Sfântul Prooroc Moise, văzătorul de Dumnezeu

0
1313
Sfântul Prooroc Moise,
văzătorul de Dumnezeu

Murind Iosif în pămîntul Egiptului, neamul lui Iacov, tatăl lui, nu după multe sute de ani s-a înmulţit atîta, încît tot pămîntul acela s-a umplut de poporul israelit, iar la războaie puteau să fie dintr-înşii cîte şase sute de mii de bărbaţi. Atunci împăratul Egiptului, temîndu-se ca nu cumva, sfătuindu-se cu vrăjmaşii lor, să piardă pe egipteni de pe pămînt, a poruncit dregătorilor săi să chinuiască pe poporul lui Israel în toate chipurile şi cu slujbele şi cu bătăile. Pentru că din sudorile lor cele cu multă osteneală au zidit nişte cetăţi nu atîta pentru trebuinţă, cît pentru mărire deşartă şi pentru ca pînă în sfîrşit să împuţineze neamul evreilor. Însă pe cît îi chinuia şi-i muncea mai mult, pe atîta ei se înmulţeau, pentru că nu putea să-i împuţineze oamenii, pe aceştia pe care Dumnezeu a voit a-i înmulţi şi a-i mări. Şi deşi împăratul poruncea moaşelor egiptene ca pe tot pruncul evreiesc ce se năştea parte bărbătească să-l ucidă, moaşele, temîndu-se de Dumnezeu, pe partea bărbătească o cruţa. Atunci împăratul a dat poruncă în tot pămîntul Egiptului, ca oricine va vedea prunc evreu, parte bărbătească, să-l ia şi să-l arunce în rîu.
În acea vreme era un om din seminţia lui Levi, anume Avram, avînd femeie din aceeaşi seminţie – anume Iohabeta. Aceştia, mai înainte de acea vreme, au născut un fiu, Aaron, şi o fiică, Mariami.
În acea vreme singură şi cumplită cînd se ucideau pruncii, născu un prunc, parte bărbătească, pe care văzîndu-l foarte frumos, plîngea pentru dînsul. Ştiind porunca împărătească, de a ucide pe toţi pruncii neamului evreu, l-au ascuns pe el la dînşii trei luni. Şi de vreme ce nu mai puteau să-l ascundă pe el, mama sa i-a făcut un sicriaş de papură, l-a uns cu răşină şi cu smoală, a pus pruncul într-însul şi l-a aşezat pe el în margine lîngă fluviul Nil. Şi păzea sora lui de departe ca să ştie ce i se va întîmpla pruncului.
După rînduiala lui Dumnezeu s-a pogorît atunci fiica lui faraon ca să se scalde în Nil, iar slujnicele ei umblau pe lîngă apă şi văzînd un sicriaş în margine, a trimis o slujnică de l-a luat. Deschizîndu-l, a văzut un prunc frumos plîngînd în sicriaş şi fiindu-i milă de el fiicei lui faraon, a zis: „Acesta este dintre pruncii evreieşti”. Vrînd să-l aibă pe el de fiu, a poruncit să-i caute o doică. Deci, scrie Iosif Flavius, i s-au adus multe doici egiptene şi n-a voit pruncul să sugă din pieptul lor. Atunci s-a apropiat Mariami de fiica lui faraon, căreia îi şi slujea, şi i-a zis: „Dacă voieşti, stăpînă, să-ţi chem ţie o femeie hrănitoare de la evrei, ea va hrăni pruncul”. Şi i-a zis ei fiica lui faraon: „Mergi şi cheamă!” Şi ducîndu-se copiliţa, a chemat pe mama pruncului. Şi a zis către dînsa fiica lui faraon: „Păzeşte-mi pruncul acesta şi mi-l hrăneşte, iar eu îţi voi plăti ţie”.
