Omul modern e capabil să-L vadă pe Dumnezeu în evenimetele istorice, consideră Patriarhul Kiril

0
292
Omul modern e capabil să-L vadă pe Dumnezeu în evenimetele istorice, consideră Patriarhul Kiril

 Moscova, 22 august 2011. Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kiril consideră că omul modern, e capabil să-L vadă pe Dumnezeu în istorie şi în fiecare pas al vieţii sale. «Dacă Dumnezeu devine centrul vieţii noastre,  — are loc cea mai mare minune, Arătarea Domnului.
Şi atunci deja nu vom mai avea nevoie de alte mari minuni — noi îl vom vedea pe Dumnezeu în fiecare moment al vieţii noastre, în orice faptă. Mai mult de atât noi îl vom vedea pe Dumnezeu în istorie şi deci, vom înţelege semnele evenimentelor istorice», – a spus patriarhul Kiril în predica sa la sărbătoarea Schimbării la faţă a Domnului.

Patriarhul Kiril a mai menţionat că oamenii astăzi au mare nevoie de întărirea credinţei.

«Nici cărţile citite şi nici studiile obţinute nu sunt în stare să-L descopere omului pe Dumnezeu  — ele sunt doar un ajutor pentru pregătirea  omului de acestă descoperire», – a subliniat patriarhul.

Patriarhul Kiril a îndemnat să nu fie ascultate îndemurile acelora, care tratează evenimentele istorice după bunul plac şi scopurile sale politice.

«Trăind cu Dumnezeu, noi vom descoperi esenţa, sensul spirtual şi ontologic al istoriei, ce ne va aduce o mare forţă şi ne va proteja de la o posibilă idolatrie şi de la tentaţia de a-l accepta pe antihrist drept Dumnezeu», – a încheiat el.

Predica integrală a Patriarhului de la sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mântuirorului o puteţi găsi pe siteul Патриархия.ру

www.pravoslavie.ru

traducere Natalia Lozan