Părintele Victor Mihalachi: „E foarte greu să slujești și să fii exemplu, să arzi ca lumânarea înaintea creștinilor”

0
1493
 Părintele Victor Mihalachi: „E foarte greu să slujești și să fii exemplu, să arzi ca lumânarea înaintea creștinilor”

Ajuns la cea de a 45-a aniversare din ziua nașterii, părintele Victor Mihalachi este un slujitor care a reușit să se facă iubit și respectat atât de confrați cât și de către credincioși. Acest lucru se datorează activității sale pastorale marcate de o dedicație absolută slujirii altarului și de grija deosebită pe care o are atât pentru întreaga turmă încredințată spre păstorire, cât și pentru fiecare credincios în parte.

Cu ocazia popasului aniversar, am rugat pe părintele să ne povestească cele mai marcante momente din slujirea sa preoțească, cât și motivele care l-au determinat să ia acest binecuvântat drum în viață.

***

Părintele Victor s-a născut în s. Văsieni, r. Ialoveni într-o familie de muncitori şi a crescut cu bunicii Petru și Ana. După absolvirea școlii medii din localitate, în 1983 pleacă la Tiraspol, unde se înscrie la Tehnicumul de Agronomie, Secția Mecanica Utilajului Agricol. În 1985 a fost înrolat armată, iar după satisfacerea serviciului militar și-a continuat studiile cu primirea diplomei de mecanic al utilajului agricol. Din 1991 este preot, încă de atunci s-a recomandat ca un vrednic, smerit şi înţelept slujitor al altarului, pentru meritele sale a fost şi este preţuit foarte înalt de către confraţii preoţi şi de către credincioşi. Datorită slujirii sale exemplare, în 2003 Părintele Victor a fost numit protopop de Străşeni – o ascultare pe cât de onorabilă, pe atât plină de responsabilităţi. În interviul ce urmează, Părintele Victor Mihalachi a acceptat să ne vorbească despre experienţele sale în calitate de preot şi despre faptul cum i-a influenţat viaţa slujirea preoţească.

– Părinte Victor, cum au fost primii pași spre preoție?

– La sfârşitul anului 1988 m-am căsătorit cu domnișoara Parascovia care este preoteasa de azi și mama a celor trei copii ai noştri – Natalia, Maria și Victor. Pe parcursul anilor 1989 – 1991 am fost cântăreţ în strana bisericii cu hramul „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” din satul natal, al cărui paroh era părintele Teodor Tihon, în prezent cleric la Catedrala „Nașterea Domnului” din capitală și duhovnic eparhial. Cu o deosebită răbdare sfinția sa m-a îndrumat pe calea slujirii şi m-a învăţat dăruirea pentru cele sfinte. Cu adevărat mare este Dumnezeu și minunate sunt căile Sale. În anul 1991 după susținerea unui examen minuţios, conform hotărârii ÎPS Mitropolit Vladimir am fost hirotonit în treapta de diacon, iar peste o lună, în noiembrie, în treapta de preot. Mai târziu, am fost numit cleric la Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din or. Strășeni, unde am îndeplinit și funcția de secretar de protopop pe parcursul unui an. În decembrie 1992, am fost numit paroh la Biserica „Sfântului Ierarh Nicolae” din același oraș, unde deja de 19 ani îmi îndeplinesc slujirea. Tot în 1992 am fost inmatriculat ca student la Seminarul de Teologie Ortodoxă din Odesa, pe care l-am absolvit în anul 1996. În anul 2003 prin decretul ÎPS Mitropolit Vladimir am fost numit în funcția de Protopop al raionului Strașeni, unde îmi duc ascultarea până în prezent.

– Ce obstacole ați întâlnit în primii ani de slujbă în calitate de preot?

– Eram tânăr şi fără experiență de viață. E foarte greu să slujești și să fii exemplu, să arzi ca lumânarea înaintea creștinilor. Însă am știut în permanență că Domnul este întărirea mea, scăparea mea și izbăvitorul meu. Aceste gânduri și ajutorul preoților mai vârstnici din jurul meu, precum și rugăciunea zilnică către Atotţiitorul, mi-au călăuzit calea în acești 20 de ani de slujire. Superioritatea sufletească a păstorului față de păstoriții săi trebuie să fie asemănătoare cu cea a omului față de necuvântătoare. Toate încercările și greutățile le treci ușor dacă le primești ca pe un medicament de la Doctorul sufletelor și a trupurilor noastre pentru păcatele săvârșite de noi în viaţa de zi cu zi. În fiecare zi apar noi și noi ispite, rugăciunea însă le risipeşte pe toate.

– Care este cel mai semnificativ eveniment din viața dumneavoastră de preot?

– Probabil faptul că Milostivul Dumnezeu îmi aude rugăciunea de a-mi da înțelepciune în a conduce turma care mi-a fost încredinţată. Și vreau să mai menționez că primesc acest dar mare de la Domnul pentru care Îi mulțumesc necontenit, căci fără Dumnezeu nimic nu suntem și nimic nu putem face. Nu ne rămâne decât să ne plângem, smeriți, slăbiciunile și păcatele noastre – eu și credincioșii mei deopotrivă , purtându-ne sarcinile unii altora, având nădejde în mila și harul lui Dumnezeu ce plineşte neputințele noastre!

– Cum s-a schimbat atitudinea mirenilor față de sfinţia voastră pe parcursul anilor?

– Vreau să menționez că practic am crescut duhovniceşte odată cu creștinii din parohie, mergând împreună pe calea mântuirii sufletelor noastre. Eu îndrumâdu-i, iar ei primind învățătura pe care o propovăduiesc. La început mă priveau ca pe un copil a lor, mai târziu ca pe un frate, acuma ca pe un părinte și tată la care merg după sfat și îndrumare atunci când se simt strâmtorați de ispitele vremurilor de azi sau vin să împărtășească orice bucurie a realizărilor lor spirituale și cotidiene.