Deci a luat femeia pruncul pe mîini şi îndată, cu dragoste, s-a alipit de dînsa ca de mama sa, iar ea l-a hrănit. Apoi, după ce a crescut pruncul, l-a dus pe el la fiica lui faraon, care îl iubea foarte mult, fiindcă pruncul era foarte frumos, şi l-a rugat pe tatăl său ca să-i fie ei în loc de fiu. Şi i-a pus lui numele de Moise, zicînd: „Din apă l-am scos pe el”, pentru că „Moise” în egipteană înseamnă „apă”. Se scrie despre dînsul în istorii vechi că odată l-a dus pe el fiica lui faraon la tatăl său. Jucîndu-se cu copilul, faraon a pus pe capul lui coroana cea împărătească pe care era cioplit un idol mic. Iar pruncul, apucînd coroana de pe cap, a aruncat-o la pămînt şi a călcat-o cu picioarele, lucru pe care l-a văzut împăratul şi cei ce erau lîngă dînsul. Un preot bătrîn care avea înştiinţare de la vră-jitori că atunci cînd se va naşte povăţuitorul poporului israelitean multe pedepse va lua Egiptul, l-a sfătuit pe faraon să poruncească să ucidă pe pruncul acela, ca nu cumva, crescînd, să aducă vreo primejdie asupra pămîntului lor. Dar Domnul, vrînd să-Şi împli-nească voia Sa după rînduială, au grăit alţii împotrivă, cum că pruncul cel fără de răutate a făcut aceasta din neştiinţă.
Vrînd să ispitească ştiinţa şi răutatea lui, aduseră la dînsul un cărbune aprins pe care, luîndu-l, l-a băgat în gură şi şi-a ars limba, pentru aceea era zăbavnic la limbă. Iar după ce a mai crescut, a pus lîngă dînsul fiica lui faraon filosofi aleşi egipteni ca să-l înveţe toată înţelepciunea. Şi era copilul isteţ la minte, întrecînd în puţină vreme pe dascălii săi, fiind iubit împăratului şi tuturor celor din palatele împărăteşti. Iar cînd a fost înştiinţat de neamul său că era evreu, a început a cunoaşte pe unul Dumnezeu care este în ceruri Ziditorul a toată făptura, pe care evreii îl cinsteau, iar de pă-gînătatea egipteană se îngreţoşa.
Scriu unii că atunci cînd năvăliseră etiopienii asupra Egiptului, Moise, fiindcă devenise bărbat desăvîrşit, a fost ales de toţi egiptenii să fie povăţuitor oştilor, care au şi bătut pe etiopieni cu vitejia sa. Şi pentru această vitejie împăratul Egiptului, în loc să-i arate dragoste, l-a urît pe el, pentru că unii dintre jertfitorii egipteni prooroceau după magia lor că acesta va să aducă primejdii asupra Egiptului şi sfătuiau pe împărat să-l ucidă. Ascultîndu-i, împăratul a gîndit să ucidă pe Moise, însă nu a făcut aceasta degrabă, nevrînd să mîhnească pe fiica sa, dar căuta pricină asupra lui şi vreme potrivită.
În zilele acelea, ieşind Moise la fraţii săi, la fiii lui Israel şi cunoscînd durerea lor, a văzut pe un egiptean bătînd pe un evreu. Căutînd încoace şi încolo, n-a văzut pe nimeni şi, ucigînd pe acel egiptean, l-a ascuns în nisip. Apoi, ieşind a doua zi, a văzut doi bărbaţi evrei bătîndu-se şi a zis celui ce năpăstuia pe celălalt: „Pen-tru ce-l baţi tu pe aproapele tău?” Iar el a zis: „Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Oare, voieşti să mă ucizi şi pe mine aşa cum ai ucis ieri pe egipteanul acela?” Şi s-a temut Moise, auzind că nu s-a tăinuit uciderea cea făcută. Deci a auzit faraon de pricina aceasta şi încerca să-l ucidă pe Moise. Şi s-a dus Moise de la faţa lui faraon şi s-a sălăşluit în pămîntul Madiamului, dar, ostenind pe cale, a şezut lîngă o fîntînă. Şi iată şapte fiice ale lui Iotor, preotul Madiamului, păscînd oile tatălui lor, veniră la fîntînă şi, scoţînd apă, turnau în jghiaburi ca să adape oile.
