Învățătură despre nevoia de a începe educaţia copiilor de la vârsta cea mai fragedă.

0
373
  Învățătură despre nevoia de a începe educaţia copiilor de la vârsta cea mai fragedă.

 

În vremurile vechi, un pustnic, vestit prin viaţa sa sfântă şi cunoaşterea sufletului omenesc, i-a poruncit ucenicului său: „Smulge copacul acela din rădăcini”, şi i-a arătat un curmal tânăr, dar cu rădăcini adânci. Îndeplinind fără şovăire voia în­ţeleptului, ucenicul s-a pus pe treabă. Dar oricât s-a străduit, nu l-a putut clinti. „Părinte, i-a spus el înţeleptului, mi-ai cerut ceva cu neputinţă de împlinit!”
Atunci bătrânul i-a arătat un copăcel foarte tânăr, pe care ucenicul l-a smuls imediat, cu rădăcini cu tot, fără un efort prea mare. Prin urmare, el nu a putut clinti copacul cu rădă­cini adânci, puternice, dar l-a biruit lesne pe cel mai tânăr.
Dacă aplicăm această pildă în domeniul educaţiei, înţele­sul ei arfi următorul: părinţii nu au autoritate asupra copii­lor ajunşi la maturitate dacă nu au început să-i educe de la vârsta cea mai fragedă, deoarece învăţătura din pruncie şi deprinderile căpătate din primii ani rămân neclintite până la adânci bătrâneţi.
De aceea, înţeleptul Sirah ne învaţă: „Ai feciori? Învaţă-i pe ei şi încovoaie din pruncie grumazul lor”.
Prea puţini părinţi se pot lăuda astăzi că şi-au educat co­piii cum se cuvine. Unii părinţi, buni şi îngăduitori, ajung să aibă copii cu un caracter imprevizibil, complet necuvenit. Una dintre principalele cauze o reprezintă chiar părinţii.
Numeroşi părinţi fie sunt nepăsători faţă de educaţia reli­gioasă şi morală a propriilor copii, fie sunt atât de orbiţi de iubirea lor iraţională faţă de aceştia, încât nu vor să vadă ni­mic rău în firea lor şi rămân surzi la avertismentele binevoi­torilor, nevoind să asculte adevărul şi sfaturile bune.
Când însă purtările rele ale copiilor devin insuportabile chiar şi pentru părinţii lor, abia atunci încep şi aceştia să se gândească la îndreptarea băieţel ului sau a fetiţei lor şi încep să-i educe, dar este prea târziu. Consider că este util să vă ex­plic, iubiţi cititori, de ce educaţia copiilor trebuie începută de la vârsta cea mai fragedă.
ştim cu toţii cât de repede încolţeşte în pământ o sămânţă. Cauzele care îi înlesnesc evoluţia încep să-şi exercite de în­dată influenţa. Căldura, umiditatea solului trezesc la viaţă mlădiţa încolţită, iar aceasta se arată la lumină. La fel se în­tâmplă şi cu un copil, care este şi el ca unfel de grăunte ce urmează să crească treptat.
Se cunoaşte, de asemenea, că natura umană nu se dezvoltă niciodată atât de repede şi de multilateral ca la vârsta copilă­riei; dar niciodată nu va avea mai multă nevoie de atenţie grijulie şi îngrijire ca în primii ani de viaţă.
Trupul creşte repede şi se întăreşte, dar şi mai rapidă este dezvoltarea sufletului. Copilul începe să vorbească, i se for­mează anumite noţiuni, învaţă să gândească; i se întăreşte vo­inţa şi începe să acţioneze. Îmbogăţindu-şi cunoaşterea cu noţiuni despre obiectele care îl înconjoară, el capătă totodată noţiuni despre Dumnezeu, despre scopul vieţii proprii, învaţă să deosebească binele de rău; în copil se trezeşte conştiinţa, apare sentimentul ruşinii şi al cinstei.
Pentru a da orientarea potrivită dezvoltării tuturor forţelor care înalţă omul până la asemănarea sa cu Dumnezeu, părin­ţii trebuie să urmărească atent evoluţia morală a propriului copil. Deoarece educaţia are o dublă misiune, să cultive bine­le şi să stârpească răul, ei trebuie să înceapă această educaţie la vârsta cea mai fragedă.