– Sunteți preot deja de 20 de ani și în acest răstimp ați fost asemeni unui tată pentru toți creștinii ce veneau la rugăciune, dar concomitent sunteți și tată celor trei copiii ai dvs. Cum reușiți să îmbinați aceste două staturi de părinte al enoriaşilor și tată al copiilor dumneavoastră?

– Mulțumesc lui Dumnezeu din inimă pentru marele dar pe care mi l-a dat – trei copii minunați, două fete și un băiat de care sunt foarte bucuros și mulțumit. Cred că copii sunt un barometru al educației părinților, deoarece m-am străduit să fac tot posibilul ca să nu primesc replici de la enoriași în privința comportamentului lor. Iar acum la acești 45 de ani de viaţă pământească și 20 de preoție, am devenit bunic, Dumnezeu dăruindu-mă cu o minune de nepoţică.

– În familie cine se ocupă mai mult de educaţia copiilor?

– Cred că mie mi-a revenit acest rol, deoarece preoteasa s-a aflat mai mult la muncă peste hotare și mie mi-a revenit această povară de a le fi și mamă și tată, însă sper că cu ajutorul Domnului m-am isprăvit. Ajutat și de enoriași care mă susțin în permanență atât în viața parohială cât și în viață de zi cu zi, m-am isprăvit cu acest rol și nădăjduesc că atunci când va veni timpul să dau răspuns înaintea Dreptului Judecător pentru copii mei să stau cu speranţa că nu voi fi pedepsit .

– Cum credeți, feciorul vă vor urma calea?

– Tare mult mi-aș dori ca băiatul să fie chemat la slujirea preoțească, însă numai Dumnezeu hotărăște, noi cerem prin rugăciune și nădăjduim că vom primi. Fiind mai mic, baiatul a fost întrebat de cineva din preoți dacă vrea să fie și el preot şi el a răspuns: „da vreau, dar protopop de-odată”. Și azi de câte ori îmi amintesc de această întâmplare, zâmbesc. Mă bucură faptul că e prezent la fiecare slujbă, citește în strană, mă ajută în altar, dar în rest cum va binevoi Dumnezeu.

– Ce trebuie să facă astăzi un om pentru a duce o viață plăcută lui Dumnezeu?

– Nu cred că e tradusă în română cartea mitropolitului Antonie al Surojului, în care el vorbeşte nu despre credinţa omului în Dumnezeu – pentru că noi numai despre asta vorbim: „Haideţi să credem în Dumnezeu!”, de parcă ar exista vreun buton care să declanşeze această credinţă -, ci despre credinţa lui Dumnezeu în om. Şi vlădica ne propune să ne închipuim sfatul Sfintei Treimi, când Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră!” „Da! Dar el ne va trăda – ar fi zis Tatăl – şi Tu, Fiule, va trebui să mori pentru el. Îl facem?” „Îl facem”, a zis Fiul. Uitaţi ce credinţă, ce nădejde a avut Dumnezeu în om! Ştia toată drama, chiar înainte de a-l face! Ştia că Îl va trăda! Ce nădejde, ce credinţă, până în ultima clipă, că şi cel mai mare păcătos se poate întoarce! De aceea, atunci când le vorbim oamenilor, dacă nu le putem vorbi pe înţeles despre credinţa omului în Dumnezeu, să le vorbim despre această credinţă a lui Dumnezeu în om, sau despre credinţa omului în om, pur şi simplu. Şi este un început! Iar toate celelalte, spune Dumnezeu, ni se adaugă nouă. Sileşte-te pe cât poţi să iubeşti pe tot omul. Iar dacă nu poţi încă, cel puţin să nu urăşti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta dacă nu vei dispreţui lucrurile lumii.

Te-a blestemat cineva? Să nu-l urăşti pe el, ci blestemul şi pe dracul care a pus la cale blestemul. Căci dacă urăşti pe cel ce te-a blestemat, ai urât un om şi ai călcat porunca. Şi ceea ce a făcut acela cu cuvântul, tu faci cu fapta. Iar de păzeşti porun¬ca, arată semnele dragostei; şi de poţi face ceva ajută-l, ca să-l izbăveşti de rău.

Hristos nu vrea ca tu să porţi vreunui om ură sau supă¬rare, sau mânie, sau să ţii minte răul în nici un chip şi pentru nici un lucru vremelnic. Aceasta o strigă cele patru Evanghelii.

Mulţi suntem cei ce vorbim, dar puţini cei ce facem. Dar nimenea nu trebuie să strice cuvântul lui Dumnezeu pentru ne-grija proprie, ci să-şi mărturisească neputinţa sa, nu să ascun¬dă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca nu cumva să ne facem vinovaţi, pe lângă călcarea poruncilor, şi de răstălmăci¬rea Cuvântului lui Dumnezeu.

Iubirea şi înfrânarea slobozesc sufletul de patimi; citirea şi contemplarea izbăvesc mintea de neştiinţă; iar starea de ru¬găciune o înfăţişează lui Dumnezeu însuşi.

Când ne văd dracii că dispreţuim lucrurile lumii, ca să nu mai urâm pentru ele pe oameni şi să cădem din dragoste, stârnesc împotriva noastră defăimări ca nerăbdând şi supărarea, pentru a urî pe cei ce ne defăimează. Sper ca tinerii care vor citi aceste rânduri să reţină măcar unul din aceste sfaturi ale înaintașilor noştri și să le înfăptuiască în viaţa cotidiană .

Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim – pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Amin.

www.mitropolia.md