Venind păstorii de la alte oi le izgoneau pe ele. Apoi, sculîndu-se, Moise le-a apărat de acei păstori, le-a turnat lor apă şi le-a adăpat oile. De aceasta au spus fiicele tatălui lor Iotor, zicînd: „Un om egiptean ne-a apărat pe noi de păstori şi ne-a adăpat oile noastre”. Iar Iotor a primit pe Moise în casa sa şi i-a dat lui de fe-meie pe Semfora, fiica sa, şi cu dînsa a născut doi fii; pe cel dintîi l-a numit Girsam, zicînd „că nemernic sînt în pămînt străin”; iar pe celălalt l-a numit Eliazar, zicînd „că Dumnezeul părintelui meu este ajutătorul meu şi m-a izbăvit din mîinile lui faraon”.
După trecerea a multe zile a murit împăratul Egiptului şi au suspinat fiii lui Israel în Egipt de greutăţi şi au strigat şi s-a suit la Dumnezeu strigarea lor de împilare. A auzit Dumnezeu suspi-nul lor şi şi-a adus aminte de aşezămîntul Său cel făcut cu Avraam, cu Isaac si cu Iacob şi, căutînd Dumnezeu spre fiii lui Israel, a voit să-i izbăvească pe ei.
Iar Moise păştea oile lui Iotor, socrul său, şi mîna oile la pă-şune şi a mers în muntele Horeb. Aici i s-a arătat lui îngerul Domnului în văpaia focului din rug. Şi vedea Moise că rugul ardea cu foc şi nu se mistuia şi a zis: „Trecînd alăturea voi vedea această mare vedenie”. Şi l-a strigat Domnul din rug: „Moise, Moise!” Iar el a zis: „Ce este, Doamne?” Şi i-a zis Domnul: „Să nu te apropii aici. Scoate-ţi încălţămintele din picioarele tale, că locul pe care stai tu este pămînt sfînt”. Şi i-a zis lui: „Eu sînt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacob. Am văzut chinuirea poporului Meu din Egipt şi strigarea lor am auzit. Că ştiu durerea lor şi M-am pogorît să-i scot pe ei din mîna Egiptului, să-i iau din pămîntul acela şi să-i duc pe ei în pămîntul cel bun, în pămîntul în care curge lapte şi miere. Iar tu vino ca să te trimit la faraon, împăratul Egiptului, şi vei scoate pe poporul Meu, pe fiii lui Israel din pămîntul Egiptului”.
A zis Moise către Dumnezeu: „Cine sînt eu ca să merg la faraon şi să scot pe fiii lui Israel din pămîntul Egiptului?” Şi mult se ruga lui Dumnezeu ca să nu-l trimită pe el, „că sînt slab în glas şi zăbavnic la limbă”. Dar Domnul i-a făgăduit că va fi cu dînsul; încă i-a făgăduit că şi pe Aaron, fratele lui, îl va trimite cu dînsul. Atunci Moise, mergînd la Iotor, a cerut să meargă în Egipt ca să-şi cerceteze fraţii. Şi i-a zis Iotor: „Mergi sănătos”. Şi s-a dus Moise în calea sa netemîndu-se de nimic, că împăratul acela care a vrut să ucidă pe Moise murise şi toţi cei ce căutau sufletul lui muriseră. Şi a ieşit întru întîmpinarea lui Moise, după porunca lui Dumnezeu, Aaron Levitul şi, întîmpinîndu-se, s-au sărutat amîndoi. Şi a spus Moise lui Aaron toate cuvintele Domnului. Apoi, intrînd în Egipt, a adunat pe toţi bătrînii fiilor lui Israel şi le-au spus lor toate cuvintele acelea pe care le auziseră de la Domnul. Şi făcură semne înaintea poporului şi le-a crezut poporul şi s-au bucurat că a cercetat Dumnezeu pe fiii lui Israel şi a căutat spre necazul lor.
