Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei

0
901
Sfântul Ierarh Varlaam Mitropolitul Moldovei

Pamântul românesc, această grădină a Maicii Domnului, este plină de vetre duhovniceşti, de nevoinţele cuvioşilor, de suferinţele celor statornici în credinţa străbună, ale căror nume n-au fost scrise în documente, dar pe care Dumnezeu le-a trecut în „Cartea veşniciei”.
Cercetându-ne trecutul şi cinstind pe sfinţii noştri ierarhi, martiri, cuvioşi, mărturisitori, preoţi şi credincioşi, care s-au învrednicit de a primi de la Dumnezeu „Cununa sfinţeniei” şi ale căror nume au rămas în evlavia credincioşilor, aflăm la loc de cinste şi numele Mitropolitului Varlaam al Moldovei.
El s-a născut într-un sat din părţile Vrancei, în Baloteştii Putnei, dintr-o familie de oameni luminaţi şi curaţi la suflet, puternic înrădăcinaţi în credinţa ortodoxă. Din Sfântul Botez a primit numele de Vasile. El mai avea încă patru fraţi: Gavriil, Ştefan, Caterina şi Nastasia.
La timp potrivit, a fost dat la şcoală, învaţătura dobândindu-şi-o de la preoţii satelor, dar şi de la călugării din mănăstirile moldovene. Pe lângă cunoştinţele ce se puteau căpăta atunci, el a deprins puţin şi din limbile greacă şi slavonă. Vasile, era un tânăr potrivit la trup, cu chip cuvios, faţa luminoasă şi ochi vii în care se citeau curăţia inimii şi flacăra credinţei. O înclinare firească spre cele duhovniceşti şi o adâncă evlavie îi mânau paşii în zile de sărbători spre Sfânta Mănăstire Secu.
La vârsta când alţi tineri de seama lui erau ademeniţi de făgăduinţele amăgitoare ale acestei trecătoare vieţi, în inima lui au răsunat cu temeinicie cuvintele evanghelice „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde-ţi averile tale şi le dă saracilor şi vei avea comoara în cer şi, vino, de-mi urmează mie”(Matei XIX,21). Călăuzit de aceste îndemnuri, el a luat calea monahismului, după ce şi-a împărţit moştenirea de la părinţi, nepoţilor de la cei doi fraţi ai săi. Înclinaţia lui spre studiu l-a îndreptat spre mănăstire, unde la vremea lui putea să-şi realizeze această dorinţă arzătoare.
Tânărul Vasile intră cu ajutorul lui Dumnezeu în obştea Mănăstirii Secu, fiind o ctitorie nouă a boierului Nestor Ureche şi a soţiei sale Mitrofana, preţuită de Mitropolitul Anastasie Crimca, neîntrecutul miniaturist şi caligraf de pergamente.
Cine se gândea ca tânărul acesta, cu înfăţişare feciorelnică, va putea birui asprimile pravilei, greutaţile postului, osteneala rugăciunilor în nopţi târzii de privegheri de nesomn? Cine se gândea că el era mult doritul sfintei mănăstiri ? Bătrânul stareţ nu l-a ispitit cu prea multe întrebări, că a cunoscut cu duhul că tânărul din faţa lui „umblă fără prihană, face dreptate şi grăieşte adevărul în inima sa”(Ps.XIV,2), şi după scurt timp l-a călugărit, fiind îmbrăcat cu cinstitul chip îngeresc şi primind numele de Varlaam.
În curând ostenelile lui pentru împlinirea ascultărilor, dragostea şi mai ales însufleţita lui bunătate, au pus în uimire pe calugării sfintei mănăstiri. El a câştigat inimile tuturor, după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel „prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu…”(II.Corin.VI, 6-7).
Datorită vieţii sale duhovniceşti, este hirotonit ierodiacon şi apoi ieromonah, fiind învrednicit să săvârşeasca slujba îngerilor şi să ia parte la cinstea lucrărilor cereşti prin harul preoţiei. În 1610, Varlaam este numit arhimandrit şi egumen la Secu, el silindu-se să stea înaintea Domnului în pace „fără prihană şi fără vină”(II Petru, III,14). Din înţelepciunea ce îşi agonisise în fiecare zi povăţuia şi pe alţii cu sfaturi de Dumnezeu insuflate „pentru cunoaşterea înţelepciunii şi a stăpânirii de sine”(Pilde 1,2), care duc la mântuire.
