Rușii vor să interzică total fumatul în public

0
113
Rușii vor să interzică total fumatul în public

Ministerul rus al Sănătății și-a propus ca până la sfârșitul anului să prezinte înaintea Dumei de Stat un proiect legislativ vizând interzicerea totală a fumatului în locurile publice, informează Agenția RIA Novosti. Reprezentanții ministerului speră ca, în acest fel, să reducă dramatic numărul de fumători.

Propunerea legislativă ar putea viza totodată scumpirea țigărilor. Ca urmare a interdicției, tutunul ar putea fi achiziționat doar din magazinele cu o suprafață de peste 50 de metri.

Dacă legea va fi aprobată, rușii vor mai putea fuma doar în apartamentele proprii și pe stradă. Începând din 2014, interdicția s-ar putea aplica fumatului în aeroporturi, trenuri de distanță lungă și pe vasele de croazieră.

Din 2015, fumatul ar urma să fie interzis în toate localurile ce țin de industria ospitalității: hoteluri, restaurante, cafenele și baruri. Fumătorii care vor dori să fumeze în apropierea apartamentelor ar putea necesita aprobarea rezidenților.

Rusia este țara cu cei mai mulți fumători, la nivel mondial. Potrivit rapoartelor OMS, numărul acestora se ridică la 43,9 milioane.

www.semneletimpului.ro