După acestea au intrat Moise şi Aaron la faraon şi i-au zis lui: „Acestea grăieşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Dă libertate poporului Meu, ca să-Mi facă Mie praznic în pustie”. Şi a zis fa-raon: „Cine este Dumnezeul lui Israel al cărui glas să-l ascult? Nu ştiu pe Domnul acela şi pe Israel nu-l voi elibera”. Şi a poruncit ca pe poporul evreilor să-l chinuiască cu mai multă slujbă, dîndu-le şi multe bătăi că şed fără lucru de aceea vorbesc, ca să meargă să jertfească dumnezeului lor. Atunci poporul fiind chinuit mai cu amar, striga asupra lui Moise şi a lui Aaron: „Să vadă Dumnezeu şi să vă judece pe voi, că aţi făcut urît duhul nostru înaintea lui faraon şi înaintea slugilor lui, ca să daţi sabie în mîna lui să ne ucidă pe noi”.
Iar Moise, întărindu-se de Dumnezeu, a intrat iar cu Aaron la faraon, zicînd: „Domnul Dumnezeul evreilor m-a trimis la tine, grăind: Liberează pe poporul Meu!” Iar ca să înţeleagă faraon că sînt trimişi de la Dumnezeu, începură a face semne. Şi a aruncat Aaron toiagul înaintea slugilor lui şi s-a făcut şarpe. Deci a chemat faraon pe înţelepţii Egiptului şi pe vrăjitori şi făcură şi vrăjitorii Egiptului cu toiegele lor asemenea şi a aruncat fiecare toiagul său şi s-au făcut şarpe; şi a înghiţit toiagul lui Aaron toiegele acelora. Şi s-a învîrtoşat inima lui faraon şi nu i-a ascultat, precum le-a grăit lor Domnul şi n-a voit să elibereze poporul pentru că s-a împietrit inima lui. Atunci, după porunca lui Dumnezeu, a început a aduce pedepse asupra pămîntului Egiptului.
Cea dintîi pedeapsă a fost aceasta: Luînd Aaron toiagul său a lovit apa rîului înaintea lui faraon şi înaintea slugilor lui şi s-a prefăcut toată apa rîului în sînge şi peştii cei din rîu au murit şi s-a împuţit rîul şi nu puteau egiptenii să bea apă din el. A doua pedeapsă au fost broaştele. A întins Aaron mîna spre apele Egiptului şi a scos broaşte care au intrat prin case şi prin odăile cele de culcat, pe aşternuturi şi în casele slugilor lor, ale poporului lor, în aluat şi în cuptor, la împărat, la slugile lui şi la oamenii lui au intrat broaştele. Şi a scos pămîntul lor broaşte care, după porunca lui Moise, au fost omorîte şi egiptenii le-au adunat grămezi, grămezi şi s-a împuţit tot pămîntul Egiptului de broaştele care muriseră şi pu-treziseră.
