Părinţii nu vor mai avea dreptul să afle sexul viitorului copil?

0
297

Părinţii nu vor mai avea dreptul să afle sexul viitorului copil?

O ştire de acum cîteva zile, preluată la noi de cîteva publicaţii şi posturi de televiziune, ne spune că, promovată în principal de socialista elveţiană Doris Stump, o rezoluţie a Consiliului Europei ar putea impune medicilor europeni interdicţia de a dezvălui părinţilor sexul viitorului lor copil.

Expunerea de motive a schiţei de rezoluţie (care poate fi consultată aici şi care va fi votată în 7 octombrie de Adunarea Parlamentară) oferă date privind avortul selectiv bazat pe discriminare de gen în ţări precum Albania, Armenia, Azerbadjan şi Georgia. În aceste ţări, cutume familiale deplorabile produc discriminare încă din pîntecul mamei, astfel că, prin practica avortului selectiv, la fiecare 100 de fete, se nasc 111-112 băieţi (faţă de un raport natural de 100 la 105).

Aşadar, din pricina unor practici barbare din cîteva ţări (sau zone ale acestora) care sînt departe de a oferi standarde de civilizaţie aşa cum sînt ele înţelese astăzi în Europa, Consiliul Europei găseşte de cuviinţă să recomande o practică profesională restrictivă pentru medicii ginecologi de pe întreg continentul: aceea de a păstra secretul asupra sexului fătului, „sau măcar de a-l comunica într-o manieră pozitivă, cu egal respect faţă de sexul fătului, oricare ar fi acela”.

Las deoparte argumentele de ordin sentimental ridicate deja de unele asociaţii ale părinţilor, care consideră că li se neagă astfel o experienţă de cuplu cît se poate de benefică atît pentru ei, cît şi pentru viitorul copil (alegerea numelui, a culorii în care va fi zugrăvită camera, pregătirea şi comunicarea cu viitorul frate/soră mai mare etc.) şi mă voi opri asupra unor aspecte tehnice şi de principiu. (…)

Proiectul care va fi supus votului admite dezvăluirea sexului copilului doar în cazul constatării unor „maladii ereditare strîns legate de sexul fătului” (ca şi „pre-natal sex selection should be resorted to only to avoid serious hereditary diseases linked to one sex”).Aşadar, dacă fătul feminin/masculin este diagnosticabil cu o maladie specifică sexului său, medicul este îndreptăţit să-i divulge sexul. Este, dacă vreţi, portiţa lăsată deschisă apărătorilor dreptului de a avorta acei fetuşi despre care se crede că se vor naşte grav bolnavi sau vor dezvolta o boală gravă după naştere.

E, de fapt, practica de a nu lăsa să se nască, de pildă, mai bine de 90% dintre copiii diagnosticaţi intrauterin cu sindrom Down. Mai multe detalii aici şi aici. (Nu e o boală „strîns legată de sexul fătului”, însă acei dintre dumneavoastră care aveţi cunoştinţe medicale o puteţi înlocui cu una.) Fiindcă principiul este acelaşi: neadmiţînd discriminarea de gen a fetuşilor, putem oare admite discriminarea între un făt sănătos şi unul diagnosticat cu sindrom Down?

Să mă explic: propunerea de rezoluţie face o clară legătură între discriminarea de gen din societate şi avortul selectiv („pre-natal sex selection, as a phenomenon which finds its roots in a culture of gender inequality and reinforces a climate of violence against women, contrary to the values upheld by the Council of Europe.”). Aşadar, pentru că, în lumea civilizată nu credem că femeile pot fi violentate şi supuse discriminării, ele nu trebuie să suporte discriminarea nici înainte de a se naşte. Totuşi, tot în lumea civilizată, a acelor “values upheld by the Council of Europe”, nici persoanele care se nasc cu dizabilităţi nu pot fi supuse discriminării. Atunci, cum e posibil ca o persoană născută şi diagnosticată cu sindrom Down să se bucure de toate beneficiile valorilor europene, dar să nu fie în nici un fel protejată împotriva discriminării înainte de a se naşte?

N-aş vrea să suspectez de idei eugeniste pe iniţiatorii proiectului, însă, din expunerea lor de motive reiese că un făt de sex feminin este mai bun decît unul de sex feminin/masculin diagnosticat cu o boală gravă. O boală care, însă, nu l-ar împiedica, de foarte multe ori, să ducă o viaţă mulţumitoare, poate chiar fericită, în Europa civilizată.

Cea mai importantă consecinţă a prezentei propuneri reiese tot din faptul că iniţiatorii realizează (e drept că doar pentru bietele fetiţe, nu şi pentru copiii bolnavi) o legătură între condiţia  (dramatică) a femeii după ce se naşte şi condiţia femeii de dinainte de a se naşte. O legătură aproape cauzală între dreptul de a nu fi discriminată în societate şi cel de a nu fi discriminată în pîntece. Ori, cînd atribui un astfel de drept unui făt, întrevezi în acel făt ceva mai mult decît o aglomerare de celule: recunoşti în el umanitatea. Recunoşti în privinţa lui mai mult decît nişte procese biochimice, recunoşti un potenţial destin, fie el unul nedrept.

Şi atunci, cum rămîne cu argumentul pro-choice care susţine că fătul nu ar fi persoană umană decît după un anumit număr de săptămîni de la concepţie (număr mai mare decît cel al perioadei în care avortul la cerere este permis)? Fiindcă, dacă nu e persoană, ci cine ştie ce animăluţ ontogenetic, fătului nu i se pot acorda, conform legilor actuale, drepturi referitoare la nediscriminare. Deocamdată, doar oamenii se bucură de asemenea drepturi: aşadar fătul este om înainte de expirarea termenului fatal de 12 săptămîni. Iar dacă unui făt i se acordă dreptul de a nu fi discriminat sexual şi supus avortului selectiv, de fapt acestui făt i se acordă dreptul la viaţă. Or, dreptul la viaţă nu poate fi acordat discreţionar, în funcţie de gen, el este un drept universal.

Iar recunoaşterea nediscriminatorie a dreptului la viaţă a fătului nu poate conduce decît la o singură consecinţă: interzicerea avorturilor.

www.razbointrucuvant.ro