Statistici incomode

0
240
Statistici incomode

Totuși, există o neliniște în creștere, foarte răspândită, privind avortul – pe marginea ratei la care se produce, cât și la degradarea valorilor la care a condus. Pentru ca asemenea multor altor masuri eliberatoare, ceea ce a inceput ca un raspuns uman – in acest caz la macelarirea periculoasa a femeilor disperate – s-a transformat in ceva complet diferit. Autorii legislatiei initiale nu au prevazut niciodata ca avortul se va transforma intr-o metoda contraceptiva de rutina. Si totusi asta s-a intamplat. Cifrele oficiale pentru 2009 arata ca au fost 189 100 de avorturi in Anglia si Tara Galilor- cu nu mai putin de 42,4 % din toate sarcinile femeilor sub 20 de ani terminandu-se prin avort, crescand la aproximativ 60% pentru cele sub 16 ani. Intr-adevar, din 1969, numarul avorturilor la fetele sub 20 de ani a crescut de mai mult de 4 ori pana la circa 40 000 in 2009.
Expertii au spus ca desi s-a facut un mic progres in reducerea ratei sarcinilor la adolescente, cea mai mare din lume in Marea Britanie, avortul este vazut de din ce in ce mai multe femei tinere drept metoda majora de contraceptie. Aceste cifre sunt inspaimantatoare. Avortul ar trebui sa fie ultima solutie. Legea a fost gandita sa conduca la un echilibru intre diverse nivele ale raului. Distrugerea fatului poate fi facuta numai in conditiile in care raul adus mamei de nasterea copilului ar fi considerat prea mare. Aceasta fiindca produsul conceptiei a fost considerat o forma timpurie de viata umana. Si cu toate ca nu i s-a acordat acelasi statut ca unui copil dezvoltat, s-a considerat odata vital sa fie tratat cu respect. A proceda altfel ar fi insemnat devalorizarea vietii insesi si a umanitatii noastre comune.

Alianța familiilor din România