Luând parte ca delegat al soborului Mănăstirii Secu să stingă unele neînţelegeri de hotarnicie între Secu şi Mănăstirea Neamţ, el răspândeşte pace şi înţelegere între cele două chinovii. Factura lui sufletească însă, îl atrăgea către alte probleme duhovniceşti, şi de aceea poposeşte cu răgaz, pe lucrarea ascetică Leatsvita Sfântului Ioan Scărarul pe care o traduce. Cuviosul Varlaam aflase că printre virtuţile creştine care urcă treptele scării spre Rai, ascultarea a fost cea mai preţuită. De aceea se supunea cu multă râvnă la toate nevoinţele cele grele ale vieţii monahale. Plin fiind de darul lui Dumnezeu, a înăintat la o deosebită curăţenie a minţii şi a liniştii lăuntrice, încât lumina înaintea tuturor ca o adevărată lumină cerească. Toţi vieţuitorii din mănăstire, bătrâni şi tineri, îl preţuiau şi-l iubeau.
Era atât de iscusit în cele duhovniceşti , încât veneau la dânsul pentru mărturisirea păcatelor, nu numai monahi şi lumea din afară, ci chiar şi voievodul Miron Barnovschi, domnitorul Moldovei. Toţi aceştia aflau la el adăpostire şi mângâiere la ale lor supărari, ca el pe toţi îi mângâia cu cuvinte dulci şi de Dumnezeu insuflate. Îsi împlinea chemarea de egumen cu multă râvnă pătruns de marele adevăr ca a călăuzi pe oameni este un meşteşug şi o ştiinţă desăvârşită, este lucrul cel mai deosebit şi anevoios. Era încredinţat că egumenul este inima tuturor inimilor care îl caută sau îi cer îndurare şi alinare. El e calea spre desăvârşire a tuturor sufletelor credincioase din jurul său.
Cunoscător al limbii greceşti şi ale celei slavone, lui Varlaam i-a fost uşor să se afirme ca un cărturar al vremii, încât i s-au putut încredinţa misiuni cu caracter diplomatic şi cultural. Voievodul Miron Barnovschi şi-l ia pe Arhimandritul Varlaam ca împuternicit pe lânga Petru Movilă, la Kiev, şi la Ţarul Mihail Feodorovici, la Moscova. Acestea se petreceau la anul 1628 şi urmărea două obiective: Varlaam ducea lui Petru Movila un Octoih în manuscris de la Mănăstirea Neamţ, iar printre alte discuţii Varlaam îi relatează lui Petru Movilă despre o minune întâmplată la Suceava în 1621 cu moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou, când racla s-a îngreuiat şi nu s-a lăsat mutată de teama cazacilor care ameninţau cetatea. În acelaşi timp avea să primească scrisori de recomandare de la Petru Movilă către Ţarul Mihail şi Patriarhul Moscovei, ca astfel să i se poată uşura misiunea ce o avea de îndeplinit la Moscova.
Al doilea obiectiv urmărit de delegaţia moldoveană, era ca să obţină bunăvoinţa ţarului pentru a putea comanda la pictori moscoviţi, vestiţi în arta iconografiei, câteva icoane pentru bisericile ridicate de Miron Barnovschi: Dragomirna, cu hramul Sfintei Treimi; Bârnova, pe moşia lui Barnovschi, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Ioan cel Nou din Iaşi cu hramul Adormirii Maicii Domnului.
Pentru a obţine încuviinţarea ţarului şi a-i arăta preţuirea deosebită, Miron Barnovschi îi trimite în dar într-un chivot de argint aurit, moaştele Sfântului Iacov din Persia şi alte obiecte de preţ. Din mulţimea scrisorilor de recomandare şi din greutatea persoanelor ce le semnau, se vede ce importanţă mare se dădea soliei ca să-şi atingă scopul.
Delegaţia a plecat de la Suceava în ziua de 12 Decembrie 1628 şi după ce a trecut prin Kiev, de unde s-a înărmat cu scrisori şi cu talmaci, a ajuns la Potivlia, locul unde a trebuit să spună scopul vizitei la Moscova. Cneazul de la Potivlia a înştiinţat pe ţar prin Biroul Ambasadorilor din Moscova despre solia din Moldova şi despre însărcinarea ce o avea, propunând să fie primită. Procedeul acesta se aplica tuturor misiunilor străine, urmărindu-se posibilitatea de spionaj.
Ţarul a acceptat să primească solia care a ajuns la Moscova în februarie 1629. Aici a fost supusă unui nou interogatoriu la Biroul Ambasadorilor, după care s-a fixat primirea la ţar în ziua de 4 Martie.