A treia pedeapsă au fost ţînţarii care au înţepat pe oameni şi pe dobitoace şi au intrat la faraon, în casele lui şi la robii lui şi tot nisipul era plin de muşiţă în tot pămîntul Egiptului. A patra pe-deapsă au fost muşte cîineşti. A cincea pedeapsă, moarte foarte mare în toate dobitoacele pămîntului Egiptului. A şasea pedeapsă, bubele cele cu puroi, care se iveau la oameni şi la dobitoace. A şaptea pedeapsă, grindină şi foc arzător cu piatră; şi a ucis piatra în tot pămîntul Egiptului de la om pînă la dobitoc şi toată iarba şi toţi copacii cei din cîmpii i-au sfărîmat piatra. A opta pedeapsă erau lăcustele şi omizile care au mîncat tot rodul pămîntului Egiptului. A noua pedeapsă a fost întuneric în tot pămîntul Egiptului trei zile, întuneric pe care nu putea focul să-l lumineze şi nimeni nu l-a văzut pe fratele său trei zile şi nu s-a sculat nimeni de pe patul său trei zile. A zecea şi cea mai de pe urmă pedeapsă a fost moartea celor întîi născuţi ai Egiptului. Toate pedepsele acestea se aduceau asupra lor de la Dumnezeu prin Moise şi prin Aaron, dar nici una din ele nu a vătămat pe evrei, ci numai pe egipteni, pentru că nu voia faraon să elibereze poporul lui Dumnezeu. Deşi de multe ori făgăduia să-l libereze, înspăimîntîndu-se de pedepse, cînd slăbeau acestea, îndată se învîrtoşa inima lui şi nu-i libera, pînă la a zecea pedeapsă. Dar mai înainte de a zecea pedeapsă, precum le-a poruncit lor Moise, au cerut fiii lui Israel de la egipteni vase de argint şi de aur şi haine de mult preţ, cîte au putut să ducă cu dînşii; şi a făcut Moise poporului Pasca, învăţîndu-i pe ei cum trebuia să mănînce mieluşelul cu al cărui sînge se ungeau pragurile uşilor lor. Şi în miezul nopţii Domnul a ucis pe tot cel întîi născut în pă-mîntul Egiptului, de la întîiul născut al lui faraon, cel ce şedea pe scaun, pînă la întîiul născut al roabei celei din groapă şi pînă la tot întîiul născut al dobitoacelor, iar ale evreilor toate erau intregi.
Deci s-a sculat faraon noaptea şi toţi robii lui şi toţi egiptenii; şi a fost ţipet mare în tot pămîntul Egiptului, că nu era casă în care să nu fie mort. Şi a chemat faraon pe Moise şi pe Aaron noaptea, şi le-a zis: „Sculaţi-vă şi vă duceţi de la poporul meu şi fiii lui Israel. Să mergeţi şi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru precum ziceţi. Şi oile şi dobitoacele voastre, luîndu-le, duceţi-vă!” Şi îi si-leau egiptenii pe evrei cu sîrguinţă, ca să-i surpe de pe pămînt, pentru că, ziceau, noi toţi vom muri pentru dînşii”.
Deci au ieşit israeliţii, luîndu-şi făina mai înainte de dospirea aluatului, că n-au putut să-şi gătească hrana de cale din cauza grabei egiptenilor care îi şi rugau, îi şi sileau pe dînşii să se ducă mai curînd. Şi ieşiră cu argint şi cu aur şi cu bogăţie multă şi nemernici mulţi au ieşit cu dînşii şi oi şi boi şi dobitoace foarte multe. Şi erau bărbaţi pedeştri ca la şase sute de mii, afară de copiii cei de casă, şi de bătrînii care mergeau cu dînşii. Încă a luat Moise şi oasele lui Iosif cu sine. Pentru că Iosif, murind în Egipt şi văzînd înainte cu duh proorocesc ceea ce era să fie, a jurat pe fiii lui Israel cu jurămînt, zicînd: „În cercetarea cu care vă va cerceta Dumnezeu pe voi, să ridicaţi şi oasele mele de aici cu voi”.
Ducîndu-se evreii din pămîntul Egiptului, Dumnezeu era cu dînşii şi îi povăţuia ziua cu stîlp de nor, care le arăta lor calea, iar noaptea cu stîlp de foc, care îi lumina şi n-a lipsit stîlpul cel de nor ziua şi cel de foc noaptea înaintea întregului popor.
