Începutul Indictionului, al noului an bisericesc

0
225
Biserica Ortodoxă praznuieste la 1 (14) sepembrie Indictonul, adica inceputul anului nou bisericesc, luand acest obicei de la cei de demult. La romani, indictionul (de la latinescul indictio) era un fel al lor de a numara anii si anume era un period de 15 ani, pentru adunarea darilor catre stat.

Sfanta Biserica serbeaza insa aceasta zi pentru doua pricini: Intai pentru ca luna septembrie este socotita ca inceputul anului. Drept aceea, ea multumeste lui Dumnezeu pentru roadele de peste an si se roaga ca si anul nou sa fie roditor. Cea de a doua pricina a Bisericii este ca ea cinsteste aceasta zi ca ziua in care Domnul a pus inceput propovaduirii Sale in lume. Astazi ea face inceput, astfel, la anul Domnului cel bine primit, deschide impartasirea noastra din cununa bunatatilor dumnezeiesti, a anului nou ce incepe, iar scopul ei este plinirea lui Hristos in noi, adica plinirea noastra dupa chipul si asemanarea lui Hristos. In cinstea acestui inceput al propovaduirii Domnului, Biserica aminteste astazi de intrarea Domnului, in sinagoga din Nazaret, unde, dandu-I-se cartea Proorocului Isaia, a aflat locul in care Mantuitorul si lucrarea Lui in lume sunt zugravite de Prooroc prin aceste cuvinte: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor. M-a trimis sa vindec pe cei zdrobiti cu inima; sa propovaduiesc robilor dezdrobirea si celor orbi vederea: sa slobozesc pe cei apasati si sa vestesc anul cel placut al Domnului. Si, inchizand cartea si dandu-o slujitorului, a sezut, iar ochii tuturor din sinagoga erau atintiti asupra Lui. Si El a inceput a zice catre ei: Astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre„. (Luca,4,18-21). Praznuim deci, astazi, anul Domnului cel bine primit, dand multumire pentru toate bunatatile pe care le-am luat din mainile Domnului, macar ca, pentru ele, si noi singuri suntem datori sa ne sarguim, ca sa fim bine primiti inaintea Lui. Dar praznuim nu indictionul cel mostenit de la imparatii romani, ci pe cel asezat noua de Imparatul slavei, Hristos, iar Indictionul lui Hristos sunt poruncile lui cele sfinte.

Ca Imparatul nostru Hristos nu cauta de la noi fier si arama, argint si aur. Ci, in loc de fier si arama, El cauta de la noi bunatatea credintei celei intemeiate si tari, in dreapta cinstire de Dumnezeu. Ca, prin credinta aceasta, ca printr-o arama de fier si o pavaza de arama, sa biruim pe cei potrivnici, urmand stramosilor nostri care, „prin credinta, au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit fagaduintele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au imputernicit, din slabi ce erau, si s-au facut tari in razboaie, au intors taberele vrajmasilor in fuga” (Evr.11.33-34). Asemenea, in loc de argint, Imparatul nostru Hristos cauta de la noi bunatatea nadejdii celei neindoite spre Dumnezeu, nebagand seama la toate primejdiile si necazurile ce vin de la lume, de la trup si de la diavol, care navalesc asupra noastra. Ca, „nadejdea nu rusineaza”. (Rom.5,5), dimpotriva, nadejdea rasplatirii indeamna pe ostasi la lupta si la nevointa, precum si Sfantul Damaschin zice: „Mucenicii Tai, Doamne, cu credinta intarindu-se si cu nadejdea imputernicindu-se, au stricat tirania vrajmasului si au dobandit cununile” (Octoih, glas trei, miercuri, stihoava vecerniei. Iata de ce „Cei ce se incred in Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clatina in veac cel ce locuieste in Ierusalim” (Ps. 124, 1). In sfarsit, in loc de aur, Imparatul nostru Hristos cere de la noi bunatatea cea scumpa a dragostei catre Dumnezeu si catre aproapele, cea nefatarnica. Ca, precum aurul este mai cinstit decat argintul, arama si fierul, asa si dragostea este mai cinstita decat nadejdea si credinta, precum sta scris: „Si acum raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” (I Cor. 13, 13). Ca aur ca acesta cauta de la noi Hristos, ca sa-L iubim nu numai crezand cu inima si marturisind cu gura, ci si fapta, dragostea, aratand-o, adica sa punem tot sufletul si sa fim gata de moarte pentru dragostea Lui, precum ne invata iubitul Sau ucenic, Ioan, zicand: „Fiii mei, sa nu iubim cu vorba, numai din gura, ci cu fapta si cu adevarul” (I Ioan, 3,18).

Acesta este Indictionul crestinesc pe care Biserica il cere azi de la noi, in locul indictionului cel vechi al paganilor: „Dezbracati-va, zice ea, de omul cel vechi, dimpreuna cu faptele lui”, si imbracati-va in omul cel nou, „dupa Chipul ce L-a zidit” (Col.3,9-10), „ca sa umblam si noi intru innoirea vietii”. (Rom.6,4). Sa praznuim deci Indictionul, implinind poruncile Domnului Dumnezeului nostru, din toata inima, precum Dumnul Insusi ne indeamna, prin gura lui Moise, in Cartea Levitilor, zicand: „De veti umbla dupa legile Mele si de veti pazi si plini poruncile Mele, va voi da ploaie la timp, pamantul si pomii isi vor da roadele lor. Voi trimite pace pe pamantul vostru, veti alunga pe vrajmasii vostrii, cauta-voi spre voi si va voi binecuvanta sufletul meu nu se va scarbi de voi. Voi umbla printre voi, voi fi voua Dumnezeul vostru, si voi poporul Meu” (Lev.26, 3-12).
Binecuvintează Stăpâne, cununa anului milostivirii Tale,
Şi rânduieşte-ne nouă pocăinţă lucrătoare întru răbdare,
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu dăruieşte-ne mare milă,
Ca petrecându-ne vremea rămasă întru rugăciune să aflăm a minţii lumină.