Varlaam a prezentat ţarului scisorile de recomandare şi darurile din partea lui Miron Barnoschi. La rân dul său, ţarul a miluit cu daruri pe membrii delegaţiei, cu obiecte după rangul fiecăruia. I s-a permis lui Varlaam să trateze cu pictori moscoviţi angajarea icoanelor. Deoarece acesta dorea să se întoarcă în ţară cu icoanele comandate, iar lucrul acesta cerea mai mult timp, a trebuit să elibereze la 21 aprilie pe ceilalţi tovarăşi să se întoarcă spre casă, rămânând doar cu Ierodiaconul Petru şi doi servitori să aştepte în Moscova până ce pictorii îi vor fi executat comanda.
La Moscova, a cercetat multe mănăstiri din acea grădina a Maicii Domnului, a vazut felul de viaţă al cuvioşilor şi a agonisit multe învăţături pe care le-a folosit mai târziu, a ascultat cu smerenie sfaturile monahilor bogaţi în bunătăţi duhovniceşti şi săraci în grijile lumeşti, apoi s-a închinat şi s-a rugat în multe din bisericile şi mănăstirile lor.
Indicaţiile asupra icoanelor au fost date de Varlaam, după un model văzut de dânsul. Pictorii Isidor Pospuv şi Bejan Napudnai au executat modelul întocmai, pictând icoanele una cu Sfântul Mucenic Ioan cel Nou şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe iar cealaltă reprezentând pe Sfântul Procopie şi Sfântul Mercurie, însă, când sa predea lucrările, Patriarhul Filaret, având alte păreri despre cele pictate s-a opus, găsind ţinuta sfinţilor necuviincioasă.
Varlaam a plecat spre casă la 29 Decembrie 1629, fără icoane, dar plătind costul comenzii. În ţară Miron Barnovschi nu mai era pe tronul Moldovei şi nici Anastasie Crimca pe tronul mitropolitan, aşa ca Arhimandritul Varlaam nu mai avea cui să dea socoteală de nereuşita misiunii lui, şi se reîntoarce la Secu.
Icoanele totuşi aveau să fie aduse în ţară de la Moscova, tot de Varlaam, mai târziu, cu mijlocirea domnitorului Vasile Lupu.
În iulie 1632, după moartea Mitropolitului Atanasie, care păstorise puţină vreme, clerul şi credincioşii moldoveni trebuiau să aleagă un nou arhipăstor. Singurul candidat care putea să gândească la scaunul mitropolitan, în condiţiile vieţii bisericeşti de atunci, era episcopul de Roman, sau, cel mult, unul din ceilalţi doi episcopi moldoveni, cel de Rădăuţi sau cel de Huşi. De data aceasta, însă, tradiţia temeinic înrădăcinată în viaţa bisericească a Moldovei n-a împiedicat libertatea de gândire, de voinţa şi de hotărârea clericilor şi credincioşilor moldoveni. Cultura Arhimandritului Varlaam, cunoştinţele sale despre oameni şi viaţă, distincţia pe care o aratase în călugărie, experienţa sa, notorietatea sa la Kiev şi Moscova, în cele mai înalte cercuri ale Moldovei, cât şi între călugări, preoţi şi credincioşi, legăturile pe care le avea cu boierii de ţară, factor activ şi hotărâtor în viaţa de stat a Moldovei, l-au ridicat în scaunul mitropolitan.
La 23 septembrie 1632 Varlaam este hirotonit arhiereu şi ridicat pe scaunul mitropolitan al Moldovei, rupând tradiţia succesiunii ce se practicase până atunci. Valoarea lui personală depăşea cu mult pe ierarhii aflaţi în scaune la Rădăuţi, Huşi şi Roman. Cuvântul de salutare i-a fost ţinut de vestitul teolog grec Meletie Sirigul, marele dascăl al Patriarhiei de Constantinopol, duşman al calvinismului. De la păşirea pe treptele scaunului mitropolitan, Varlaam era înconjurat şi preţuit de oameni cu renume în întreaga Ortodoxie.
Mitropolitul Varlaam şi-a început lucrarea pastorească chiar de a două zi: cercetări duhovniceşti, hirotonii de preoţi după trebuinţă, osteneală apostolescă în via Domnului spre folosul sufletesc al tuturor pastoriţilor care îl îmbrăţişau pretutindeni cu iubire şi ascultare…Sfîntul sfătuia, mângâia pe toţi cu duhul blândeţii şi mai ales tămăduia rănile sufletului omenesc. La 27 aprilie 1634 unge domn al Moldovei, pe Vasile Lupu. Resedinţa Mitropolitului Varlam lângă domnitor era determinată de împrejurarea ca Iaşul devenea cu fiecare an ce trecea, capitala politică şi bisericească a Moldovei, dar şi de faptul că Mitropolitul era sfetnic domnesc apropiat.
