planurile pentru ziua ce abea începe.

Acum despre cele plăcute:

* După rugăciune să-ţi pregăteşti un mic dejun folositor, care ar include un terci, şi care nu ţi-ar răpi mai mult de o jumătate de oră.

* Sau ca „să nu te reţii prea mult” îţi faci nişte tartine în grabă şi apoi trecând pe lângă televizor îl conectezi. Şi … ce noroc! —  un proiect special al canalului  «Animal planet» despre o specie foarte rară de antilope … Şi o oră deja a şi trecut.

Dragostea faţă de semeni.

* După dejun aranjezi toate şi eşti gata de plecare.
* Sau după dejun, înţelegând că deja oricum te reţii prea tare, cu telefonul în mână mai petreci o oră în fotoliu.

Telefonul ne dă şi el posibilitatea de a alege:

* Să-ţi suni rudele şi să te interesezi cum o mai duc şi în caz de nevoie să le ajuţi în soluţionarea problemelor.

* Sau să peteci ore în şir discutând cu prietena despre reducerile sezoniere. Da, şi neapărat să-i relatezi şi depre biata antilopă, neuitând şi alte momente privite la televizor.

Problema întregii vieţi.

* Ajungând la finalul discuţiei, poţi să îmbraci hainele pregătite de cu seară şi să mergi la servicu.

* Sau să-i promiţi prietenei că revii cu un sunet de la serviciu şi să petreci în poziţia gânditorului lui Roden încă vreo jumătate de oră în faţa dulapului cu haine. Urmând încă 30 de minute de probe şi dezamăgiri. Concluzia finală fiind că nu ai ce purta şi cu moralul la pământ să pleci totuşi la serviciu.

Povara grea a muncii

* La serviciu poţi să-şi faci un plan pe ziua curentă şi să treci la înfăptuirea lui…
* Sau poţi începe ziua de muncă mai puţin obişnuit! Spre exemplu de la degustarea unui nou sortiment de ceai — oricum în curând e ora mesei şi nu mai are rost efortul depus. Şi să mai discuţi şi cu colegii cu care nu te-ai văzut tocmai… de ieri. Într-un colectiv doar nu există doar muncă şi numai muncă …

Ca să vezi, e deja şase! E timpul să alegi scenariul pentru seară! Şi e cea mai minunaută parte a zilei :

* Nu ar fi rău să ai grijă de nepoţi, permiţându-i surorii să să-şi rezolve careva probleme.
* Sau să-ţi face cadou o seară petrecută cu o carte plină de adevăr şi înţelepciune. Cum ar fi acelaşi Pateric, rămas neterminat … Câte lucruri minunate poţi citi din el : «Cine îşi doreşte lucruri măreţe, nu se ocupă cu cele neînsemnate» — a zis Efrem Sirin. Sau uite şi alte rânduri : «Nimeni nu ne va întoarce timpul pe care-l vom pierde»…

Noi nu ne putem alege culoarea ochilor, nici fraţii mai mici şi nici soacra. Cineva chiar spune că în genere nu avem nici o alegere în viaţă. Dar de ce atunci fiecare seară îmi aduce povara care constă din alegerile greşite în cele mai simple situaţii, care mi le aduce viaţa. Oare nu de atât, că existau şi alte modalităţi şi hotărâri şi care la sigur îmi erau cunoscute?  Oare nu de atât că eram liberă să aleg şi ce era mai bine, mai corect, mai ziditor …

Odată am citit nişte cuvinte: «Şirul format din cele nealese, lista enormă de şanse nefolosite, oameni, relaţii, cuvinte, locuri, şi fapte, dar şi simţiri şi trăiri se acumulează întru-un „unreal” al tău. Toate acestea sunt nerealizate, şi deci fără de sfârşit. Este cimitirul, care e mereu cu tine».

… Atât cât mai îngrop în acest cimitir ziua mea de «ieri», ceasul bate ora douăsprezece. După geam se naşte o nouă zi.

Nimeni nu-mi va întoarce această zi, dacă eu o voi pierde.

Traducere Natalia Lozan
Articol apărut în original pe siteul