Înştiinţînd pe faraon, împăratul Egiptului, că a fugit poporul, s-a întors inima lui faraon şi a slugilor lui asupra poporului israelit şi a zis: „De ce am făcut aceasta, liberînd pe fiii lui Israel, ca să nu ne slujească nouă?” deci a înhămat faraon la căruţele sale şi a adunat cu sine tot poporul, a luat şase sute de căruţe alese, toţi caii Egiptului şi voievozi peste tot şi a alergat în urma fiilor lui Israel şi i-a ajuns pe ei cînd erau aşezaţi lîngă mare. Dar n-au putut să năvălească peste dînşii, pentru că îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea pîlcurilor fiilor lui Israel, a mers dinapoia lor şi s-a luat şi stîlpul cel de foc de la faţa lor şi a stat dinapoia lor şi a intrat între tabăra egiptenilor şi între tabăra fiilor lui Israel şi au stat şi s-a făcut întuneric şi ceaţă şi a venit noaptea întru care şi-a întins Moise mîna sa cu toiagul spre mare şi a lovit Domnul marea toată noaptea cu vînt puternic dinspre austru şi a făcut marea uscată şi s-a despărţit apa. Şi au intrat fiii lui Israel în mijlocul mării pe uscat şi s-a făcut apa ca un zid de piatră şi ca un zid de stîncă. Iar egiptenii alergară şi veniră în urma lor pe aceeaşi cale, în mijlocul mării, toţi caii lui faraon şi carele şi călăreţii. Moise, după ce a trecut poporul, a stat pe ţărmuri şi iar şi-a întins mîna spre mare şi s-a aşezat apa dinspre zid la loc. Iar egiptenii fugeau pe sub apă şi i-a pierdut Dumnezeu pe egipteni în mijlocul mării, căci întorcîndu-se apa, a acoperit căruţele şi călăreţii şi toată puterea lui faraon şi nu a rămas dintr-înşii nici unul, iar fiii lui Israel au trecut pe uscat prin mijlocul mării. Şi i-a izbăvit Domnul pe fiii lui Israel în ziua aceea din mîinile egiptenilor şi au văzut fiii lui Israel pe egipteni morţi pe marginea mării pentru că i-au aruncat marea din sine. Şi s-a temut poporul de Domnul şi a crezut în Dumnezeu şi lui Moi-se, plăcutul Lui.
Atunci au cîntat Moise şi fiii lui Israel cîntarea aceasta Domnului, bucurîndu-se şi dănţuind pentru biruinţa ce s-a făcut cu mînă înaltă asupra egiptenilor: „Să cîntăm Domnului că cu slavă S-a preamărit, pe cal şi pe călăreţ l-au aruncat în mare”.
Moise a luat pe fiii lui Israel de la Marea Roşie şi i-a dus în pustiul Sur şi au mers trei zile prin pustie şi nu au aflat apă să bea. Şi au mers la Mera şi nu puteau să bea apă din Mera, că era amară; şi poporul cîrtea asupra lui Moise, zicînd: „Ce vom bea?” Şi Moise a strigat către Domnul şi Domnul i-a arătat lui un lemn pe care l-a băgat în apă şi s-a îndulcit apa şi au băut dintr-însa.
Aşa a călăuzit Moise poporul israelit prin pustietăţi felurite patruzeci de ani, mijlocindu-le lor toate bunătăţile de la Dumnezeu. Cînd au cîrtit pentru bucate, aducîndu-şi aminte de bunătăţile din Egipt, el a rugat pe Dumnezeu şi le-a plouat mană să mănînce şi le-a trimis cristei pînă s-au săturat. Cînd au cîrtit pentru băutură, el le-a scos apă din piatră: a lovit piatra şi a curs apă. Cînd a tăbărît asupra lor Amalic, el a cerut de la Dumnezeu biruinţă supra lui Amalic. Căci îşi ridica mîinile la rugăciune şi biruia Israel pe Amalic, pe care, pînă în sfîrşit l-a tăiat cu sabia. Şi de cîte ori au mîniat pe Dumnezeu în pustie, Moise L-a rugat pe Domnul pentru dînşii şi i-ar fi pierdut pe ei, de nu ar fi stat Moise, cel ales al Lui, cu inimă zdrobită înaintea Lui, ca să întoarcă mînia Domnului să nu-i piardă pe ei. Le-a dat lor şi lege scrisă pe lespezi de piatră, pe care le-a luat Moise, în munte, de la Dumnezeu, după ce postise patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Şi a grăit Domnul către dînsul faţă către faţă, ca şi cum ar grăi cineva către prietenul său. Şi a făcut cortul mărturiei din acoperăminte frumoase, de culori roşii mohorîte şi de vison şi chivotul legii, ferecat cu aur, în care a pus năstrapa cea de aur care avea mana şi toiagul lui Aaron ce a înfrunzit şi Tablele Legii. Iar deasupra chivotului a pus doi he-ruvimi de aur şi a aşezat toate cele spre jertfă şi spre arderea cea de tot. Le-a pus lor preoţi şi diaconi, învăţîndu-i pe ei rînduiala jertfei. Le-a aşezat lor praznice şi luni noi, învăţîndu-i pe dînşii judecăţile şi îndreptările.