Mitropolitul câştigase multă autoritate în lumea ortodoxă şi este numărat printre cei trei ierarhi, alături de Partenie, Mitropolitul Adrianopolului şi Porfirie, Mitropolitul Niceei, dintre care avea să fie ales alt pastor patriarhal de Constantinopol în 1639, fapt unic în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta se datora prestigiului de care se bucura mitropolitul moldovean în faţa forului electoral Constantinopolitan, dar şi lui Vasile Lupu, care-l preţuia şi a cărui influenţă era tot mai puternică în viaţa Patriarhiei Constantinopolitane. Tot în acelaşi an, pe 6 mai, Varlaam sfinţeşte Biserica Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, cea mai impunătoare biserică din punct de vedere arhitectonic din lume ce uimeşte prin formele sale, iar în 1641 Mitropolitul Varlaam şi Vasile Lupu aduc în procesiune din Constantinopol la Iaşi, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi le aşează cu mare cinste şi evlavie în Biserica Mănăstirii Sfintii Trei Ierarhi.
La 1642, Varlaam s-a învrednicit a participa la lucrările sinodului din Iaşi , iar la 1643 tipăreşte prima carte apărută la Iaşi, la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, Cazania ,sau Carte românească de învăţatura la dumenecele de preşte an şi la praznicele împărăteşti, în patru tiraje, împânzind ca nici o altă tipăritură bisericile româneşti de pretutindeni, cu explicări evanghelizatoare în graiul ţărănesc, contribuind la unificarea sufletească a credincioşilor despărţiţi în voievodate şi asupriri impuse peste hotare. Amintind în prefaţa Cazaniei ” de lipsa dascălilor şi a învăţăturii la români „, Mitropolitul Varlaam sfătuieşte pe domn sa înfiinţeze şi organizeze la Iaşi un colegiu ca cel de la Kiev, pentru instruirea şi luminarea tinerilor moldoveni. A urmat apoi în 1644 lucrarea Şapte Taine a Bisericii , iar în 1645 Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu.
Preocuparea esenţială a ierarhului moldovean a fost editarea cărţilor bisericeşti în limba româna, pentru a instrui şi familiariza pe preoţi cu diferitele probleme teologice, care în vremea aceea erau subiect aprins de discuţie şi pentru a arăta credincioşilor cunoaşterea adevărurilor de credinţă ortodoxă şi a normelor morale religioase prin care se pot împăca cu Dumnezeu. În acea vreme preoţii nu aveau cunoştinţele necesare misiunii lor pastorale, iar credincioşii nu aveau nici un fel de instrucţie religioasă, de aceea lucrările personale ale Mitropolitului Varlaam, precum şi cele care au aparut sub îndrumarea sa, au împlinit,un timp, funcţia unei scoli de pregătire teologică.
Mitropolitul Varlaam este trimis în 1644 la Târgovişte, unde domnea Matei Basarab, într-o misiune diplomatică, să negocieze pacea dintre acesta şi Vasile Lupu, şi găseşte la distinsul carturar Udriste Nasturel, cumnatul lui Matei Basarab, o carţulie mică, plină de învăţături eretice. Varlaam şi Udriste Nasturel, vor analiza Catehismul calvinesc şi mijlocind adunarea, în sobor a episcopilor din cele două ţări, aceştia vor condamna conţinutul cărţii.” Dumnealui Udriste Nasturel, spune Varlaam, carele ca un iubitor de învăţături şi socotitoriu credinţei ceii drepte, în mijlocul altor carţi noao ce mi-au arătat, adusu-mi-au şi o carţulie mică, în limba noastră românească tipărită…care o am aflat plină de otravă de moarte sufletească”. Mitropolitul îşi ia sarcina de a răsturna ereziile calvine, alcătuind lucrarea Răspuns împotriva catehismului calvinesc, la 1645. Varlaam împacă pe cei doi domni, care ca preţ al pacii au ridicat câte o biserică, Vasile Lupu restaurând din temelie Biserica Stelea din Târgovişte, iar Matei Basarab ridicând Biserica din Soveja.
La 23 martie 1645, Varlaam hirotoneşte pe egumenul Paisie de la Galata, Patriarh al Constantinopolului, ajutat de episcopul Larisei, Grigorie şi de Anastasie de la Roman.
