Pocăință…

0
546
Pocăință…
 

Cu icoanele rănite de mireni cu ochii-nchişi
Şi cu candele ce-s stinse-n miezul nopţii pe furiş,
Al meu suflet stă şi-şi plânge cu mândrie faptele,
Judecăţile pe buze cred că-mi şterg păcatele.

 Mai presus de îngeri, Doamne, m-ai făcut ca să-Ţi slujesc,
Iar cu putrezitu-mi suflet vin să mă împărtăşesc.
Că Te răstignesc pe cruce zi şi noapte de-aş vedea
Mi-aş îngenunchea obrajii căci am râs de mila Ta.

Sufletul mi-e-ncarcerat în păcat şi în uitare;
N-am venit la cină, Doamne… a fost ultima chemare!
Fraţii au cinat cu Tine, Tu cu ei nu ai cinat –
Nu ai vrut să crezi că iarăşi în păcate m-am scăldat.

La a raiului portiţă ai ieşit încă o dată
Ca să vezi ultima oară ce-ţi aduc ca şi răsplată:
În genunchii mei tociţi de metanii în avânt
Mi-am săpat loc pămantesc
Şi-am promis să mă smeresc
Pân’ la ultimul cuvânt.

Cu râvnă întru Domnul,
RamonaBV