Cine nu ştie cât de mulţi părinţi păcătuiesc în mod irespon­sabil în această privinţă ! Parcă nici nu ar şti că un copil poate şi trebuie să fie educat de la vârsta cea mai fragedă. Unii pă­rinţi, mai ales cei foarte tineri, îl privesc multă vreme pe copil ca pe o jucărie, ca pe o păpuşă vie. Ei îl hrănesc, îl culcă, îl mângâie, se joacă cu el, îl apără în fel şi chip de răceală şi alte boli, dar în· rest îl lasă să alerge, să umble unde vrea, să facă ce vrea, numai să nu fie deranjaţi de plânsetele şi ţipetele sale.
Multă vreme nu observă că „îngeraşul” lor este de fapt un copil încăpăţânat, mofturos, nestăpânit, lacom, egoist şi rău. Din întâmplare însă, li se deschid ochii. Atunci hotărăsc să purceadă la educarea micului răsfăţat! Dar, iubiţi părinţi, acum este prea târziu; copăcelul a crescut şi are rădăcini prea adânci.
Alţi părinţi greşesc la fel de mult pornind de la noţiuni eronate despre educaţie care au pătruns în societate. Aceste noţiuni greşite sunt cu atât mai greu de înlăturat cu cât ser­vesc, pe de o parte, pentru a justifica şi scuza lipsurile din educaţia copiilor.
„Sunt doar nişte copii, cum poţi fi sever cu ei ?” Cu ase­menea cuvinte sunt scuzate de obicei toate greşelile celor mici. Desigur, sunt copii, dar ce fel de copii sunt şi ce se va alege de ei ? Şi apoi, oare vârsta copilăriei şi adolescenţei dă dreptul de a face rău? Este oare înţelept să nu dăm atenţie unei fapte rele, numai pentru că autorul este doar un copil?
Când într-o casă izbucneşte un incendiu, cel ce l-a obser­vat nu spune că este doar o flacără neînsemnată, ci cheamă ajutoare strigând din toate puterile. Oare putem privi liniştiţi cum în copiii noştri se aprinde flacăra unor patimi care îi pot duce la pieire atât în lumea trecătoare, cât şi în cea veşnică?
„Cu anii o să le vină şi mintea la cap, spun alţi părinţi nu foarte înţelepţi; copilul va începe să gândească şi va înţelege singur ce este bine şi ce este rău !”. Cât de păgubitoare sunt astfel de păreri rătăcite.
Conştiinţa este o sabie cu două tăişuri: ea poate fi orienta­tă atât spre bine, cât şi spre rău. Iar conştiinţa binelui nu este
încă totul; trebuie să doreşti binele şi să capeţi deprinderea de a-l face.
Către această deprindere omul trebuie orientat din fragedă pruncie, pentru ca binele cunoscut cu ajutorul conştiinţei să fie înfăptuit printr-un efort al voinţei. Fără o educaţie corespun­zătoare începută încă din copilărie, conştiinţa este un dar foarte primejdios.
Se constată că foarte mulţi oameni cu minte zac în închi­sori. Oare de ce ? Probabil pentru că judecata, conştiinţa, le-a venit cu timpul! Părinţi, să nu credeţi că omul este de la sine bun şi cinstit. Chiar o inteligenţă superioară, dacă nu a fost însoţită la timp de o bună educaţie, nu aduce mare folos, fiindcă omul este înclinat spre rele încă de mic.
lustificând faptele rele ale copiilor şi tinerilor, ca şi eşecul propriu în educaţia lor, părinţii iresponsabili pot obiecta: „Nu se pot cere şi spera virtuţi încă de la vârsta copilăriei !”. De ce nu ? Oare la vârsta copilăriei şi adolescenţei Domnul nos­tru Iisus Hristos nu ne serveşte drept exemplu pe care să-I urmăm cu toţii? Oare nu se spune în Evanghelie că în copilă­rie şi adolescenţă El era pildă de înţelepciune şi de iubire pentru Dumnezeu şi oameni? (Luca 2, 40, 52)
Oare nu sunt destule relatări în vieţile sfinţilor care arată că unii dintre ei au fost împodobiţi încă din pruncie cu vir­tuţi, ca: bunăvoinţă, cinste, ascultare, curăţie?