Din documentele vremii aflăm că acest vladica a fost un neobosit pastor sufletesc şi cu mare grijă pentru turma sa, şi totodată, un dârz apărător al dreptei credinţe, într-o vreme când duşmanii Ortodoxiei încercau, prin diferite mijloace, să sfărâme unitatea religioasă şi sufletească a românilor. Necruţând ostenelile, a ţinut soboare şi a apărat interesele Bisericii româneşti cu rară pricepere pentru acele vremi, cu arma puternică a cuvântului şi a scrisului, ca un dibaci mânuitor al condeiului împotriva vrăjmaşilor credinţei sale strămoşeşti.
Se retrage la Mănăstirea Secu, mănăstirea lui de metanie, spre sfârşitul vieţii, căci fusese lovit de o paralizie a mâinilor la 1653, luând cu sine o parte din odăjdii, care au fost păstrate până la începutul primului război mondial, iar apoi transportate în Rusia la 1956.
După unele cronici, se stinge din viaţă în perioada dintre 18 august şi 19 decembrie 1657 la Mănăstirea Secu, unde se odihneşte până astăzi în partea de sud a Bisericii din curtea mănăstirii, fiind pomenit la rugăciunile de zi şi de noapte, nu departe de cimitirul multor smeriţi monahi, care l-au ascultat în cinste.
Mitropolitul Varlaam Motoc, a fost şi a rămas o flacăra vie în Ortodoxie, nevoitor de carte românească, cumpănitor înţelept în relaţiile ce şi le-a câştigat, zelos apărător al Ortodoxiei, împăciuitor al domnilor români învrăjmăşiţi, purtător de grijă pentru ridicarea nivelului cultural al preoţimei şi pururea străduindu-se la luminarea poporului moldovean din sânul căruia ieşise ca simplu fecior de ţăran. Prin toate aceste daruri sufleteşti se conturează armonios dorul său neîntrecut de slujire creştineasca şi românească. Nici un cărturar sau ierarh român de până atunci nu a arătat atât patos în slujirea cu cuvântul şi cu fapta, atât a crezului creştin, cât şi a celui românesc.
Viaţa Mitropolitului Varlaam s-a asemănat ţarinei cu mult rod, izvor a nenumarate bunătăţi, mijlocul dobândirii de har duhovnicesc. Postul i-a fost păzitor trupului şi sufletului, cale spre pocăinţă, ascultarea şi omenia podoabele vieţii. A urmat dreptatea, credinţa, dragostea, pacea. A fost bun către toţi, tată sărmanilor, săracilor milostiv, mângâietor celor întristaţi, ajutător celor napăstuiţi şi tuturor mare făcător de bine. S-a arătat dreptar turmei sale, atât în mănăstire, cât şi în mitropolie, prin toate faptele cele bune şi pilda credincioşilor cu cuvântul, cu viaţa, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa şi curăţia.
Prin el s-a preamărit Dumnezeu, căruia se cuvine slavă, cinstea şi închinăciunea Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune către Sfântul Ierarh Varlaam Mitropolitul Moldovei

Sfinte Ierarhe Varlaam, înţelept arhipastor şi învăţător al nostru, primeşte rugăciunea noastră cea smerită, grăbeşte şi ne ajută, celor ce ne închinăm sfintei icoanei tale cu credinţă şi cu dragoste. Întăreşte-ne în dreapta credinţă, stinge răzvrătirile eresurilor şi depărtează de la noi certurile şi dezbinările, ura şi defăimarea. Ocroteşte ţara în care se pomeneşte numele tău, păzeşte mănăstirile, oraşele şi satele şi pe fiii neamului nostru românesc, de foamete, de cutremur, de potop, de secetă, de bolile cele aducătoare de moarte, de necazuri şi de toată reaua întâmplare. Roagă pe Hristos-Domnul să dăruiască tuturor pace şi bucurie sfântă, bunăstare poporului, ploaie aducătoare de roade, binecuvântare în familii, iubire unul faţă de altul, încredere şi dragoste între fraţi, răbdare, spor duhovnicesc credincioşilor, ascultare şi smerită cugetare călugărilor, dreapta chibzuinţă preoţilor, înţelepciune şi râvnă ierarhilor, ca să pastorească cu sfinţenie poporul credincios, urmând pilda ta. Ajută-ne, Sfinte, în vremea sfârşitului nostru să aflăm milă şi har la Dumnezeu, iar la dreapta judecată, să ne ierte şi să ne aşeze în ceata celor mântuiţi ca să ne bucurăm împreună cu îngerii, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită în vecii vecilor. Amin.