După ce le-a aşezat rînduiala cea duhovnicească, s-a îngrijit şi de cea pămîntească. A ales bărbaţi puternici din tot Israelul şi i-a făcut pe ei mai mari peste o mie şi peste o sută şi peste cincizeci şi peste zece şi logofeţi de scrisori care judecau poporul în toate timpurile. Iar toate pricinile cele greu de dezlegat, le arătau lui Moise. Aceasta a făcut-o după sfatul lui Iotor, socrul său, care împreună cu Semfora, femeia lui Moise, cu averile lui şi cu cei doi fii ai lui, venise la dînsul din pămîntul Madiamului, în pustie, auzind despre dînsul, despre toate cîte a făcut Domnul cu el. Moise, primindu-l cu dragoste şi ospătîndu-l, i-a dat voie a merge cu pace la locul său.
Multe semne şi minuni a făcut robul lui Dumnezeu Moise şi a dat sfaturi şi a purtat de grijă poporului israelit. Despre acestea toate se scrie în cărţile lui – Ieşirea, Leviticul, Numeri, şi în A doua Lege. În aceste cărţi se cuprind, cu de-amănuntul, viaţa lui şi ostenelile pe care le-a suferit, povăţuind şi îndreptînd pe fiii lui Israel. Apoi, sosindu-i sfîrşitul, Domnul i-a vestit înainte mutarea lui din trup, zicînd: „Să te sui în muntele Avarim, care este în pă-mîntul lui Moab, în preajma Ierihonului, şi să vezi pămîntul lui Canaan, pe care Eu îl voi da fiilor lui Israel, spre stăpînire şi să te sfîrşeşti acolo”.
Mai înainte de sfîrşitul său, Moise a binecuvîntat pe fiii lui Israel, pe fiecare seminţie deosebit, proorocindu-le cele viitoare. După aceasta s-a suit în muntele în care i s-a poruncit să se suie, cel din care i-a arătat lui Domnul tot pămîntul Galaadului pînă la Dan şi tot pămîntul Neftalimului şi tot pămîntul lui Efrem şi al lui Manasi şi tot pămîntul Iudeei pînă la marea cea mai de pe urmă. Şi pustia şi satele cele dimprejurul Ierihonului, cetatea Finicienilor pînă la Sigor. Şi a zis Domnul către Moise: „Acesta este pămîntul pe care m-am jurat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicînd: Semin-ţiei voastre îl voi da pe el şi l-am arătat pe el ochilor tăi, însă acolo nu vei intra”.
Şi s-a sfîrşit acolo Moise, robul Domnului, în pămîntul lui Moab, după cuvîntul Domnului. Şi-l îngropară pe el aproape de casa lui Fogor şi n-a ştiut nimeni de îngroparea lui pînă astăzi. Cînd s-a sfîrşit Moise era de o sută douăzeci de ani. Nu i s-au întunecat ochii, nici nu i s-au stricat buzele. Şi au plîns fiii lui Israel pe Moise în Aravothul lui Moab la Iordan, aproape de Ierihon, treizeci de zile. Şi s-au sfîrşit zilele plîngerii celei de tînguire pentru Moise, cu ale cărui rugăciuni să ne izbăvească Domnul din tot necazul ca din Egiptul acestei lumi cu multe primejdii scoţîndu-ne, să ne sălăşluiască pe noi în veşnicele lăcaşuri. Amin.