Dreptul la viata

0
1999
Dreptul la viaţă

În anul trecut, începînd din toamnă am auzit de pe la toate mijloacele mass-media despre cei 20 de ani împliniţi de la adoptarea Convenţiei Internaţionale cu privire la Drepturile Copilului. În şcoli, grădiniţe, s-au desfăşurat diferite activităţi cu această ocazie la care elevii au participat cu mult entuziasm. Cel mai mult m-a frapat faptul că cadrele didactice nu prea cunosc sau poate nu prea înţeleg tălmăcirea articolului din convenţie care vorbeşte despre DREPTUL LA VIAŢĂ. Nimeni, sau poate doar o bună parte nu prea atinge acest subiect. Copiilor li se explică ca nu ai voie să curmi viaţa cuiva pentru că vei fi pedepsit. De ce totuşi, măcar celor mai măricei, nu li se spune şi aceea că pruncul pe care mama, benevol, îl ucide în pîntece are şi el DREPTUL LA VIAŢĂ. Sau poate legile statului nu sunt valabile pentru el? Unii ar spune că pîna la 12 săptămîni se permite legal de a nimici ceea ce la momentul dat nu ne este necesar. De ce? Oare credeţi că embrionul uman nu are viaţă pîna la acest termen? Dar cînd începe viaţa lui? Pentru a afla răspunsul deschideţi va rog manualul de biologie pentru clasa a 7-a, autor Nina Bernaz-Sicorschi, a.ed. 2007, pagina 105, aliniatul 2 de sus:” Viaţa unui animal începe în momentul în care spermatozoidul se uneşte cu ovulul în procesul de fecundaţie”. Deci are viaţă din momentul zămislirii! Unii ar reproşa sub pretextul că acest lucru se întîmplă doar în lumea animală. Dar, multstimaţii să nu uite că conform teorii pe care o propagă, de mai bine de 70 de ani, în literatura de specialitate, omul este un animal evoluat, care a provenit de la maimută. Un cerc vicios, nu? Provenim de la animale, dar legile lor pentru noi nu-s valabile.Lumea este posedată de un egoism care nu a mai atins un asemenea apogeu niciodată. Familia de astăzi renunţă la copii de dragul unei maşini, care repede se strică, sau de dragul unei case, care în orice clipă o poţi pierde, de dragul podoabelor şi a hainelor care din an în an se schimbă, după modă. Şi în acest ritm unde ajungem? Creştem cîte un copil , doi foarte rar, care în singuratatea lui nu se mai împarte cu nimeni, consideră că are lumea la picioare şi că el e centrul universului. Dar oare mama a uitat clipa cînd pentru prima oară şi-a strîns pruncul la piept? Ce fericere a cuprins-o atunci? Îi părea că poate zbura , putea să stea şi-n faţa tunului pentru micuţul care ia umplut viaţa de fericire şi dragoste. De ce atunci azi, ea nu mai vrea să simtă acel fior, şi prin toate mijloacele posibile evită să mai aducă pe lume un om care i-ar mai alunga întunericul grijilor de fiecare zi.
Mă aflam cu doi ani în urmă la o consultaţie medicală şi în cabinetul doctoriţei a dat buzna o tînără care cu orice preţ dorea „să scape” de sarcină. M-am uitat la ea speriată, ea era atît de tînără şi de frumoasă încît credeai ca nu ar putea ucide nici o muscă, dar ea îşi ucidea propriul copil. Am intrebat-o ce s-ar întîmpla dacă cineva i-ar ucide copilaşul pe care îl are acasă? Ea însă nu mi-a raspuns. Mi-a reproşat însă doctoriţa ridicînd tonul şi ţipînd că nu ştiu a-mi programa copiii. Parcă asta se poate de programat? Atunci de ce mii de familii merg disperate pe la fel de fel de doctori şi babe în căutarea unui copil pe care nu-l primesc pînă în clipa cînd nu se împacă cu Hristos? Vedeţi, este imposibil de programat.
Şi aş mai avea o ultimă întrebare : Oare cînd oamenii vor înceta să-şi laude propriile persoane şi succese, şi cînd oare vor începe să conştientizeze că totul e în mîna lui Dumnezeu. Deci mamă,care ai în faţa şi în mîna ta soarta pruncului de sub inimă, gîndeştete că disperarea, frica, ura soţului sau a iubitului vor trece, iar tu poti oferi acestei fiinţe cel mai mare dar pe care îl poate primi un muritor de rînd – DREPTUL LA VIAŢĂ.

Grigoriță Aurelia