Şi dacă Mântuitorul spune despre copii: ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a lor este Împărăţia Cerurilor” şi: „Vai ce­lui ce va sminti pe unul dintre aceştia mici”, adică îl va amăgi spre păcat, oare rezultă de aici concluzia că un copil nu poate făptui virtutea? Nu, ci Mântuitorul vorbeşte astfel tocmai pentru a arăta că virtutea poate fi făptuită de la o vârstă fragedă, când de altfel lucrarea ei este şi mai curată, mai sinceră.
De aceea, vă spun: vai de acei părinţi care nu se îngrijesc să sădească în inimile copiilor lor deprinderi bune şi simţiri alese de la vârsta cea mai fragedă! Ei vor da socoteală pentru aceasta în faţa Domnului. Nu există nici o scuză pentru
părinţii care n-au fost în stare să-!ji educe copiii. Chiar şi cel mai mic poate şi trebuie să fie educat.
De aceea, părinţi, nu trebuie să treceţi cu vederea nici o manifestare a răului, chiar la cei mai mici dintre copii. Şi un copil foarte mic îşi are lipsurile şi patimile sale, moştenire tristă a păcatului strămoşesc -mai întâi manifestate inconşti­ent, apoi cultivate cu bună ştiinţă. De pildă, dacă un copilaş observă şi ştie că prin strigăte şi plânsete poate obţine tot ce doreşte, el va striga de fiecare dată până i se satisface dorinţa şi, de la o zi la alta, va deveni tot mai mofturos şi mai încăpă­ţânat. La fel se întâmplă cu toate celelalte lipsuri şi patimi care se manifestă în toată plinătatea lor o dată cu înaintarea în vârstă.
Dar germenii există din fragedă pruncie. Astfel, citim de­spre unul din cei mai aprigi duşmani şi prigonitori ai creşti­nismului (Domiţian) că, pe când era mic, îi plăcea să chinu­iască şi să omoare muşte şi alte vietăţi. Cruzimea exista deci în el încă din copilărie.
Iată de ce educaţia trebuie începută la vârste foarte mici. Observaţi înclinaţiile copiilor şi smulgeţi tot ce nu este bun, îndepărtând răul printr-o bună educaţie. Un grădinar retează la timp lăstarii nefolositori ai plantelor. La fel trebuie să facă un părinte cu copilul său. Inima unui copil o putem compara cu o livadă, iar părinţii sunt grădinarii numiţi de Dumnezeu pentru a curăţa din fragedă pruncie grădina inimii copiilor de buruieni le şi uscăturile păcatelor şi ale obiceiurilor vătămă­toare. Dar dacă părinţii vor aştepta până când inima copilului va fi încurcată în mreaja păcatelor, atunci nu vor mai putea birui buruiana răului.
„Te plângi, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că fiul tău este neascultător? Cu uşurinţă ai fi putut, pe vremea când era încă mic, să îl fi îndreptat, să îl fi obişnuit cu ordinea, să îl fi învăţat să fie conștiincios în îndatoririle sale, să vindeci boala sufletului său. Când pământul era încă bun pentru a fi culti­vat, atunci trebuia să smulgi buruienile, mai înainte de a fi apucat să prindă rădăcini adânci. Neglijenţa ta este de vină, pentru că acum patimile fiului tău sunt foarte puternic stator­nicite în inima sa”.
Acţiunea educaţiei nu trebuie să constea doar în înlătura­rea răului, ci şi în obişnuirea din pruncie cu binele. Care sunt virtuţile cu care trebuie obişnuiţi copiii vă voi spune în predi­cile viitoare. Sfânta Scriptură ne arată de ce copiii trebuie obişnuiţi din cea mai fragedă vârstă cu binele. Înţelepciunea spune: „Dacă un tânăr şi -a ales drumul, el nu se va abate de la acesta când va îmbătrâni”, adică dacă omul a păşit pe calea cea dreaptă de tânăr, dacă a îndrăgit de tânăr binele, nu se va abate de la elIa bătrâneţe.
Această idee o găsim şi în înţelepciunea populară: „Cum e în leagăn, aşa este şi în mormânt.”
Deci, părinţi, ţineţi minte cuvintele Înţelepciunii: „Ai co­pii? Învaţă-i pe ei şi încovoaie din pruncie grumazul lor.” Să nu uitaţi aceste înţelepte cuvinte: „Ce s-a învăţat în fragedă copilărie nu se va uita la adânci bătrâneţe”.

 

Irineu, Episcop de Ecaterinburg și Irbit:Educația copiilor”.